Inspectoratele școlare județene se desfințează. Noi schimbări făcute de Ministerul Educației

Inspectoratele școlare județene se desfințează. Noi schimbări făcute de Ministerul Educației sursa: arhivă EVZ

Vor fi schimbări radicale în Învățământ. Ministrul Ligia Deca a anunțat o serie de propuneri de modificare a legislației în domeniu, care urmează să fie analizate.

Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar a fost propunerea ministrului Ligia Deca în proiectul Legii învățământului preuniversitar.

Inspectoratele școlare județene se vor transforma în Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului București (DJIP/DMBIP), ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației, cu personalitate juridică. Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului București vor fi conduse de un director general, directori generali adjuncți. Desființarea inspectoratelor școlare fusese propusă și de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cu toate astea, Ligia Deca a eliminat și prevederea ca directorii să încheie un contract de management pe perioada mandatului ministrului. În proiectul lui Cîmpeanu, la articolul 165, alineatul 4 menționa că directorii Direcțiilor Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului București încheie un contract de management cu ministrul Educației pe perioada mandatului demnitarului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: Razvan Valcaneantu / EEC

„În urma promovării concursului de selecție sunt numiți în funcție prin ordin al ministrului educației și încheie un contract de management cu ministrul educației pe perioada mandatului demnitarului”, conform articolului citat mai sus din legea Cîmpeanu.

Când se va lua o decizie

Propunerile Ministerului Educației vor fi analizate până la 1 februarie 2023. Ele trebuie să treacă prin Guvern până la 15 februarie, iar Parlamentul să aprobe legile Educației Deca până pe 15 martie, potrivit edupedu.

Mai mult, Ministerul Educației a anunțat că centrele județene de excelență (CJE) în care elevii se pregătesc pentru performanță și olimpiade nu vor fi desființate, potrivit ultimei variante a proiectului de lege a învățământului preuniversitar. Selecția copiilor care participă la cursurile de pregătire din centrele de excelență se va realiza „începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a”, după cum scrie în draftul de lege.

„Statul sprijină elevii capabili de performanţe înalte atât în unităţile de învăţământ cât şi în centrele judeţene de excelenţă/Centrul Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă. Organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene de excelenţă/ Centrul Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei”, se arată în proiectul de lege al lui Deca.