Miliardarul care deține Empire State Building a incendiat un deal, după ce a vrut un foc de artificii grandios
- Dosofteea Lainici
- 6 ianuarie 2023, 21:39
Un miliardar din New York a vrut un foc de artificii spectaculos de Revelion, însă, acest spectacol de lumini s-a încheiat cu incendierea unui deal din apropierea proprietății sale din Noua Zeelandă.
Magnatul de la Empire State Building, Tony Malkin, a incendiat un deal în timp ce ceasul a bătut miezul nopții, în seara de Revelion. „Este un lucru revoltător că un locuitor din afara orașului poate să vină și să declanșeze un foc de artificii de 14 minute, iar în urma acestuia să fie incendiat un deal”, a povestit Johnny Quinn. „Practic, a supărat tot cartierul. Toată lumea din zonă a trebuit să-și refacă planurile”, a spus el.
Un foc de artificii periculos
Malkin, CEO al Empire State Realty Trust, proprietarul clădirii emblematice din Manhattan, a declanșat focurile de artificii în ciuda unei petiții făcută de vecini în care se opuneau, a spus Quinn. Incendiul a distrus 1,2 acri de pământ înainte ca pompierii să-l oprească.
Localnicii, dintre care mulți s-au opus artificiilor pentru că traumatizează animalele sălbatice, au cerut interzicerea exploziilor pirotehnice private. Malkin încă nu și-a cerut scuze vecinilor pentru că a provocat acel incendiu, a spus Quinn.
Miliardarul a refuzat să comenteze, cu excepția faptului că el și familia lui sunt recunoscători pentru „munca” polițiștilor și a pompierilor care au răspuns prompt atunci când au auzit de un incendiu, potrivit New York Post.