Război în Ucraina, ziua 407. Polonia a trimis primele avioane Mig 29. Contraofensiva ucraineană este așteptată din clipă în clipă

Război în Ucraina, ziua 407. Polonia a trimis primele avioane Mig 29. Contraofensiva ucraineană este așteptată din clipă în clipă sursa foto: Anton Gerashchenko / telegram

Luptele de pe frontul războiului dintre Rusia și Ucraina au crescut în intensitate mai ales zona de sud est, spre orașul Donetsk. Polonia și Ucraina au semnat un important acord militar.

Bilanțul militar al zilei de miercuri dat publicității de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei arată că au fost lichidați 550 de soldați ruși, și au fost distruse două tancuri, șase transportoare blindate, zece tunuri de mare calibru și alte patru instalații cu țevi de tip MLRS.

Armata rusă a încercat să ocolească orașul Avdiivka, de la nord de Donetsk, prin localitatea Vodyane, pentru a face o breșă spre Bahmut, dar atacul a fost respins de ucraineni. Rușii au pierdut două tancuri T-72 și alte câteva blindate de sprijin.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunțat că o contraofensivă ucraineană este iminentă dar a refuzat să prezinte alte detalii pe marginea acestui subiect.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acord militar între Ucraina și Polonia

Polonia a transferat primele patru avioane de luptă MiG-29 în Ucraina, a declarat șeful Biroului pentru Politică Internațională al Președintelui Poloniei, Marcin Pshidach.

Un reprezentant al biroului președintelui polonez a clarificat că este vorba despre furnizarea primului lot de aeronave. Furnizarea de avioane către Ucraina a fost discutată în cadrul vizitei oficiale a președintelui Zelenski la Varșovia.

Varșovia va oferi Kievului un alt pachet de ajutor militar, a anunțat primul ministru al Poloniei.

După cum a declarat Mateusz Moravetskyi în timpul unei întâlniri cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, noul ajutor militar include avioane MiG-29, tunuri autopropulsate Rak și sisteme de apărare aeriană Piorun și altele. A fost semnat și un acord privind producția comună de muniție de tanc de 125 mm.

Cehia își transferă muniția în Ucraina

Șefa Ministerului Apărării al Republicii Cehe, Yana Chernokhova, a spus că muniția din depozitele armatei țării vor fi trimise în Ucraina.

”Ajutorul se ridică la aproape 33 de milioane de dolari. Acesta nu este ajutor financiar, ci materiale militare care se află încă în depozitele noastre”, a comentat ministrul Apărării.

Incendiu la  sediul ministerului Apărării de la Moscova

Clădirea în care funcționează Ministerul Apărării de la Moscova a fost cuprinsă de incendiu.

”În jurul orei 19:30 (16:30 GMT), într-una dintre clădirile administrative ale Ministerului Apărării din Moscova, lucrătorii de serviciu au detectat fum în incintă. La fața locului au venit pompierii și Ministerul situațiilor de urgență”, a comunicat Ministerul Apărării, potrivit Interfax.

Lukașenko s-a întâlnit cu Putin

Președintele din Belarus, Alexander Lukașenko a sosit într-o vizită de lucru la Moscova, a informat miercuri agenția de presă BelTA.

”Președintele belarus Alexandru Lukașenko a sosit într-o vizită de lucru în Federația Rusă”, se arată în comunicat.

Joi, Lukașenko va participat alături de Vladimir Putin la ședința Consiliului Suprem de Stat al Statului Unirii Belarus și Rusia.