Regele Charles al III-lea, acord de divorț pentru Harry și Meghan: „Este dispus să facă orice pentru a-i separa”
- Emma Cristescu
- 20 ianuarie 2023, 20:01
O sursă din interiorul Casei Regale a declarat că Regele Charles i-a pregătit un acord de divorț lui Meghan Markle și că este dispus să facă orice pentru a o îndepărta de fiul lui. Mai mult, acesta este convins că fosta actriță ar accepta bani.
O sursă din interiorul Casei Regale a declarat că Regele Charles este dispus să îi dea lui Meghan Markle un acord de divorț în valoare de 50 de milioane de dolari pentru a se separa de fiul lui și pentru a îl face să se întoarcă în Familia Regală.
Tot această sursă a spus că Meghan Markle l-a influențat negativ pe Harry și că ea este motivul pentru care prințul a plecat din Marea Britanie. Charles este „dispus să facă orice” pentru a-l salva pe Ducele de Sussex din „a-și distruge viața”.
Potrivit Sky News, aceeași persoană din interiorul Casei Regale a mai declarat că Charles este „dispus să-l ierte” pe Harry pentru „daunele îngrozitoare pe care le-a provocat familiei regale în ultimii trei ani”. Charles consideră că fiul său este așa de „încântat de Meghan încât nu vede că se îndreaptă spre dezastru și trebuie să iasă acum”. El mai crede și că Meghan va renunța la soțul ei pentru o sumă de bani pentru că „este lacomă”.
Ce o așteaptă pe Meghan Markle
Acordul lui Charles va include întreținerea copiilor pentru cei doi copii ai lui Harry și Meghan, Archie și Lilibet, în timp ce fostei actrițe i se va permite să-și păstreze titlul de ducesă. O altă sursă a declarat că Charles încearcă să îl oprească pe Harry din a scoate la iveală secrete despre Familia Regală. „Tata nu ne-a susținut financiar pe Willy și pe mine, și pe familiile noastre. Asta a fost toată afacerea”, a scris Harry în cartea sa.
Mai mult, Harry ar vrea ca divorțul să aibă loc în Marea Britanie. În acest caz, custodia copiilor ar fi în sarcina lui exclusivă, ca „proprietate” a Monarhiei. Nu este pentru prima dată când unele persoane spun că Harry și Meghan sunt la un pas de despărțire.
O sursă a declarat că cei doi s-au certat des în ultima perioadă și că a polițiștii au fost nevoiți să intervină pentru a pune capăt scandalului dintre ei, potrivit Skynews.