AUR cere reforma administrativă a României de urgență. Ce alte soluții a găsit partidul

AUR cere reforma administrativă a României de urgență. Ce alte soluții a găsit partidul Sursă: LCVA | Dreamstime.com

AUR a cerut reorganizarea teritorial-administrativă a ţării de urgență. Partidul lui George Simion dorește acest lucru să fie asumat drept un proiect de ţară pentru România și să fie susținut și de celelalte formațiuni politice.

AUR a declarat că modelul după care funcţionează administraţia publică din România în prezent nu este sustenabil și că este nevoie de o reorganizare teritorial-administrativă susținută de toate partidele.

„Modelul după care funcţionează administraţia publică din România în prezent nu este sustenabil. O dovadă în acest sens este chiar criza economică generată de gaura bugetară, dar şi de faptul că statul cheltuie sume uriaşe cu pensiile speciale şi cu sinecurile din aparatul administrativ. Soluţia există pentru a reduce risipa din bugetul naţional: reorganizarea teritorială şi, implicit, reforma administrativă, care să reducă numărul instituţiilor statului român cu două treimi”, transmite AUR.

AUR susține propunerea CCIR

AUR a mai transmis că singura soluție pentru a scăpa de actualului model deficitar este asumarea unei reorganizări teritorial-administrative profunde. Partidul lui George Simion a mai declarat că încurajează propunerea formulată de CCIR și că așa trebuie să facă și PSD, PNL şi UDMR.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi mai multe organizaţii patronale cu sute de membri au dat un semnal clar în acest sens în momentul în care au solicitat autorităţilor reorganizarea teritorial-administrativă a ţării prin reducerea numărului de judeţe de la 41 (plus Bucureşti) la 15 şi redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori”, susţine AUR.

„Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) susţine propunerea formulată de CCIR, ea regăsindu-se printre primele 5 priorităţi ale programului de guvernare al AUR. Însă, pe lângă reforma teritorial-administrativă a României, AUR va veni şi cu alte măsuri care vor conduce la eficientizarea statului român, dar şi la depolitizarea instituţiilor publice, precum reducerea de la 8 la 4 a numărului regiunilor de dezvoltare. Aceste soluţii reprezintă un proiect concret pentru ca România să iasă din criza bugetară, economică şi socială în care se găseşte în acest moment. Totodată, este un pas pentru a pune capăt blocajului administrativ în care ne aflăm. PSD, PNL şi UDMR ne spun doar cum nu se pot pune în practică aceste soluţii de care România are nevoie. În schimb, noi, cei din AUR, susţinem că trebuie făcute de urgenţă aceste modificări în structura teritorial-administrativă a României, pentru că ţara nu va mai rezista mult în situaţia actuală”, a declarat George Simion, preşedintele AUR, potrivit News.