Mircea Geoană, mesaj pentru Republica Moldova: Ar trebui să vă temeți mai puțin de Rusia
- Mihai Soica
- 8 martie 2023, 07:14
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că, în acest moment, nu există un pericol militar pentru Republica Moldova.
Geoană crede că Rusia abia se mai descurcă în estul Ucrainei și nu ar mai avea puterea de a amenința din punct de vedere militar Republica Moldova.
Din acest motiv, Rusia ar vrea să răstoarne regimul democratic ales de la Chișinău prin revolte de stradă, care ar urmări impunerea unui politician pro rus, apropiat de Putin, care să nu mai pună probleme de nicio natură.
”Este un război hibrid la maxim. Nu este un război cald ca în Ucraina, dar este un război hibrid la maxim împotriva Republicii Moldova”, a spus Geoană, care a adăugat că Moldovei ar trebui să-i fie „mai puțin frică de Rusia, deoarece Rusia abia se poate descurca cu Ucraina”.
Nu există risc militar pentru Republica Moldova
Prezent în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune, Geoană a spus că, în prezent, la NATO nu există informații legate de o potențială agresiune militară a Rusiei, împotriva Republicii Moldova.
”Republica Moldova are un profil foarte, foarte ridicat acum, în lumea occidentală, inclusiv la noi, la NATO. Ei sunt parteneri cu NATO de 30 de ani. Noi respectăm faptul că este o ţară neutră. Constituţia Republicii Moldova spune că e o ţară neutră, dar nu e o ţară indiferentă pentru NATO. Şi mai este ceva în plus şi eu lucrez extrem de mult în această direcţie. Republica Moldova este un partener comun al NATO şi al Uniunii Europene. De aceea, mă bucur foarte mult că preşedintele Macron şi liderii europeni au decis să facă summitul, al doilea summit al comunităţii politice Europene la Chişinău, la final de mai, început de iunie”, a mai spus Geoană.
Cine va apăra Republica Moldova în fața unui atac
În urmă cu câteva zile, secretarul general adjunct de la NATO sugera faptul că Republica Moldova nu va rămâne singură în fața unui atac militar, venit din partea Rusiei.
Geoană a spus că Moldova nu va rămâne „slabă din punct de vedere militar”, dar a refuzat să ofere mai multe amănunte, legate despre acest plan, care cu siguranță există, potrivit newsweek.com.