Cristian Boureanu neagă că ar fi băut înainte de a se urca la volan: „Am fost oprit pentru alt motiv. Eu mănânc de post”
- Iulia Moraru
- 16 martie 2023, 16:47
După ce a fost oprit în trafic, iar poliția a constatat o alcoolemie de 0.11, Cristian Boureanu face primele declarații despre incidentul în care a fost implicat.
Fostul politician dă de înțeles că nu a băut absolut nimic înainte de a se urca la volan, iar acest lucru poate fi confirmat de toți cei care îl cunosc, care știu că el și dacă bea două degete de vin nu mai vrea să conducă.
Cristian Boureanu a declarat că e posibil să nu primească nicio pedeapsă, întrucât nivelul de alcoolemie ar fi fost dat de alți factori și a fost foarte mic.
Cristian Boureanu a mers la spital pentru recoltarea probelor biologice
El a povestit că a vrut să demonstreze că nu a consumat alcool, drept pentru care la cererea lui a mers la spitalul din Sinaia, pentru a i se recolta probe biologice. „Ca dovadă că nu am băut, m-am urcat cu poliţiştii din proprie iniţiativă, la cererea mea, şi am mers la spital, unde mi s-au recoltat probe biologice. Sper să iasă 0.0.
Mi s-a spus că este foarte posibil la 0.11 să iasă 0.0. Nu eram inconştient, dacă ştiam că am băut, să mai pierd încă două ore să mă duc până la Sinaia, la spital, ca să îmi colecteze probe biologice. Se întâmplă, nu am făcut nimic grav. Asta este. Poliţiştii au fost foarte ok. Viaţa merge mai departe”, a declarat fostul politician.
Boureanu susține că altul ar fi fost motivul pentru care i-a ieșit o alcoolemie de 0.11. El spune că nu a mâncat nimic în acea zi și a băut timp de 16 ore doar apă. De asemenea, a fost la o zi de naștere și probabil de acolo i-a rămas în respitație „Cei care mă cunosc în ultimii 20 de ani ştiu că eu dacă beau două degete de vin, nu mă mai urc la volan. Sunt cel mai bun client, din punctul acesta de vedere, al taximetriştilor şi în niciun caz nu aş fi făcut aşa ceva la drum lung, nici când eram mai tânăr şi mai prost. Am fost oprit pentru alt motiv.
Eu mănânc de post. Astăzi nu mâncasem absolut nimic. Tot aşa, cei care mă cunosc, ştiu că ţin fasting, câte 16-18 ore şi băusem doar apă. Aseară mâncând doar nişte legume şi fiind la o zi de naştere, probabil mi-a rămas în respiraţie”, a mai spus Cristian Boureanu, potrivit viva.ro.