Sus Cortina! Eroine - spectacolul Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani

Sus Cortina! Eroine - spectacolul Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani

Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani, veți spune, probabil, ridicând sprânceana, cum am ajuns eu  tocmai în Botoșani să văd o piesă de teatru?

Spre rușinea mea, nu am ajuns în Botoșani, dar cocheta urbe, ce ascunde oaze de cultură nebănuite, și-a trimis solii să încânte Capitala cu un spectacol care nu are cum să nu te prindă, n-are cum să treacă neobservat.

S-a jucat la Teatrul Apollo 111, unde nu mai călcasem până atunci, dar atmosfera cu iz de interbelic a clădirii care îl găzduiește (Palatul Universul) e atât de primitoare, încât mi-am propus să-l includ pe lista mea scurtă de teatre ce merită frecventate.

Revenind la Eroine, mi-am pus fireasca întrebare cum de un regizor proaspăt ca Andrei Măjeri a acceptat provocarea de a da viață unor personaje mitologice, într-o epocă în care viitorul este tot ce contează.

Cum va reuși oare poetul latin Ovidius să spargă bariera secolului XXI cu epistolele, pardon, scrisorile sale, rostite în fața unui public oarecum  străin de acest mod arhaic de comunicare, cum?

Lupta cu timpul e nemiloasă, iar reînvierea unor femei despre care istoria a consemnat doar tușe minore, concentrându-se mai mult pe faptele de eroism ale bărbaților, părea un act de eroism pe care doar un vizionar curajos și l-ar putea asuma.

Dar cine sunt Eroinele lui Ovidius, Eroinele pe care regizorul Andrei Măjeri le-a readus la viață, transformându-le în personaje principale care vin să devoaleze adevărata față a unor războinici precum  Hercule, Paris, Ahile, Agamemnon, Tezeu ori Hipolit ?

Citind toate aceste nume înșiruite, nădăjduiesc că veți recunoaște măcar parte din ele, iar dacă n-o veți face, nu-i nicio rușine și nici păcat nu-i : vedeți spectacolul Eroine și totul va căpăta un sens.

Poate că la finalul  piesei veți da fuga pe google, căutând o carte care se numește Legendele Olimpului, scrisă de Alexandru Mitru, sau poate veți avea  chiar curiozitatea să aflați cine a fost poetul Ovidius. Cine știe...

Un lucru e cert – Eroinele de la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani sunt cea mai facilă și minunată cale de a vă întoarce în mitologie, păstrând savoarea prezentului, sunt ca un cover al unei melodii uitate, ce devine hit de la primele sunete, plăcând deopotriva tinerilor și mai puțin tinerilor spectatori.

Umorul fin ce domină tânguirile femeilor părăsite și abandonate este  liantul care leagă  Eroinele lui Ovidius  de orice femeie a zilelor noastre; să fim serioase, câte n-ați plâns și n-ați blestemat bărbatul care v-a întors spatele sau v-a abandonat pentru alta ?

Nouă actrițe pe care n-aș putea să le înșir în ordinea preferințelor de teama de a nu le știrbi talentul, nouă femei distruse, abandonate, puternice, răzbunătoare, amuzante până la lacrimi, moderne (deși abia ce s-au dat jos de pe soclul unor mii de ani de uitare) își trăiesc iubirea și angoasele într-o barcă naufragiată ce caută alinare sau poate doar răzbunare.

Medeea (Silvia Luca), Deianira (Lenuș Teodora Moraru), Briseida (Ella Nistor), Ariadna (Lorena Luchian), Hipsipila (Lidia Uja), Enone (Irina Mititelu), Fedra (Dana Bucătaru), Penelopa (Crenola Muncaciu) sau Elena din Troia (Gina Pătrașcu Zamfirache), își spun povestea rând pe rând, împărtășind cu spectatorii cele mai ascunse secrete ale unor iubiri pierdute, bând șampanie, ovaționând, disperând și strângând din pumni.

O să vă regăsiți, cu siguranță, printre poveștile lor, o să le dați dreptate, o să le plângeți de milă, dar, mai presus de toate, o să râdeți în hohote de felul în care chiar personajele aleg să-și ia în râs propria viață.

E un fel de adunare a unor neveste sau iubite care încă mai speră să fie recuperate de bărbații lor aflați la depărtări de neatins, celebrii războinici mereu în căutarea alte brațe, atrași de căldura altor așternuturi, îmbiați de miresmele altor plăceri.

Long story, short, actrițele Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani sunt fantastice și captivante, locul  este pe orice scenă, dar mai ales în orice inimă, pentru că acolo îți poposesc după ce le vezi jucând; te-ai așeza cu bucurie în barca lor, doar ca să le asculți poveștile și, de ce nu, să-ți spui propria poveste.

 

Ne puteți urmări și pe Google News