George Simion acuză că anumiți politicieni s-au lăsați cumpărați de austriecii de la OMV. „Nu vom avea liniște până nu vom redeveni proprietari în țara noastră”

George Simion acuză că anumiți politicieni s-au lăsați cumpărați de austriecii de la OMV. „Nu vom avea liniște până nu vom redeveni proprietari în țara noastră” Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Liderul AUR, George Simion, declanșează războiul anului în politica din România. El a lansat o serie de acuzații, extrem de grave, cu privire la politicieni cumpărați de compania petrolieră austriacă OMV pentru a sluji interesele Vienei.

George Simion acuză că austriecii de la OMV și-au exercitat influențele asupra politicienilor români, astfel încât să poată acționa cum vor pe piața din România.

Liderul AUR mai susține că ministrul energiei semnează acte de închidere a centralelor de la noi din țară, urmând ca apoi, acele terenuri să ajungă pe mână companiei de petrol. În acest sens, Guvernul României, în loc să aleagă să modernizeze și să privatizeze Arpechim, „l-au distrus”, a mai spus George Simion.

Arpechim Pitești a fost o rafinărie de petrol din România. Avea două module similare cu o capacitate de 3,5 milioane de tone pe an.

Ne puteți urmări și pe Google News

George Simion, despre cumpărarea politicienilor români de austrieci

Din 2004 până în 2023 am avut o Românie care nu a avut politicieni. Contractul de privatizare al OMV nu s-a respectat. Situația continuă până azi, cu un ministru al energiei care semnează contracte în favoarea OMV”, a spus liderul AUR.

„Suma de 3 miliarde de euro, cât valoreaază Petrom, trebuie redusă și prin ANAF. Trebuie să recuperăm ce este al nostru, dar pe căi legale. Trebuie și OMV să primească amenzi. E un lung șir de complicități din 2003 până acum. Primul pas este desecretizarea contractului de privatizare. Ce se întâmplă cu OMV ar trebui să se întâlmple cu toate resursele. Putem avea un minister al resurselor naturale, ca soluție. OMV a cumpărat toate figurile cheie în guvernele din România din 2003 până în prezent”, a mai adăugat acesta.

Potrivit liderului AUR, în această situație Agenția Națională pentru Resurse Minerale poate să retragă licența celor de la OMV, iar justiția poate acționa.

România trebuie să lupte pentru suveranitate

În continuare, Simion a amintit de lupta pentru suveranitate pe care România trebuie să o ducă, menționând că nu știe dacă el ar fi cea mai bună figură pentru asta. Cert este că noi românii, „nu vom avea liniște până nu vom redeveni proprietari în țara noastră”.

Acesta a sugerat că dacă acum nu punem control asupra resurselor țării, le vom pune gaj pentru împrumuturile actuale, potrivit realitatea.net.