Noi vouchere și alimente înainte de Paște. Cine sunt românii care vor beneficia de acești bani
- Emma Cristescu
- 1 aprilie 2023, 16:18
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat că românii vor beneficia de vouchere de 250 de lei și 800.000 de pachete alimentare consistente în Săptămâna Mare. El a explicat și care sunt oamenii care se vor bucura de acest sprijin financiar.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că voucherul de alimente de 250 de lei va ajunge la români în Săptămâna Mare. El a mai spus că Guvernul a pregătit și 800.000 de pachete alimentare destul de consistente înainte de Paște
„Până în sărbătorile pascale încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei. Anunţ în premieră acest lucru, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti. Aşadar, sunt două măsuri pe care le derulăm în prezent, sunt adresabile familiilor şi persoanelor aflate în stare de deprivare materială şi, din acest punct de vedere, considerăm că este un foarte mare ajutor pe care îl acordăm din nou”, a afirmat Marcel Boloş, joi, în timpul unei vizite făcute în judeţul Prahova.
Pachete alimentare pentru români înainte de Paște
Marcel Boloş a anunţat că în următoarele luni românii vor primi și pachetele cu ajutoare alimentare finanţate din fonduri europene. El a declarat că unele familii vor beneficia de acest ajutor înainte de Paște.
„Un astfel de pachet, dacă am cumpăra aceste produse de la raft, astăzi ar costa 390 de lei, dar valoarea de licitaţie pe care o avem în contracte prevăzută este de 190 de lei, deci e un avantaj foarte mare că aceste pachete alimentare şi tot ce a însemnat programul în sine a avut o licitaţie pentru toată cantitatea de produse alimentare pe care o asigurăm şi pe care încercăm să ajungă la beneficiari cât mai curând posibil. Până în sărbătorile pascale ne-am mobilizat să avem aproximativ 800.000 de pachete alimentare distribuite, urmând ca diferenţa să fie distribuită în perioada următoare, până cel târziu în luna iunie”, a spus Boloş.
Aproximativ 1.188.000 de persoane beneficiază de acest program derulat de autorităţile din România pe fondurile europene alocate în perioada de programare 2014-2020. Pachete alimentare conțin produse tradiționale.