Mai mulți locuitori din Neamț s-au ales cu dosare penale pentru glume stupide

Mai mulți locuitori din Neamț s-au ales cu dosare penale pentru glume stupideSursa foto: arhivă EVZ

Au fost demarate tot mai multe anchete penale, în ultimii ani, în județul Neamț. Mai mulți localnici au vrut să facă o serie de glume diferitor persoane, dar ei s-au ales în cele din urmă cu dosare penale pentru ceea ce au făcut.

Mulți români încearcă să fie amuzanți prin diferite glume sau lucruri pe care le fac, dar unii nu reușesc să obțină efectul scontat. De multe ori lucrurile iau o altă turnură și se pot alege chiar cu dosare penale. Tot mai mulți locuitori ai județului Neamț s-au ales cu dosare penale în ultimii ani chiar dacă intenția lor nu a fost de a săvârși o infracțiune.

Aceste persoane au aflat de la oamenii legii că unele glume pe care le-au făcut s-au putut transforma foarte repede în infracțiuni care se pedepsesc drastric de legile penale. În plus, ei chiar riscă să facă și închisoare. În această categorie se încadrează vătămarea corporală gravă, tentativa de omor, furtul sau înșelăciunea.

A fost aproape să își omoare prietenul „în glumă”

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Rediu, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare pentru tentativă de omor, în urmă cu doi ani. Alexandru Olaru s-a jucat cu o brichetă, iar bătrânul a avut o idee foarte neinspirată. Olaru e obligat și să vireze de 51.000 de lei către Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Această sumă reprezintă cheltuielile medicale făcute pentru tratarea victimei. Este vorba de un Ioan Mereuță. În plus, victima va primi și 41.000 de lei din partea lui Olaru.

Bătrânul de 62 de ani s-a întâlnit cu Mereuță la un bal din localitate. Cei doi bărbați se cunoșteau de mult timp și erau prieteni buni. Olaru a avut, la un moment dat, o idee care l-a costat scump. El a luat de pe o masă alcoolul sanitar și l-a vărsat pe mâinile prietenului său. Ulterior, bătrânul s-a jucat cu o brichetă și îl amenința pe prietenul său că o va aprinde. Dintr-o greșeală acest lucru chiar s-a întâmplat, iar hainele lui Mereuță au început să ardă instant. El a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului.

Provocarea de pe Tiktok

Două tinere din Neamț s-au ales cu dosar penal tot din cauza unei glume proaste. Cele două fete au fost prinse în timp ce furau dintr-un magazin. Tinerele au declarat în timpul anchetei că voiau să fure mai multe cosmetice, iar gestul lor era o dovadă de curaj. Totul a pornit de la o provocare pe care ele au primit-o de la niște prieteni pe TikTok. Fetele au vrut să sustragă produse în valoare de 2.100 de lei. În plus, ele trebuiau să filmeze tot procesul.

„În urma activităţilor desfăşurate a reieşit că o minoră de 16 ani şi o tânără de 19 ani, ar fi sustras din magazin mai multe produse cosmetice“, transmitea, pe 7 octombrie 2022, Poliţia Neamţ. Acest caz demonstrează influența pe care o au rețele de socializare asupra tinerilor, iar unii dintre ei nu reușesc să facă distincția dintre limitele legale și provocările pe care le pot face.

Polițiștii din Neamț, ținta unei glume proaste

Polițiștii din Piatra Neamț au fost și ei ținta unei glume proaste în urmă cu mai mulți ani. Oamenii legii anchetau un jaf de la o casă de pariuri care se afla în centrul orașului. În acest timp, ei au primit mai multe cutii cu pizza trimise de o persoană care îi văzuse. Atunci și-au dat seama că cineva le-a făcut o glumă proastă.

Ulterior, au fost făcute cercetări și și-au dat seama că cel care a făcut această glumă era un angajat de la un restaurant din apropiere. Bărbatul s-a amuzat în timp ce se uita la polițiștii care trebuiau să achite comanda. El a fost identificat de oamenii legii și a fost acuzat de înșelăciune pentru că a comandat produse pe care nu le-a achitat, informează Adevărul.

Ne puteți urmări și pe Google News