Oana Zăvoranu, Revelion „fără aur, fără poze.” De ce a renunțat la petrecerile de lux
- Emma Cristescu
- 2 ianuarie 2023, 23:54
Oana Zăvoranu a renunțat la petrecerile luxoase și a ales să petreacă Revelionul acasă, fără ținute scumpe și fără prea mulți invitați. Ea a explicat și de ce a luat această decizie.
Oana Zăvoranu nu a mai făcut Revelionul pe lux și opulență, așa cum își obișnuise fanii. Querida a ales să facă o mică pretrecere la ea acasă și să se distreze doar cu câțiva oameni. Aceasta a declarat că a vrut un Revelion mai atipic și că a preferat să renunțe la tradiții.
„Anul ăsta am făcut Revelionul mai atipic. Adică, în hălățelul meu ultra pufos și papuceii mei tot la fel, fără aur comestibil în băuturi, (că doar aveam), fără poze, fără cupe de șampanie….doar cu o șampanie Zarea adusă de o prietenă și puțin cozonac tot de ea adus! Anul trecut am fost cu bani la sutienul roșu, cu aur galben comestibil în pahare, cu 3-4 feluri de șampanie, îmbrăcată fiță și…nu a fost nimic spectaculos, că 2022 a fost Horror. Așa că anul ăsta am făcut cum am simțit, în casa noastră superbă cu trei persoane care contează cel mai mult pentru noi și noi pentru ei”, a scris pe Instagram Oana Zăvoranu.
Oana Zăvoranu, datoare vândută
Oana Zăvoranu se confruntă și cu o serie de probleme. Ea are foarte multe datorii și riscă să piardă sume uriașe de bani. Aceasta trebuie să-i plătească lui Horia Vlădescu, reprezentantul Chimet aproximativ 700.000 de lei din cauza unui scandal mai vechi.
„Noi am cerut falimentul, are să ne dea aproximativ 700.000 de lei, bani datorați pentru perioada 2020-2021, în mare parte sunt din ultimul an. Eu am mai avut cu ea un proces, cu niște bani împrumutați. Procesul acela s-a câștigat acum câteva luni. Am și executat-o, i-am blocat conturile, am recuperat banii”, a spus Vlădescu. „Datoriile ei sunt, în momentul ăsta… Dacă are la mine 700.000, facturi neachitate între cele două societăți, mai e cineva cu 600.000, cu restul ce mai sunt, mai mici, cu ANAF cu tot, cred că ajunge undeva la 350.000 de euro plus aparatura… Sunt mai mulți la care are datorii dar, deocamdată, eu am cerut deschiderea falimentului și o să se înscrie toată lumea la masa credală. Cred că are datorii de aproape un milion de euro”, a declarat Horia Vlădescu.