Prima reacție a lui Vladimir Putin după atacul de la Briansk: „Îi vom stoarce”

Prima reacție a lui Vladimir Putin după atacul de la Briansk: „Îi vom stoarce” Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Joi, agențiile de presă ale Moscovei au anunțat că un „grup de sabotori” ucraineni s-a infiltrat în regiunea rusă Briansk și au luat ostatici. Vladimir Putin, președintele Rusiei, a reacționat cu privire la aceste evenimente, lansând noi amenințări: Îi vom stoarce”. Oficialii din Ucraina neagă aceste acuzații și susțin că la mijloc ar fi o „provocare deliberată” din partea Rusiei.

Atacul de joi de la din regiunea Bryansk a fost catalogat de președintele Vladimir Putin drept unul terorist. Supărat de evenimentele de la frontiera sa, liderul de la Kremlin a lansat noi amenințări la adresa Ucrainei, care se presupune a fi în spatele acestui atac.

Agenția rusă de știri de stat RIA Novosti a relatat pe canalul său Telegram că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, în briefingul său de presă zilnic, că președintele rus Vladimir Putin a anulat o călătorie planificată în Stavropol „din cauza situației din regiunea Briansk”.

„Un alt act terorist, o altă crimă. Au pătruns în zona de frontieră, unde au deschis focul asupra civililor. Am văzut că era o mașină civilă, am văzut că acolo stăteau civili și copii", a spus el. "Astfel de oameni au fost cei care și-au stabilit sarcina de a ne priva de memoria istorică, privându-ne de istoria noastră, privându-ne de tradițiile, limba noastră”, a spus Vladimir Putin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul de la Kremlin susține că nimeni nu va acorda atenție atacului din regiunea Bryansk, însă cataloghează evenimentele drept „adevărata crimă” și susține că cei care încearcă se destabilizeze situația din Rusia nu vor reuși.

„Aceasta este violența, adevărata crimă este comisă de neo-naziști, pe care tocmai i-am menționat, și de proprietarii lor. Sunt sigur că aceiași proprietari nu-și vor aminti crima de astăzi din regiunea Bryansk, nimeni nu o va acorda atenție.

Dar repet din nou: nu vor reuși, îi vom stoarce”, a subliniat Putin.

Ucraina neagă că ar fi responsabilă pentru atacurile de la frontiera Rusiei

Un consilier de rang înalt a lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, susține că evenimentele din regiunea rusă Briansk sunt o „provocare deliberată”. Federația Rusă „vrea să își sperie poporul pentru a justifica atacul asupra unei alte țări”.

„Povestea despre grupul de sabotaj ucrainean din Federația Rusă este o provocare deliberată clasică. Federația Rusă vrea să își sperie populația pentru a justifica atacul asupra unei alte țări și sărăcia în creștere după anul de război. Mișcarea partizană din Federația Rusă devine tot mai puternică și mai agresivă. Temeți-vă de partizanii voștri…”, a scris Mihailo Podoliak pe Twitter.