Proiect de lege controversat. Plata cash a salariilor ar putea fi interzisă în România

Proiect de lege controversat. Plata cash a salariilor ar putea fi interzisă în RomâniaPensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un proiect de lege susținut de băncile comerciale, Banca Națională a României și un procesator de carduri, prevede interzicerea plății salariilor în numerar, atât în sectorul public, cât și în cel privat, cu unele excepții.

Proiectul a fost acceptat în comisii și urmează să fie votat în plen. Unii deputați au criticat inițiativa, susținând că aceasta va restrânge accesul la serviciile financiare.

Proiectul de lege prevede eliminarea plății salariilor în numerar, în beneficiul metodelor de plată electronice, prin modificarea Legii 70/2015, pentru a spori disciplina financiară în ceea ce privește operațiunile de încasări și plăți. Această obligație va acoperi veniturile de natură salarială, cele asimilate salariilor și beneficiile de asistență socială, potrivit informațiilor profit.ro.

Plata salariilor în numerar ar putea fi interzisă

Proiectul de lege de interzicere a plății salariilor în numerar aparține deputatului PNL George-Cristian Tuță și este susținut de mai mulți parlamentari din diverse partide politice. Proiectul a fost propus pentru a îmbunătăți incluziunea financiară, deși majoritatea modificărilor se concentrează pe restricționarea plăților în numerar.

Potrivit Legii 258/2017, persoanele cu venituri lunare care nu depășesc 60% din salariul mediu brut pe economie (stabilit la 6.789 de lei pentru acest an) sunt excluse de la plata salariilor în conturi bancare.

Într-adevăr, trebuie să recunoaștem că schimbările necesită o perioadă de adaptare, de aceea am propus ca beneficiarii de pensii și de ajutoare sociale să nu fie astăzi cuprinși în această formă de a-și încasa veniturile în contul respectiv, putând să opteze pentru cash”, declara Tuță la dezbaterile pe marginea proiectului de lege din Comisia de buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, care a precizat că cei cu venituri de sub 4.000 de lei nu ar fi obligați de lege să primească banii doar în cont.

În realitate, însă, este vorba despre venituri brute de 4.073 de lei, ceea ce înseamnă, în cazul salariilor, de aproximativ 2.400 de lei net – pentru comparație, salariul minim net este de 1.900 de lei.

De asemenea, pensionarii nu sunt scutiți automat de obligația de a încasa pensia în contul lor, deoarece unii depășesc plafonul de venit lunar. La sfârșitul anului trecut, existau aproape cinci milioane de pensionari în România, cu o pensie medie de aproximativ 1.800 de lei, potrivit profit.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News