Cum să faci cele mai gustoase amandine. Rețeta perfectă pentru cei ce caută ceva rapid și ușor de preparat
- Iulia Moraru
- 19 aprilie 2023, 09:12
Amandinele sunt desertul preferat al multor români. Cu un efort minim, poți pregăti acest desert acasă, iar rezultatul va fi la fel de delicios ca cel din cofetărie.
Rețeta de mai jos este mult mai simplă decât ai crede și tot ce trebuie să faci este să urmezi cu strictețe instrucțiunile, astfel încât să nu poți da greș. Acest desert va fi apreciat cu siguranță de toți membrii familiei.
Ingrediente
Pentru blat
- un plic praf de copt
- două linguri cacao
- șase linguri faină
- două linguri ulei
- șase linguri zahăr
- șase ouă
Pentru cremă
- 300 g ciocolată amăruie
- 300 ml frișca lichidă
Pentru sirop
- 200 ml apă
- cinci linguri zahăr
- esență de rom
Pentru glazură
- 300 g zahăr
- 150 ml apă
- două linguri miere
- două linguri cacao.
Mod de preparare amandine
În primul rând, se pregătește blatul. Se separă ouăle și se mixează gălbenușurile cu zahărul, uleiul și apa, până când compoziția își dublează volumul. După aceea, se adaugă făina amestecată cu praful de copt și cacaua. Albușurile se bat bine și se încorporează și ele în compoziția de gălbenușuri.
Tava se tapetează cu hârtie de copt, după care se toarnă compoziția. Se introduce în cuptorul preîncălzit, iar prăjitura se lasă până când trece testul scobitorii. Între timp, se pregătește crema pentru amandine.
Într-un vas, se pune ciocolata și se amestecă cu frișca lichidă la foc mic. Când ciocolata s-a topit, se ia vasul de pe foc și se lasă să se răcească. În același timp, se pregătește și glazura de ciocolată astfel: într-o cratiță se adaugă apa și zahărul și se lasă să fiarbă până când zahărul se topește. Se adaugă mierea și cacaoa și se ia cratița de pe foc.
Blatul se taie în două și se însiropează cu un amestec de apă, zahăr și esență de rom, fierte în prealabil. Pe prima jumătate de blat se adaugă crema, apoi se așează și a doua jumătate de blat însiropată. Prăjitura se taie apoi în pătrate de mărime potrivită și se glazurează fiecare amandină în parte.
Totul este gata. În doar câțiva pași simpli ai reușit să prepari niște amandine delicioase, la fel de gustoase ca la cofetărie, potrivit retete.unica.ro.