Președintele bulgar s-a lăudat că a fost singurul șef de stat invitat la concertul de Anul Nou de la Viena
- Maria Dima
- 3 ianuarie 2023, 12:29
Președintele bulgar, Rumen Radev, și cancelarul Austriei, Karl Nehammer, au avut o discuție, la 1 ianuarie, la Viena, iar Președinția de la Sofia a precizat că șeful statului bulgar a fost singurul președinte de stat invitat la ediția din acest an a tradiționalului concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena în Sala de Aur a complexului Musikverein.
Cei doi au arătat că subscriu poziției comune conform căreia protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene este un angajament comun al tuturor statelor membre și este de importanță cheie în abordarea migrației ilegale. De asemenea, se remarcă faptul că cei doi au evidențiat buna cooperare dintre Bulgaria și Austria și au discutat despre politica europeană de migrație și acordare de azil.
La începutul lunii decembrie, Austria (împreună cu Olanda) a respins prin veto aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen din cauza numărului mare de migranți neînregistrați la cele două frontiere externe care au ajuns în Austria.
Radev a subliniat că protecția frontierelor externe europene necesită o cooperare și mai strânsă între țările europene, precum și sprijin tehnic și financiar bine direcționat din partea UE. El a mai spus că Bulgaria a făcut investiții substanțiale în îmbunătățirea protecției frontierelor sale și acest lucru a fost confirmat de toate misiunile Uniunii Europene.
Nehammer și-a exprimat recunoștința pentru invitația acceptată de Radev
Potrivit comunicatului de presă al Președinției bulgare, Nehammer și-a exprimat recunoștința pentru invitația acceptată de Radev de a vizita Viena pentru a continua dialogul bilateral și a subliniat dorința Austriei de a consolida cooperarea cu Bulgaria cu privire la paza frontierelor externe ale UE, pentru a face față migrației ilegale. Potrivit spuselor lui Karl Nehammer, Europa nu poate permite ca zeci de mii de migranți neînregistrați să traverseze teritoriul statelor membre UE.
Potrivit Președinției de la Sofia, cancelarul austriac a subliniat că Bulgaria a depus multe eforturi privind consolidarea protecției frontierelor externe europene pentru a contracara presiunea crescută a migrației, iar Bulgaria ar trebui, de asemenea, să primească un sprijin financiar mai mare din partea UE pentru consolidarea gardului de la frontieră, precum și pentru creșterea prezenței Frontex. (Rador)