Putin intensifică prezența militară în Belarus. Trimite 9000 de soldați, 170 de tancuri și 200 de blindate
- Antonia Hendrik
- 24 ianuarie 2023, 23:24
Prezența militară a Federației Ruse în Belarus se va intensifica în viitorul apropiat, ca urmare a colaborării în cadrul Uniunii Statale Rusia-Belarus. De asemenea, Belarusul scoate tehnica militară din depozite şi organizează exerciții militare în comun cu armata rusă.
Astfel, Moscova a anunțat creșterea numărului de soldați care vor fi dislocați în Belarus, pentru a organiza exercițiile de „sincronizare”. Pentru aceste exerciții, Vladimir Putin trimite în Belarus 9000 de soldați, 170 de tancuri și 200 de blindate.
Agențiile de presă de la Moscova au anunțat, marți, creșterea numărului de soldați care vor fi dislocați pe teriotoriul controlat de Minsk, pentru a răspunde „provocărilor din vest”.
Aşadar, preşedintele Putin își intensifică prezența militară în Belarus
De asemenea, Vladimir Putin a ordonat dislocarea a 170 de tancuri, 200 de blindate și circa 100 de unități de artilerie cu un calibru mai mare de 100 de milimetri. Pentru a organiza exercițiile de „sincronizare”, Lukașenko a anunțat scoaterea de la păstrare, din depozitele Ministerului Apărării, a tehnicii militare.
„În cadrul desfășurării acțiunilor comune de coordonare a grupării de trupe regionale ale Rusiei și Belarusului, unitățile cele de-a 11 brigăzi mecanizate au început scoaterea tehnicii militare de la depozitarea îndelungată”, transmite Mininsterul Apărării din Belarus.
Acțiunile ministerului de la Minsk vin ca urmare a deciziei luate de Putin și Lukașenko privind aprofundarea cooperării în cadrul „statului unional” Rusia-Belarus. Dictatorul de la Minsk a declarat că aceste acțiuni sunt necesare, din cauza înrăutățirii situației de la granițele vestice.
Volodimir Zelenki a avertizat de mai multe ori cu privire la planurile lui Putin în Belarus
Acțiunile pentru „contopirea” celor două armate au început în luna octombrie când au fost fost organizate exerciții pentru sincronizarea perfectă pe teritoriul Belarusului.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, forţele armate belaruse au efectuat mai multe exerciţii pe cont propriu, precum şi alături de ruşi. Potrivit Reuters, Moscova şi Minskul au implicat tot mai mult armament şi echipament militar în aceste manevre.
Canale neoficiale de monitorizare a activităţilor militare au informat pe Telegram că de la începutul anului sosesc în Belarus avioane de luptă şi de transport şi elicoptere; numai duminică au fost observate opt avioane de vânătoare şi patru de transport.
Ucraina a avertizat în mod repetat că președintele rus Vladimir Putin ar putea încerca să folosească teritoriul Belarusului pentru a lansa o nouă invazie terestră a Ucrainei din nord, un pas ce ar deschide un nou front major în război, informează paranteze.md.