Un oficial austriac de rang înalt, anunț cu privire la România şi Bulgaria: „Ambele țări pot deveni membre ale Schengen”

Un oficial austriac de rang înalt, anunț cu privire la România şi Bulgaria: „Ambele țări pot deveni membre ale Schengen”Schengen. Sursa foto: Arhiva EVZ

După ce Austria s-a opus, prin veto, aderării României și Bulgariei, comisarul UE pentru buget, Johannes Hahn, a declarat că se așteaptă ca „în viitorul apropiat ambele țări să devină membre Schengen”.

Un oficial de rang înalt care face parte din partidul OVP din Austria şi condus de cancelarul Karl Nehammer a făcut un anunț cu privire la România şi Bulgaria. Johannes Hahn a declarat astăzi, la postul de televiziune ORF, că un prim pas ar putea fi făcut în zona de zbor. Deși „nu a fost mulțumit” de dreptul de veto al Austriei, a spus Hahn, a avut „o anumită înțelegere”.

Johannes Hahn, noi detalii despre aderarea României la Schengen

Comisarul european pentru buget și administrație Johannes Hahn, membru al Partidului Popular Austriac (OVP), a declarat că se așteaptă ca Austria să renunțe „în timp util” la veto-ul împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, într-o încercare a Vienei de a-și repara imaginea.

„Într-un viitor relativ previzibil, ambele țări pot deveni membre ale Schengen. Un prim pas ar putea fi făcut pentru zboruri”, a declarat Johannes Hahn, duminică.

Şi continuă: „Presiunea Austriei a dus deja la un summit special al UE privind migrația în februarie, a declarat comisarul UE. Austria a atras pe bună dreptate atenția asupra situaţiei de aici. În viitor, trebuie să ne asigurăm că țările candidate la UE dezvoltă 100% aceleași reguli ca UE atunci când vine vorba de politica de vize”, a spus oficialul cu privire la migrația ilegală prin Serbia.

Pierderea reputației, „reparabilă”

Trebuie să existe și claritate în ceea ce privește cifrele, există contradicții între informațiile oficiale austriece și cele de la nivel european. Există „cu siguranță o pierdere a reputației Austriei în România și Bulgaria ca urmare a dreptului de veto, dar aceasta poate fi reparată”.

Pe de altă parte, cu toate că s-a declarat nemulțumit de faptul că România și Bulgaria nu au intrat în Schengen, Johannes Hahn a reiterat problema migranților, precizând că afluxul de solicitanți de azil pe care l-a înregistrat Austria, de aproximativ 80.000 de persoane, este un motiv de îngrijorare.

Austria trebuie să își modifice legislația națională și să transpună directiva ce se referă la intrarea și returnarea migranților, conform recomandărilor forului european pentru a-și remedia probleme semnalate încă din 2020, când Karl Nehammer ocupa funcția de ministru de interne.

În ceea ce privește sprijinul UE pentru Ucraina, Hahn a spus că acest lucru se aplică „fără dacă sau poate”. Comisarul UE se pare că nu se așteaptă ca o soluție de pace să fie găsită în curând. „Din păcate, va exista o soluție doar la nivel militar.” UE are dreptul și obligația de a ajuta Ucraina cu operațiunile curente, reconstrucția și livrările de arme, scrie germany.com

Ne puteți urmări și pe Google News