Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce le este interzis credincioșilor să facă în această zi

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce le este interzis credincioșilor să facă în această ziSursa foto: arhiva EVZ

Sărbătorile Pascale sunt pline de obiceiuri și tradiții pe care credincioșii români le respectă cu strictețe. Vinerea Mare este cea mai importantă zi din Săptămâna Patimilor pentru că în această zi Iisus Hristos a fost răstignit.

Vinerea Mare este cea mai importantă zi din Săptămâna Mare pentru că este ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit. Această zi mai este numită și Vinerea Neagră a Patimilor sau Vinerea Seacă. Această zi este și ultima din postul Paștelui. Tradiția spune că în Vinerea Mare se ține post negru, ceea ce înseamnă că poți să bei doar apă. În timpul slujbei din Vinerea Mare cel mai important moment este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă aflată în mijlocul bisericii.

Tradiția creștină spună că oamenii trebuie să meargă la biserică pentru a participa la slujba de scoatere a aerului și pentru a trece, simbolic, pe sub acesta. Tradiția mai spune că în această zi sunt interzise preparatele făcute la cuptor, oțetul sau urzicile pentru că Iisus a fost lovit cu acestea pentru ca rănile să fie mai dureroase. De asemenea, atunci când Iisus a cerut o guă de apă, el a primit oțet de la călăii Lui.

Tradițiile pe care credincioșii le respectă în Vinerea Mare

De asemenea, o altă tradiție spune că în această zi, înainte de răsăritul soarelui, oamenii trebuie să alerge desculți prin rouă sau printr-o apă curgătoare pentru a fi sănătoști tot anul. Cei mai mulți dintre credincioși merg în această zi la biserică pentru a se spovedi și pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Acesta este un obicei care a fost respectat cu sfințenie de români an de an.

Este important de știut că ouăle de Paște nu trebuie vopsite niciodată în Vinerea Marea. Gospodinele trebuie să facă acest lucru fie în Joia Mare, fie în sâmbăta Paștelui. Pe parcursul zilei de vineri nu trebuie făcute activități gospodărești. Un alt obicei legat de Vinerea Mare se referă la pomenirea morților. Rudele acestora împart căni în această zi. Tradiția mai spune că este bine să aprindem o lumânare la mormântul persoanei decedate sau în curtea casei, potrivit RomâniaTV.