Pârghia cu care Florian Coldea vrea din nou Puterea în Stat: Vasile Dîncu și o coaliție PSD-AUR
- Mirel Curea
- 29 mai 2023, 09:10
Pozele publicate sâmbăta trecută de „Gândul”, în care apar împreună Florian Coldea, Vasile Dîncu, Radu Popa, ambii de la PSD și Claudiu Târziu, de la AUR, împreună cu ultimii doi, au avut efect de tsunami. Nu pentru că ar dezvălui vreun fapt senzațional, ci pentru că precum un minuscul vârf de iceberg care indică o imensă masă de gheață ascunsă privirii sub apă, ele vin să confirme o serie de informații demne de a fi luate în seamă. Potrivit acestora, o întreagă cabală pregătește pentru viitorul apropiat o nouă majoritate guvernamentală PSD-AUR. Primul pas a reușit, amânarea Rotativei.
Să o luăm nițel din urmă! Prin primăvara lui 2018, la ceva vreme după înlăturarea din funcția de șef operativ al SRI și trecerea în rezervă, Florian Coldea se compara cu Isus Hristos trădat de Iuda, într-o audiere în Comisia de Control SRI:
„Cred că e momentul potrivit să reamintesc un celebru personaj biblic care în urma cu circa 2000 de ani a trădat pentru 30 de arginți. Ce dacă ulterior l-au apucat remușcările? Lucrurile nu s-au putut repara și răul făcut nu a putut fi reparat. Evident, ca orice trădător, destinul lui a sfârșit tragic. Din această perspectivă constat cu îngrijorare faptul că unii, în mod vizibil, practică, astăzi, același lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal și fără pic de rușine. Ba mai mult, chiar par să își facă un titlu de glorie din asta, afectând instituții fundamentale și capacități democratice de apărare și protecție a statului român. Poate ar fi bine cu toții să reflectăm la acest episod biblic și la altfel de personaje.”
Cred că omul era sincer, chiar se vedea personalizând „instituții democratice de apărare și protecție a statului” și se vedea trădat din misiunea divină. El era Statul. Mult nu greșea, doar că el era de fapt Statul Paralel, împreună cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Dumnezeu, adică Traian Băsescu, le dăduse Tablele Legii, sub forma unei Decizii CSAT care a moșit Protocoale SRI-DNA, iar cei doi aplicau după bunul plac fărădelegea, împotriva oricui părea așezat în calea Statului Lor. Sute de oameni nevinovați au căzut pradă acestei mașinării, dovadă stau nenumărate hotărâri judecătorești în care se consemnează definitiv și imparabil „fapta nu există” și „fapta nu este prevăzută în legea penală”.
Unele dintre victime nu au mai apucat să audă din gura judecătorilor că nu sunt vinovați de nimic. Cu zilele scurtate de mașinăria criminală condusă de Gruparea de Criminalitate Organizată „Coldea-Kovesi”, până acum 21 de inocenți au trecut la cele veșnice fără să apuce să audă verdictul judecătorilor. De aceea și folosesc cu apăsare calificativul „criminali”, atunci când mă refer la cei doi. În privința destinelor, familiilor, averilor și sufletelor distruse, nu se poate vorbi statistic, pentru că sunt imposibil de numărat.
Să fie limpede, cei doi nu au acționat de unii singuri. Nici nu ar fi avut cum. Ordinele le erau executate pe Culoarul Morții, adică în actul de justiție, de ofițeri SRI, procurori, judecători și chiar avocați, iar mecanismul era luat în asigurare de politicieni, jurnaliști și numeroase ONG-uri. Toți, dar absolut toți, ar fi trebuit să fie în slujba cetățeanului. Au ales să fie de partea samavolniciei, a fărădelegii, a Crimei.
În căutarea revanșei împotriva lui Iuda, Florian Coldea a trecut imediat la treabă. Din nou, nu de unul singur ci în grup organizat, a procedat la inventarea unor partide politice: USR și AUR. Mai întâi a încercat revenirea la butoane prin USR. A fost foarte aproape de succes. Puțini au fost cei care au înțeles că la 1 septembrie 2021 în România a avut loc o tentativă de lovitură de stat.
Arătam imediat după curmarea acelei încercări de preluare a puterii în stat, că scoaterea USR de la guvernare a salvat democrația. Trimeterea pe la casele și unitățile lor militare a miniștrilor tefeliști s-a petrecut cu o clipă înainte de a fi pus mâna pe putere într-o măsură care le-ar fi permis declanșarea unui alt prăpăd, după acela în care Gruparea de Criminalitate Organizată „Coldea-Kovesi” a ținut sub teroare tot ceea ce considerau ei că stă în calea Statului Paralel.
Miercuri, 1 septembrie 2021, Florin Cîțu, pe atunci încă premier, anunța demiterea lui Stelian Ion din funcția de ministru USR-ist al Justiției. Cererea de revocare era deja trimisă iar interimar urma să fie Lucian Bode, titularul de la Interne. Motivele de arătat au fost și ele numite de Florin Cîțu în același anunț: „Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care (...) nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să-și ducă la bun sfârșit proiectele. Un exemplu este desființarea Secției speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desființată.”
Știam din surse serioase că desființarea SIIJ nu era câtuși de puțin prima dintre grijile președintelui Klaus Iohannis, în mod sigur, nu în varianta în care competențele în materie să se întoarcă la DNA. Imediat după demiterea sa din funcția de ministru al Justiției, la doar o zi, joi, 2 septembrie, Stelian Ion și-a pus mâna în cap atunci când a arătat care a fost „miza nevăzută” a îndepărtării sale, petrecută scurt și fără clipire: „Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută.”
Caracterul „cu orice preț” al demiterii sale era așadar dat de faptul Stelian Ion începuse procedura de selecție a procurorilor șefi la DIICOT și DNA, fără o consultare prealabilă cu președintele Klaus Iohannis, caz în care președintele s-ar fi putut trezi cu niște șefi de parchete din categoria procurorilor #rezist, din zona de formare și influență soroșisto-oengistă, adică și mai clar decât atât, din familia celor cu Coldea și Kovesi în suflet și minte, cu toate consecințele practice care puteau decurge de aici. Una dintre ele, revenirea la recentele vremuri în care Justiția ajunsese toporul de retezat capete, din mâinile Statului Paralel.
Ce ar fi fost în această variantă, ce ar fi însemnat asta pentru Klaus Iohannis? Ar fi însemnat sfârșitul său! În afară de unele informații pe care le-am avut în timp real, chiar în timp ce se derulau evenimentele evocate mai sus, două declarații, una a lui Ludovic Orban, a doua a lui Stelian Ion, m-au făcut să știu ce s-a întâmplat cu adevărat și care a fost motivul pentru care, cu orice risc, Klaus Iohannis a împins, atât USR-ul, cât și pe Ludovic Orban, în afara puterii: faptul că împreună pregăteau suspendarea sa dublată/urmată de inculparea președintelui. În caz de suspendare, președinte interimar ar fi devenit președintele Camerei Deputaților de la acea dată, Ludovic Orban.
Este de notorietate faptul că Ludovic Orban a devenit un personaj de nerecunoscut după ce, în 2016, DNA l-a agățat într-un dosar în care era acuzat că a pretins de la Tiberiu Urdăreanu suma de 50.000 euro, pentru a-i fi promovată imaginea de candidat la Primăria Capitalei. Pe atunci, Binomul Coldea-Kovesi era în plină vigoare, opera încă nestingherit, și șefa DNA, și șeful operativ al SRI erau siguri că au reușit să pună la Cotroceni un președinte-marionetă. Este drept, contribuiseră decisiv la alegerea sa, prin arestarea politicienilor, oamenilor de afaceri și patronilor media care l-ar fi sprijinit pe contra-candidatul său, Viorel Ponta.
N-a fost să fie așa, au fost înlăturați pe rând, dar la data la care îl agățau pe Orban, nu aveau încă de unde să știe asta. Când au înțeles, era prea târziu. Dacă Laura Codruța Kovesi a părut resemnată, mai ales după ce s-a dus pe bani mulți la Parchetul European, nu la fel a reacționat și Florian Coldea. Nu s-a putut abține, a spus ce gândește și chiar că intenționează să se răzbune, atunci când la puțină vreme după înlăturarea de la SRI a declarat chestia cu Iuda.
Scriam, imediat după ce i-am citit consternat declarația dezaxat-amenințătoare: „Cum, și-o fi spus Coldea în acele momente, cele imediat de după demitere, din banal primar de provincie l-am făcut președinte, i-am arestat și i-am anihilat pe toți cei care îi stăteau în cale și el așa mă recompensează? Ce Iudă! M-a vândut pe 30 de arginți! Chiar era și este convins de rolul mesianic pe care l-a deținut atunci când a transformat societatea românească în Câmp tactic, atunci când, deservit de Kovesi, făcea, desfăcea și curma vieți și destine. Nu la multă vreme după ce i-a trecut sezonul din SRI, avea să vorbească despre viziunea sa patologică și să-i prevadă un destin tragic celui care l-a trădat pentru 30 de arginți.”
Așadar, fezandarea lui Ludovic Orban, metamorfozarea sa într-un personaj de nerecunoscut, s-a petrecut în Epoca „Coldea-Kovesi”. Probele împotriva sa, interceptările, înregistrările și filmările din biroul lui Tiberiu Urdăreanu și nu numai, au plecat din mâna generalului Coldea, cu tot ce presupune asta, inclusiv păstrarea unor copii. Chestie care îl poate ține pe Orban expus până la capătul zilelor sale. Păcat, era știut a fi un liberal autentic, dar ăsta este un alt subiect.
Revin acum la cele două declarații care, cum ziceam, m-au dumirit, m-au pus pe cale. Prima îi aparține lui Ludovic Orban și a fost făcută cu puțin înainte de tentativa de lovitură de stat: „Știm foarte clar că suspendarea duce la referendum și dacă se inițiază suspendarea, ea trebuie să ducă la demitere și aici eu vă spun cu extrem de mare seriozitate și responsabilitate: având o parte de răspundere pentru realegerea lui Klaus Iohannis ca președinte în 2019, deși atunci era cu totul și cu totul altceva și nimic nu indica că ar putea să ajungă într-o asemenea spirală a nebuniei și a ruperii complete de realitate și de interesele românilor, mă voi implica cu toată forța într-un referendum de demitere.”
A doua îi aparține lui Stelian Ion, fostul ministru USR-ist al Justiției, și a fost făcută în data de 9 decembrie 2021, în cadrul unui interviu acordat publicației „Europaliberă”: La întrebarea „Din ce spuneți, ați rămas cu această convingere că președintele Klaus Iohannis a fost cel care a dictat plecarea dumneavoastră din guvern?” Stelian Ion a răspuns fără nicio ezitare: „100%!” În același interviu, Stelian Ion a recunoscut că s-a pripit, că ar fi trebuit să-l ia mai prin învăluire pe Klaus Iohannis: „Puteam găsi o formulă să fie mulțumit și domnul președinte și noi să fim împăcați, astfel încât să continuăm activitatea.”
Așadar, însumând, Ludovic Orban era de părere că președintele Klaus Iohannis a ajuns la „nebunie”, la „rupere de realitate și de interesele românilor”. Stelian Ion, era sigur că președintele Klaus Iohannis a dictat plecarea lui din Guvern din motive care țineau de procedura de numire a procurorilor din conducerile DIICOT și DNA, fără o consultare prealabilă cu președintele. În sfârșit, generalul Coldea, șeful laboratorului genetic în care a fost creat USR, nu a ieșit din starea de concentrare permanentă pe împlinirea propriei profeții, aceea potrivit căreia lui Klaus Iohannis, acest Iuda, că oricărui trădător, destinul trebuie să-i sfârșească tragic.
Ei bine, acest plan de puțin eșuat a fost limpede abia în momentul în care Stelian Ion a înaintat lista cu candidații la funcții de conducere din Parchetul General, DIICOT și DNA. Urma ca președintele Klaus Iohannis să nu aibă încotro, să semneze decretul prezidențial și să-l trimită la Monitorul Oficial, fără să fi avut niciun cuvânt de spus. Președintele a găsit cuvântul de spus. L-a trimis pe tușă pe înaintașul Stelian Ion, înainte ca „Echipa Coldea” să marcheze decisiv.
Așadar, Grupării „Coldea” nu i-a reușit preluarea puterii prin intermediul Combinației „USR-Orban”. Încearcă acum, prin intermediul AUR și al conservelor din PSD, reprezentate la vârf de Vasile Dîncu. Este și motivul pentru spuneam mai sus că pozele publicate de „Gândul” imortalizează imaginea unui vârf de iceberg, care ascunde sub apă o combinație menită să readucă Gruparea „Coldea” în prim-planul Puterii.
De ce a sărit atât de multă lume în sus, la publicarea fotografiilor, s-a întrebat Dan Andronic? A și răspuns, reiau câteva fragmente relevante:
„Odată cu venirea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, dar mai ales cu numirea lui Eduard Hellvig la SRI, o întreagă grămadă de “rezerviști” din servicii, politică, justiție a plecat. Dar mulți nu s-au dat duși. Nu s-au mulțumit cu un salariu sau o pensie, pentru că au avut mult mai mult: Puterea. Iar apropierea alegerilor din 2024 le-a stârnit simțurile. […]
România TV a venit instant cu temerea că aceste poze sunt dovada legăturii dintre AUR și rezervistul SRI Florian Coldea. Citându-l pe Liviu Dragnea: „Mentorul lui George Simion e Florian Coldea. A fost de la început și va fi mereu. Coldea mi-a spus. Prima discuție despre George Simion am avut-o cu Kelemen Hunor. Prin 2014-2015, nu mai țin minte. Care mi-a zis: tu știi că unul din oamenii pe care îi folosește SRI să atace maghiarimea este Simion? Nu am știut…Acest băiat nu va putea să scape niciodată de legăturile cu Florian Coldea. Cine susține AUR susține de fapt revenirea lui Florian Coldea la conducerea României”, România TV a argumentat ideea unei conexiuni, pe care George Simion a negat-o. Dar despre relația sa cu Neluțu Varga, omul care-i găzduiește la meciurile CFR Cluj pe toți cei care s-au întâlnit întâmplător într-un restaurant libanez în aceeași zi, la aceeași oră, nu s-a spus public deocamdată prea mult. […]
Sunt zvonuri care cimentează ideea că AUR și PSD sunt țintele unei operațiuni de influențare/acaparare de către aripa din Binomul Coldea- Kovesi care a pierdut putere și bani odată cu venirea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, dar mai ales cu numirea lui Eduard Hellvig la SRI. Mai ales că cele două partide sunt în ascensiune, fiind cotate cu șanse mari nu numai să câștige un număr însemnat de portofolii la alegerile europarlamentare și generale, dar și să se confrunte în turul doi al alegerilor prezidențiale. Ceea ce le face extrem de apetisante, mai ales că Florian Coldea știe cum să stăpânească PSD-ul.”
În privința prezenței la acea masă a amicului și fostului meu coleg, Radu Popa, parlamentar PSD, sunt de-a dreptul năucit. Cum să stai la masă, să mănânci și să bei un pahar cu vin, acte cu semnificație profundă în lumea creștină și nu numai, cu unul precum Florian Coldea? Cum să împarți dumicatul cu el?