Atac cu rachete în estul Ucraine. Armata rusă suferă un dezastru: câți soldați mor în fiecare zi

Atac cu rachete în estul Ucraine. Armata rusă suferă un dezastru: câți soldați mor în fiecare zisursa: Arhivă EVZ

Un atac cu rachete lansat în zona de nord vest a Ucrainei, în regiunea Harkov, a dus la distrugerea unor clădiri de locuit și ale unor depozite civile.

Rușii par că nu mai au nicio strategie militară pentru acțiunea lor specială, și se apucă să execute bombardamente la întâmplare, fără nicio logică militară.

În urma unui atac cu drone iraniene Shahed 136 și rachete de croazieră, lansat în regiunea Harkov, 13 blocuri de locuințe, avariate grav înainte de atac, au fost din nou țintele de pe lista armatei lui Putin. Un civil de 35 de ani a suferit răni și a fost transportat la spital.

Atacul, care a avut loc sâmbătă noaptea, în jurul orei locale 23:15, și a lovit și un depozit al unei societăți comerciale. Pompierii au ajuns la fața locului și s-au chinuit ore bune să stingă focul care a cuprins clădirea.

Pe lista țintelor s-a mai aflat și clădirea Poliției Naționale, din orașul Vovchansk, a declarat Sinegubov.

Număr record de morți pentru ruși

Un raport făcut public de consilierul ministrului de Interne, de la Kiev, arată că armata rusă suferă un adevărat dezastru la capitolul de pierderi de vieți omenești.

Din acest motiv, logica militară nu mai există în rândul armatei lui Putin, acțiunile fiind în afara normelor militare, lipsite de orice sens. De exemplu, este ilogic să folosești rachete de croazieră, în valoare fiecare de cel puțin două milioane de dolari, ca să lovești un bloc de locuințe, distruse de alte atacuri anterioare.

Revenind la raportul cu pricina, în document se mai arată că, în ultimele două săptămâni, Rusia a suferit cele mai mari pierderi de la începutul invaziei Ucrainei. Aceste informații sunt confirmate și de analiștii unor institute militare din Marea Britanie.

În medie, în ultima săptămână, numărul ocupanților ruși uciși a fost de 824 de persoane pe zi. Cifra este de patru ori mai mare decât media din perioada ​​iunie-iulie 2022.

Agenția de informații concluzionează că această creștere a pierderilor de vieți omenești, în rândul rușilor, are la bază mai mulți factori. Printre aceștia lipsa unei pregătiri adecvate în rândul rezerviștilor ruși, a coordonării și a trimiterii de resurse pe front.

Ne puteți urmări și pe Google News