,,Dă-i cu șprițul pân la ziuă, pe șoseaua gâtului!,, - Cheful suprem, comedie radiofonică de Tudor Mușatescu. Pam, pam!

Ei da, piesa Cheful suprem, de la Arcub, mai puțin cunoscută publicului, a fost scrisă de Tudor Mușatescu ca o piesă radiofonică, pentru vremurile în care micuța cutie de lemn numită radio  aducea în casele oamenilor un strop de cultură, dar nu prea mult, ci doar cât să te țintuiască în fotoliu vreme de o juma de ceas.

Cum ar fi ca din negura timpurilor apuse, vocile personajelor să prindă chip și culoare, cum ar ca umorul inegalabil al lui Tudor Mușatescu să explodeze pe o scenă de teatru ?

Beatrice Rancea a acceptat provocarea, reînviind din tenebrele uitării o piesă care probabil se resemnase în cufărul cu lucruri netrebuincioase; a eliberat-o, a adaptat-o pentru scenă cum tai în bucăți o rochie demodată sperând să renască fabulos din bucățile peticite, i-a dat dinamism, iar la final, cu un abracadabra neașteptat, a făcut-o să strălucească.

N-a fost nevoie de prea mult briz-briz pentru a etala mitocanii și țațele parvenite imaginate de Tudor Mușatescu, ci doar de o distribuție plină inspirație (Claudiu Istodor, Luminiţa Erga, Cristi Toma, Silviu Biriş, Paula  Pîrvu, Vlad Lință sau  Mona Dobrișan).

Dar stați, că nu e tot, moftangiilor, cum credeați că se poate chef suprem  fără muzică?

Păi nu se poate fără muzică, asta e clar și e musai, ori de câte ori vorbim despre Beatrice Rancea, să ne gândim la lucruri nemaivăzute : cum v-ar plăcea, mes chers, ca în adunătura aceea de personaje îndoielnice gândite de Mușatescu, să descoperiți o soprană ce joacă rolul lui Penelope Târtoșide (Arlinda Morava) sau o mezzosoprană înterpretând-o pe Coana Esmeralda (Adriana Alexandru) ?

Ei, ce mai spuneți acum ?

Veți privi fascinați la decadența și lipsa de cultură a unor personaje care s-au ajuns, dar în urechi veți simți căldura a două voci care se împletesc al naibii de bine cu teatrul : o soprană ascunsă sub paietele strălucitoare ale unei Penelope decadente (o cheamă Târtoșide, la naiba!) fiică de simigiu cu pretenții de divă și înfățișare de Statuia Libertății poposită pe Dâmbovița și o mezzosoprană alcoolică, dar plină de vorbe de duh, reușind să țină în frâu personajele care deraiază cumplit în fața unei morți stupide.

Știți deja barometrul meu în materie de comedii, s-a râs sau nu s-a râs ?

În hohote, cu regret că s-a terminat parcă prea repede, cu nesaț din pricina conflictelor mărunte ce capătă dimensiuni astronomice.

Fiecare personaj a fost anume gândit să exprime o tipologie care a reușit să supraviețuiască până în zilele noastre,  oricâte punți ne-ar întinde trecutul : Mișu Târtoșide, ce nume, Doamne, i-a intrat adânc sub piele actorului Claudiu Istodor, îl ghicești în orice parvenit cu pretenții de mare domn, care râvnește la nevasta prietenului, dar își mărturisește onorabil păcatul în fața unei morți anunțate.

Agata și Nae Ragasonescu, personaje de o frivolitate atât de amuzantă încât te rușinezi doar privindu-i, sunt remarcabil interpretați de actorii Luminița Erga și Cristi Toma. Nici că se putea o alăturare mai potrivită, cei doi par ieșiți acum din paginile lui Mușatescu și parașutați în lumea nouă, în care se integrează perfect : găsești oriunde Agate și Nae de București, cu lucruri scumpe și vorbe ieftine, cu purtări de mahala și parfum de Paris.

Progeniturile familiilor Ragasonescu și Târtoșide sunt o pată de culoare pe scenă și un liant între clasic și contemporan : repetențoiul Radu Ragasonescu ( Vlad Lință) înzestrat cu o inteligență de gârlă, iar Andromaca Târtoșide (Paula Pârvu), un fel de oaie neagră a neamului, rupe ritmul piesei și te extrage de acolo în note comice.

,,Ciupercile sunt otrăvite, mamă, că e mai multe!”

Îl regăsim pe Silviu Biriș în curtenitorul Doctor Pruncu, personaj care, prin nepriceperea lui, reușeste să scoată toată mizeria care zăcea în cele două familii, panica pe care o împrăștie cu diagnosticele lui și sfaturile date în pripă declanșează tot circul ce va urma : personajele se dezgolesc și dau la iveală cele mai rușinoase secrete, crezându-se la adăpostul unei morți ce nu mai vine.

Mona Dobrișan, menajera familiei Târtoșide, pare singura persoană cu principii, e caldă, amuzantă, se bucură de momentul aniversar (piesa are loc a doua zi după Anul Nou), dar țațele cu iz de doamne și stăpâne Agata și Penelope  o nimicesc cu vorbe de ocară.

Răzbunarea pusă la cale de menajeră  e în asentimentul spectatorilor, lumea o îndrăgește, mai cu seamă că toți i-au ghicit inima bună.

Până la urmă, ciupercile alea au fost sau nu otrăvitoare ? Aceasta e întrebarea, dar răspunsul e de datoria voastră să îl aflați, mergând la teatru.

Long story, short : Cheful suprem îți alimentează cu vârf și îndesat cheful de bună dispoziție și de umor, mai ales la sfârșit de săptămână.