Calendar Ortodox, 12 mai. Sfântul Mucenic Ioan Valahul, cel care a fost ucis la 18 ani

Calendar Ortodox, 12 mai. Sfântul Mucenic Ioan Valahul, cel care a fost ucis la 18 aniSursă Youtube

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 12 mai, pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul. El s-a născut în Ţara Românească, din părinţi de bun neam şi credincioși, în 1644, și nu s-a lepădat de Hristos nici după moarte.

Calendar Ortodox. BOR îl sărbătorește pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul pe 12 mai. După moartea lui Matei Basarab, a venit pe tron Mihnea al III-lea (1658-1659), care, nemaiputând face faţă haraciului şi birurilor impuse de turci, s-a răzvrătit împotriva lor, plănuind a se uni cu voievozii ţărilor creştine din jur.

Sultanul Mahomed al IV-lea (1648-1687) a trimis împotriva lui o armată numeroasă de turci şi de tătari, pentru a îl ucide pe Mihnea și pentru a îi convinge pe oameni să renunțe la Hristos. Printre cei robiţi se afla și Ioan. Acesta era foarte frumos și un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat. Ioan s-a opus și l-a împins pe turc până a murit.

Ioan a fost prins și dus la Istanbul la soția turcului ucis. Stăpâna nu i-a luat tânărului capul, dar a vrut să-l ispitească. Ea i-a promit că-l va lua de soț dacă de va lepăda de Hristos, dar acesta a refuzat.

Tânărul a fost dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapî (Poarta Stâlpului), lângă piaţa marelui bazar al neguţătorilor. Aici a fost spânzurat pe 12 mai, într-o vineri, înainte de Înălţarea Domnului, în 1662. Avea doar 18 ani.

Calendar Ortodox. Rugăciune către Sfântul Mucenic Ioan Valahul

Astăzi, creștinii pot să rostească o rugăciune puternică către Sfântul Mucenic Ioan Valahul.

„Troparul Sfântului Mucenic Ioan Valahul, glasul al 4-lea:

Astăzi duhovniceşte prăznuieşte Biserica dreptcredincioşilor, şi cu bucurie strigă: Veniţi, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat şi bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.

Sursă Dreamstime

Cântărea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat...

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum eu, mult păcătosul, chem darul Sfântului Duh, ca însuflându-mă minunat să-mi izgonească întunericul necunoştinţei, şi cu bogăţia înţelepciunii să mă lumineze, ca după vrednicie să împletesc cununi de smerită laudă, noului pătimitor al lui Hristos, Ioan.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Negrăită şi neînţeleasă este tainica rânduială a lui Dumnezeu, Cel ce cunoaşte cele ascunse şi încearcă inimile şi rărunchii; Care, în felurite chipuri, cheamă către cereasca împărăţie pe aleşii Săi!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând mai dinainte Dumnezeu buna rodire a sufletului, ţi-a întărit inima cu neînfricată îndrăzneală, prin care ai biruit cursele vechiului vrăjmaş, fericite Ioane! Şi cu putere de sus ai ruşinat pe asupritorii cei păgâni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rogu-mă ţie, Maica lui Dumnezeu, Fecioară preacurată, ceea ce eşti grabnică ajutătoare a celor din strâmtorări, şi liman de izbăvire a celor înviforaţi; păzeşte-mă de uneltirile vicleanului, şi nu mă lăsa să mă sfărâm de piatra pierzării de suflet!

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele...

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având ochii sufletului luminaţi, înţeleptule tânăr, te-ai arătat neîntinat de patimi şi săgeţile înveninate cele din arcul vrăjmaşului pierzător de suflete nu te-au atins, având ca pavăză puterea lui Hristos, noule mucenice Ioane!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici puţinătatea anilor, nici pustiul străinătăţii, nici robia la cei de alt neam nu au izbutit a te îngrozi pe tine, viteazule mucenic! Ci ca un stejar în mijlocul câmpiei, ai stat neabătut întru dragostea lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sufletul bine zidit pe temelia neclintită a virtuţii, pe care din pruncie ai deprins-o de la fericiţii tăi părinţi din Valahia, şi întărit fiind cu darul de sus, mărite Ioane, nicicum nu te-ai plecat spre spurcata faptă a sodomiei, la care voia să te silească nelegiuitul agarean.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu dragoste şi cu smerenie îngenunchind eu, cel cu totul netrebnic, la cinstită icoana ta, preasfântă Fecioară, cu lacrimi mă rog să nu mă lepezi de la faţa ta, ci lui Dumnezeu roagă-te să mă scoată din toată vătămarea, primejdia şi răutatea”, potrivit Doxologia.