ICCJ a anulat decizia de excludere din magistratură a unui judecător care a lăsat liber un pedofil

ICCJ a anulat decizia de excludere din magistratură a unui judecător care a lăsat liber un pedofilInstanță. Sursa foto: Arhiva EVZ

Decizie controversată a judecătorilor ICCJ. Daniel Dumitru de la judecătoria Pitești, care fusese exclus din magistratură după ce a eliberat un pedofil, a primit îndurare din partea Înaltei Curți.

Completul de 3 judecători de la ICCJ a decis să admită recursul acestuia împotriva hotărârii de excludere emisă de Consiliul Superior al Magistraturii. El fusese exclus pentru comiterea următoarelor abateri disciplinare: exercitarea funcției cu rea credință și nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa.

Practic, Înalta curte a decis: „admite recursul declarat de pârâtul Dumitru Dumitru Daniel împotriva Hotărârii nr. 9J din 20 iulie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. 9/J/2022.

Casează hotărârea atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I şi i) teza I din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca nefondată. Definitivă.”

Cum a lăsat judecătorul liber un pedofil, care s-a întors la victimă chiar a doua zi

În 27 mai 2020, judecătorul în cauză a decis să îl condamne la 2 ani și 11 luni cu suspendare pe un pedofil. Este vorba despre Antonio Laurențiu Stoica, un bărbat de 50 de ani care era în arest din noiembrie 2020, după ce o anchetă scosese la iveală că acesta își abuzase sexual fetița în vârstă de doar 6 ani.

Abuzurile ar fi fost comise în anul 2019 în perioada în care soția pedofilului ar fi fost plecată de acasă. Când s-a întors fetița i-a povestit mamei prin ce a trecut, iar la audieri bărbatul a recunoscut oribilele fapte. Judecătorul Dumitru a decis să-l condamne pe pedofil la o pedeapsă cu suspendare stabilind în plus ca Antonio să nu poată reveni la locuința familiei și să nu se apropie de fetiță.

Exact a doua zi bărbatul a încălcat hotărârea judecătoarească. Prezentat în fața judecătorului din nou cu propunere de arestare preventivă, magistratul a decis să nu îl aresteze. În cele din urmă Curtea de Apel Pitești l-a trimis pe pedofil după gratii.