Cel mai poluat oraș din România, o amenințare reală pentru sănătatea populației. Cât de gravă e situația

Cel mai poluat oraș din România, o amenințare reală pentru sănătatea populației. Cât de gravă e situațiaPoluare. Sursa: Pixabay

Deși am putea presupune că Bucureștiul sau Cluj-Napoca sunt cele mai poluate orașe din România, ultimul raport al Agenției Europene de Protecție a Mediului arată cu totul altceva.

Potrivit acestuia, Iașiul este capitala poluării din țara noastră. Astfel, ieșenii respiră în fiecare zi cel mai poluat aer din România, înregistrându-se aici, în ultimii doi ani, niveluri alarmante de particule fine sau PM2,5.

Iașiul, pe primul loc în topul celor mai poluate orașe

Capitala Moldovei este considerată cel mai toxic oraș din țară, depășind chiar Bucureștiul. În schimb, cel mai curat aer din România poate fi respirat în municipiul Galați, situat pe malul Dunării, care ocupă locul 21 la nivel european.

Deoarece poluarea poate provoca probleme respiratorii grave și nu numai, aceasta reprezintă o problemă majoră pentru marile aglomerări urbane. În anul 2021, Organizația Mondială a Sănătății a recomandat un nivel maxim de particule de până la 5 unități pe metrul cub. În plus, Uniunea Europeană a alocat fonduri pentru modernizarea transportului public și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru a încuraja transportul alternativ, cu scopul de a diminua acest pericol nevăzut.

Cu toate acestea, nu toate autoritățile locale au depus proiecte pentru a beneficia de aceste fonduri nerambursabile. Din această cauză, Iași, cel mai poluat oraș al țării, condus de primarul liberal Mihai Chirica, a pierdut șansa de a construi piste pentru biciclete în orașul reședință de județ, deoarece proiectul nu a fost depus la timp.

În Iași mijloacele de transport în comun noi, sunt la mâna a doua

De asemenea, la Iași, autoritățile publice s-au concentrat în ultimii ani pe achiziționarea de mijloace de transport public second-hand, în loc să investească în autobuze și tramvaie noi și mai prietenoase cu mediul înconjurător.

Nepăsarea administrației cu privire la poluare a fost evidentă și prin decizia primarului Mihai Chirica de a renunța la programul „Vinerea Verde”, care oferea ieșenilor posibilitatea de a călători gratuit cu autobuzele și tramvaiele o dată pe săptămână, încurajându-i să renunțe la mașinile personale.

Această măsură ar fi fost benefică și pentru reducerea traficului, având în vedere că orașul din Inima Moldovei se confruntă zilnic cu ambuteiaje, dar administrația locală nu a identificat încă măsuri concrete pentru a diminua această problemă.

Dacă în România orașul cu cel mai toxic aer pentru populație este Iașiul, la nivel european situația este și mai gravă în Slavonski Brod, oraș din Croația. În schimb, există și orașe europene în care aerul este foarte curat, cum ar fi Faro din Portugalia, precum și Umea și Uppsala din Suedia, potrivit DCNews.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News