Crescătorii de vaci nu au mai obținut profit de mai bine de trei luni. Românii ar putea ajunge să consume doar lapte din import

Crescătorii de vaci nu au mai obținut profit de mai bine de trei luni. Românii ar putea ajunge să consume doar lapte din importSursa foto: Rafael Ben Ari | Dreamstime.com

Crescătorii de vaci din România se plâng că nu obțin niciun fel de profit de pe urma vânzării laptelui, ci din contră, au înregistrat pierderi de până la 0.85 de lei pe litru. Directorul executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci „HolsteinRo” susține că, în câteva luni, pe piața de la noi din țară ar putea să fie doar lapte din import.

Ionuț Lupu, directorul executiv al Asociației Crescătorilor de Vaci „HolsteinRo”, a prezentat situația în care se află acum fermierii. De mai bine de trei luni aceștia nu au înregistrat profit de pe urma vânzării de lapte ci din contră, au fost pierderi între 0,3 și 0,85 de lei la litru.

Situația nu este deloc una bună pentru crescătorii de vaci. Dacă situația nu se va remedia, în lunile următoare românii ar putea găsi pe piață doar lapte din import. Ionuț Lupu a susținut că fermierii români nu au parte de susținerea statului, prezentând cazurile crescătorilor de vaci din Ungaria și Polonia, cărora li se decontează motorina pentru transportul de lapte.

„Dacă în Ungaria s-a accentuat în ultimii 10-15 ani, dar de asemenea în toate ţările grupului de la Vişegrad s-a pus accentul foarte mult pe această parte de dezvoltare a zonei, în România nici în momentul de faţă, când suntem cu cuţitul la os, lucrurile nu se întâmplă. Şi vorbim aici de subvenţii importante care se alocă de către Agenţia de Plăţi din Ungaria şi Polonia pentru decontul motorinei aferent transportului atât la lapte şi produse lactate, cât şi la legume şi fructe.

În acelaşi timp, similar cum sunt organizate consiliile judeţene de la noi, în cele două state consiliile judeţene fac investiţii importante în achiziţionarea de mijloace de transport. În condiţiile astea când laptele ajunge la un preţ convertibil în lei aproximativ 1,5 lei din Polonia până în Bulgaria, deci vorbim de un cost de transport de peste 1,5 lei pe litrul de lapte şi să ajungă laptele la 1,5 lei în Bulgaria din Polonia lucrurile sunt extrem de uşor de explicat. Fără intervenţia statului, lucrul acesta nu este posibil”, a explicat Ionuț Lupu la Prima News.

Situația crescătorilor de vaci din România ar putea deveni extrem de dificilă

Directorul executiv al Asociației Crescătorilor de Vaci „HolsteinRo” susține că fermieri nu au mai obținut profit în ultimele luni. La un litru de lapte se poate pierde între 0,3 şi 0,85 lei. Subvenția convertită pe litru de lapte ar fi undeva în jur de 0,24 – 0,26 lei.

„Costurile operaţionale în România într-o fermă medie şi mare sunt de aproximativ 1440 de lei pe lună pe animal. Din aceste costuri este exclusă furajarea. Pentru că furajarea în funcţie de categoria de vârstă, în funcţie de producţie, este mai mare sau mai mică. Doar costurile să plăteşti salariile, să ai motorină, să acoperi costurile financiare, o vacă performantă necesită 1440. Costurile medii pentru o producţie de 30 de litri, mai vin costurile pentru furaje vin la 2,5 – 2,7 pe litru pentru o producţie de 30 – 35 de litri. Vorbim în cazul fermelor medii subvenţia convertită pe litru de lapte ar fi undeva în jur de 0,24 – 0,26 lei pe litru de lapte produs. Noi pierdem pe litru de lapte produs între 0,3 şi 0,85 lei. În funcţie de producţie, în funcţie de modelul de fermă. Nu putem vorbi de profit de mai bine de trei luni”, a mai transmis Ionuţ Lupu.

Cu ce probleme se confruntă crescătorii de vaci de la noi din țară

Reprezentantul Asociației a ținut să precizeze faptul că, dacă situația nu se rezolvă, în următoarele luni, pe piața din România ar putea să fie doar lapte adus din import. În cel mult două luni, fermierii ar trebui să încheie campania de semănat, îngreunată din cauza lipsei de fonduri.

„Dacă în lunile noiembrie şi decembrie fermierii erau într-o zonă de confort pentru că şi în cazul fermelor medii şi mari vorbim de amortizări şi vorbim de costuri financiare foarte ridicate, acolo erau la finalul anului trecut într-o zonă de confort. La doar câteva săptămâni, piaţa a scăzut atât de brusc încât în momentul de faţă vorbim de aproape imposibilitatea noastră de a ne continua activitatea şi de a începe înfiinţarea culturilor de primăvară.

Dacă nu reuşim într-o lună sau două să terminăm campania de semănat la porumb din cauza imposibilităţii de a cumpăra motorină, din cauza imposibilităţii de a achiziţiona sămânţă şi îngrăşăminte, atunci lucrurile pentru noi s-au terminat. În momentul de faţă mergem dintr-o inerţie, noi furajăm din stoc, am făcut în 2022 suficient de multă mâncare – cei care au putut, cei care nu, au trebuit să cumpere ca să îşi asigure mâncarea pentru animale – şi suntem în punctul în care, dacă nu reuşim să înfiinţăm culturile de primăvară, probabil din mai, iunie, iulie, situaţia se cam termină pentru noi”, a mai precizat Ionuţ Lupu.

Ne puteți urmări și pe Google News