Misteriosul iubit al Danielei Crudu. Cum arată fericitul tată al micuței Daiana Maria
- Ionel Sclavone
- 4 mai 2023, 15:38
Daniela Crudu a devenit mamă pentru prima oară, dând naștere unei fetițe, Daiana, pe 1 mai. Cruduța a afirmat de mai multă vreme că își dorește un copil și, iată, dorința i s-a împlinit. Iar dacă despre Daniela Crudu se știe aproape tot, despre tatăl copilului informațiile sunt foarte sărace. Vedeta a vorbit foarte puțin despre acesta, întreținând misterul.
Despre sarcina Danielei Crudu s-a aflat în urmă cu câteva luni, când vedeta a vorbit public despre acest lucru, pentru prima oară. Mulți s-au întrebat, la vremea respectivă, cine este fericitul tată. Iar tot ce s-a aflat despre el, de la Daniela Crudu, a fost că este un tânăr în vârstă de 28 de ani, „cuminte”, care nu are nimic împotriva activității sale de pe platforma Onlyfans.
De altfel, ar fi și dificil, dat fiind faptul că Daniela Crudu este cea care ține casa și aduce cei mai mulți bani. Despre proaspătul tătic se spune că nu ar fi chiar atât de înstărit.
Se știe că focoasa brunetă obține venituri importante din expunerea pe platforma pentru adulți Onlyfans. Iar iubitul, al cărui nume se pare că este Daniel, o susține, după cum mărturisea chiar fosta asistentă TV, în urmă cu ceva timp.
„Cu dragostea stau foarte bine. Am un iubit, e român, e un tip mai discret. E un băiat care e cuminte, e potrivit pentru mine, e liniștit. Mă face pe mine fericită, iar asta e cel mai important. Și o face de un an de zile, deja. Nu e gelos că fac OnlyFans, a înțeles că e un business, e deschis la minte și a înțeles că nu se întâmplă ceva, că e totul online”, spunea Daniela Crudu despre partenerul său, într-o apariție la Xtra Night Show.
Un băiat simplu, care o susține
Ea spunea că iubitul ei, Daniel, nu este un golan, ci un băiat simplu, cu sufletul bun, care o iubește. Iar acest lucru, considera, atunci, ca și acum, este cel mai important.
„El este cu treaba lui, nu îl interesează pe el, este discret și asta e cel mai bine. (...) E un băiat simplu, adică nu vrea să pară altceva, e natural și mă iubește. Nu e golan, e cuminte, e sincer. Cu asta m-a cucerit, cu naturalețea lui și cu faptul că e un om bun și mai rar un om bun cu adevărat. Are sufletul bun. Chiar ne potrivim și ne iubim, asta este cel mai important”, a adăugat vedeta.
Între timp au apărut și mai multe imagini cu cei doi, date publicității chiar de Daniela Crudu. Cei doi par destul de fericiți împreună, lăsând impresia că viața este roz, deși Daniela recunoștea că au mai fost probleme.
Chiar a dorit să se despartă, însă tocmai atunci a descoperit că este însărcinată și a decis să mai lase de la ea. Copilul i s-a părut mult mai important decât măruntele dispute, astfel că au decis să meargă împreună mai departe, conform SpyNews.
Daniela Crudu a născut o fetiță
Cum toată viața ei se desfășoară în lumina reflectoarelor, Daniela Crudu nu a putut ține sub tăcere momentul nașterii. Ea a anunțat pe Facebook că a devenit mămică, mulțumind medicului care a asistat-o la naștere.
„Doamna Doctor Vilcan Cristiana cea cu mâinile de aur. Să vă dea Dumnezeu sănătate!”, a postat, în urmă cu câteva momente, Daniela Crudu, pe pagina sa de Facebook.
Reacțiile nu au întârziat să apară, Daniela primind mii de mesaje de sănătate și urări de bine. Vedeta TV a publicat și prima poză cu fetița sa, dar și cu ea, pe masa de naștere