De ce nu va mai apărea Mirela Vaida la Acces Direct. Prezentatoarea trece printr-o perioadă de coșmar

De ce nu va mai apărea Mirela Vaida la Acces Direct. Prezentatoarea trece printr-o perioadă de coșmarSursă Youtube

Mirela Vaida le-a transmis telespectatorilor că trece prin momente cumplite și că nu va apărea astăzi în emisiunea Acces Direct. Prezentatoarea a mai spus că trebuie să fie alături de familie pentru a o ajuta să treacă peste ce s-a întâmplat.

Fanii emisiunii Acces Direct nu o vor vedeta astăzi pe Mirela Vaida pe micile ecrane. Prezentatoarea a povestit că un membru al familiei ei a murit și că este nevoită să fie alături de rudele sale. Alexandru Vaida, tatăl soțului său, s-a stins din viață, iar aceasta a plecat la Cluj pentru a participa la înmormântare.

„Dacă ieri am lipsit pentru că au fost Rusaliile și pentru că am avut un eveniment frumos, mâine voi lipsi pentru că trebuie să merg la Cluj. Din păcate, tatăl soțului meu a murit și va trebui ca mâine să îl înmormântăm. Este un eveniment destul de greu în familie, mai ales pentru soțul meu, care este singurul copil și pentru soacra mea”, își anunța, ieri, Mirela Vaida fanii.

Mirela Vaida a plecat la înmormânate

Socrul Mirelei Vaida a fost un respectat inginer, profesor și ziarist din Cluj. Alexandru Vaida o să fie condus pe ultimul drum astăzi, 7 iunie. Bărbatul își va dormi somnul de veci la Cimitirul Greco-catolic din Cluj, iar vedeta a făcut publice mai multe informații despre înmormântarea acestuia.

„Sunt alături de ei cu tot sufletul și mâine va trebui să merg acolo. Pentru toți cei care l-au cunoscut pe Alexandru Vaida, inginer, profesor și ziarist din Cluj, dacă vor să îl ducă pe ultimul drum, mâine la Cimitirul Greco-catolic, la ora 11:00, îi așteptăm. Dumnezeu să îl odihnească”, le-a mai spus Mirela Vaida urmăritorilor săi din mediul online.

mirela-vaida

Sursă Instagram

Ce salariu are Mirela Vaida

De curând, fosta vedetă de la Antena 1, Mara Bănică, a povestit și că Mirela Vaida a primit un salariu mai mic decât ea la Acces Direct, chiar dacă petrecea mai mult timp în platoul de filmare.

„La momentul acela, da, luam mai mulţi bani decât Vaida. Că aveam un contract şi cu nişte greci, da. Mai mult decât Capatos nu am luat. De Gherghe, nu ştiu cât avea. Salariul Mirelei Vaida îl ştiam. Cât am fost acolo şi la Acces, da, luam mai mulţi bani decât ea. Ştiam cât are, pentru că eram în aceeaşi prăvălie şi ştiam cât avusese Cristina Cioran, iar ea a venit pe aceiaşi bani”, a mărturisit Mara Bănică, în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță.