Isteria estivală. La început de august, în toiul isteriei cu năvălirea chineză, scriam în Evenimentul Zilei: „Autoritățile de la Taipei acuză R.P. Chineză că face repetiții pentru o invazie a Taiwanului. Nu sunt convins că astfel ar sta lucrurile.” Și explicam și cele patru motive care mă făceau să cred că o invazie chineză este puțin probabilă. După luni de zile, după summit-ul americano-chinez prilejuit de reuniunea G-20 din Bali, președintele SUA mi-a dat dreptate, declarând jurnaliștilor: „Nu cred că ar fi iminentă vreo încercare a Chinei de a invada Taiwan”.

Totuși, de unde s-a născut acea isterie de presă? Am așteptat deci cu nerăbdare publicarea Raportului anual al Departamentului Apărării al SUA privind ”Evoluții militare și de securitate implicând Republica Populară Chineză”. Zilele trecute am avut răgaz să purec detaliile. Ca și în anii precedenți, și în 2022 bugetul militar al Chinei a crescut cu 7%, ajungând la 250 – 300 de miliarde $.

De cinci ori mai mult decât bugetul militar al Rusiei – dar și populația este de zece ori mai mare. Până aici, nimic cu adevărat îngrijorător: cheltuielile militare se mențin sub nivelul de 2% din PIB: China nu s-a angajat într-o cursă a înarmărilor.

De altfel, Flota de Est a Chinei – cea desfășurată în dreptul insulei Taiwan – nu a mai primit noi nave de debarcare din 2018: tot 13 are. Iar Flota de Sud nu a mai primit noi nave de debarcare din 2015. La fel stau lucrurile și cu trupele terestre: Comandamentul Est al Armatei chineze are tot 18 brigăzi, din care 4 de infanterie marină. Ca în urmă cu cinci ani. Deci nici vorbă de desfășurare masivă de trupe în apropierea Strâmtorii Taiwan.

Singurul domeniu în care situația se schimbă substanțial este cel al tancurilor. În perioada 2018 – 2022, China a produs peste 1.200 de tancuri de generație nouă, Tip 99A, sporind efectivul său de tancuri cu 30%. Aceasta a dat posibilitatea transformării a 11 dintre brigăzile mecanizate ale Armatei chineze în brigăzi de tancuri: un spor semnificativ. Cu atât mai semnificativ, cu cât noile tancuri chinezești nu mai sunt copii ale vechilor și vulnerabilelor T-72 sovietice, ci mașini de luptă moderne, performante, digitalizate.

Armata de Șoc

Asta mi-a stârnit curiozitatea: oare unde sunt desfășurate cele 11 noi brigăzi de tancuri? Oare în Comandamentul Est (Taiwan) sau Comandamentul Vest (India)? Da de unde! La Comandamentul Nord, care are în pază și apărare peste 4.000 de kilometri de frontieră cu marele prieten al Chinei, domnul Vladimir Vladimirovici Putin! Armatele 78, 79 și 80 ale Comandamentului Est aveau în 2018 trei brigăzi de tancuri, astăzi au ... nouă!

Iar restul de cinci? Păi au fost formate la nivelul Corpurilor de Armată 81 și 82 ale Comandamentului Central, desfășurate pe frontiera mongolă. Adică, din punct de vedere strategic, în calea Districtului Militar Central al Federației Ruse.

Concluzia este uimitoare: China își întărește masiv dispozitivul militar desfășurat la frontierele cu Federația Rusă. 670 de tancuri chinezești noi-nouțe au fost aduse în fața Districtului Militar Est al Rusiei, iar alte 560, în calea Districtului Militar Central.

Pentru a avea un termen de comparație, în 10 ani (1999-2008), Comandamentele Central și Nord ale Armatei chineze au primit împreună 200 de tancuri noi: 20 pe an. În ultimii 5 ani, au primit peste 1.200: 240 pe an. Din cine știe ce motive, modernizarea armatei chineze la granițele cu Federația Rusă se desfășoară azi de 12 ori mai repede. Un alt exemplu. În martie 2020, Armata chineză a lansat o comandă de 1,4 milioane de veste antiglonț: 930.000 în versiune standard și 467.000 în versiunea ranforsată. Și oare unde s-au dus primele loturi? Păi ați ghicit: Corpurile de Armată 78, 79, 80; 81 și 82. Deci, într-un moment în care Armata chineză în întregul său se modernizează într-un ritm cumpănit, pentru ca bugetul militar să nu sară de 2% din PIB, cele cinci Corpuri de Armată de la granițele de Nord se modernizează cu acceleratorul la podea.

Indignarea domnului Hu

1200 de tancuri moderne costă cam 3 miliarde $. Cu logistica aferentă (platforme, tractoare, ateliere, cisterne etc.) ajungem la 5 miliarde $, investiții militare la granița cu Rusia. China nu e o țară bogată, care să arunce cu banii fără o matură chibzuință. Ajungem deci la concluzia că liderii chinezi au identificat un pericol la graniță, l-au evaluat și au tras concluzia că e nevoie urgentă de 11 brigăzi blindate. După care Biroul Politic a supus aprobării Congresului Partidului Comunist evaluarea și a solicitat aprobarea respectivei cheltuieli, dar și a planurilor de folosire a noilor dotări.

Începem să înțelegem de ce fostul președinte, Hu Jintao, a făcut o criză de indignare găsind, în mapa sa, varianta completă, pe șleau, a respectivelor planuri aparent îndreptate contra Rusiei. Domnul Hua, se știe, în mandatele sale (2003 – 2013), a dat Rusiei mult mai mult decât a primit China la schimb. E de înțeles și de ce actuala conducere chineză pregătise din timp doi gealați care, cum l-au văzut că se agită, l-au și luat de coate.

Mapa veteranului

Dar oare ce se găsea în mapa domnului Hu Jintao, de era să se sufoce de indignare? În viziunea analiștilor GUR, serviciul militar de spionaj ucrainean, dosarul buclucaș începea cu un citat din Mao Țedun: „Acum vreo sută și mai mult de ani, [rușii] au răzuit teritoriile de la Răsărit de Lacul Baikal: de la Bol (Habarovsk) și până la Haișen-Vei (Vladivostok). Și Peninsula Kamceatka. Nota de plată nu va fi așa ușor de achitat. Încă nu suntem chit.”

Cunoscând memoria istorică a chinezilor, fără îndoială că acel comentariu din 1962 al președintelui Mao își păstrează actualitatea. Dar o privire mai atentă asupra structurii forțelor chineze arată că riscul unui atac chinez în Extremul Orient nu e real. Un Corp de Armată chinez este format din mai multe brigăzi de ”arme întrunite”, de 3 tipuri (”grele” – practic brigăzi de tancuri; ”mijlocii” – dotate cu MLI; ”ușoare” – dotate cu TAB). În structura fiecărui Corp de Armată se mai găsesc o brigadă de artilerie și rachete și câte una de apărare anti-aeriană, de aviație tactică, geniu, logistică și forțe speciale.

Precum se vede, nici Comandamentele Regionale (Armatele) și nici Corpurile de Armată chineze nu au în compunere brigăzi de aero-asalt și capacități de transport aerian greu, comparabile cu cele ale rușilor. Nu au fost gândite pentru un atac prin surprindere asupra ”țărilor vecine și prietene”, în stil Praga – 1968, Kabul – 1979 sau Kiev – 2022.

Dar, dacă nu au de gând să viziteze Siberia cu tancul, de ce chinezii tocmai desfășoară 18 brigăzi de tancuri și 19 brigăzi de infanterie mecanizată (din care mai bine de jumătate dotate cu mașini de luptă a infanteriei, MLI) pe granițele Rusiei? Evident, pentru apărare: ca să acopere frontiera chineză, în caz de ”evoluții abrupte” în Rusia.

”Naziștii kazahi”

Și iată că evaluarea chineză privind riscul unei destabilizări a situației la granița cu Rusia s-a materializat, zilele trecute. La 7 decembrie, președintele Kazahstanului, domnul Tokayev, l-a decorat pe ambasadorul Rusiei la Astana, Alexei Nikolaievici  Borodavkin, cu Ordinul Dostyk clasa a II-a: sunt în relații amicale de când amândoi lucrau la sediul ONU de la Geneva. Apoi, ambasadorul s-a urcat în avion și a plecat la Moscova, în concediu.

Deîndată ce a sosit, dânsul a apărut la TV ”Sputnik”, canal mediatic oficial, operat de propagandista Kremlinului, Margarita Simonyan. Imediat ce s-a văzut în fața microfonului, ambasadorul A.N. Borodavkin a declarat că, în Kazahstan, „se manifestă tendințe radical-naționaliste. Exponenții radical-naționalismului formulează cereri și promovează sloganuri total inacceptabile. Iar aceste sloganuri sunt marcate de rusofobie. Ar trebui să le suprimăm. Dacă se va ivi nevoia, Rusia va lansa o operațiune militară specială de de-nazificare a Kazahstanului.”

Afirmațiile sale au stârnit vâlvă în mediile de presă, mai ales că vin după amenințări similare formulate, în vară, de fostul reprezentant special al Moscovei pentru Kazahstan, Dmitri Rogozin. Evident că ideea unei ”de-nazificări” a Kazahstanului a stârnit valuri și la Pekin: Kazahstanul e prima etapă a noului Drum al Mătăsii, că doar nu degeaba președintele Tokayev e un sinolog de reputație internațională.

Minciuna

Întrebat dacă Rusia are intenția de a invada Kazahstanul, ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, domnul Lavrov, s-a mărginit să mormăie: „Borodavkin? A vorbit gura lui, fără el.”

Un diplomat cu asemenea experiență, să vorbească necontrolat? Greu de crezut:  A.N.  Borodavkin are în spate o carieră de 47 de ani în diplomație. A fost primul șef al Departamentului CSI din cadrul Ministerului rus de Externe, apoi reprezentant permanent la OSCE, ministru adjunct, reprezentant permanent la sediul ONU din Geneva...

Domnul A.N.  Borodavkin e cel care a raportat la Kremlin cazul reprezentantului special al Moscovei pentru Kazahstan, Dmitri Rogozin. În vară, fostul viceprim-ministru Rogozin s-a îmbătat și a comentat, de față cu kazahii, că există un plan de ”de-nazificare” a nordului Republicii Kazahstan, ce va fi pus în aplicare imediat după ocuparea Ucrainei. În urma raportului ambasadorului, Rogozin a fost demis de Vladimir Putin. Iar acum, fără a fi în stare de ebrietate, domnul Borodavkin face afirmații similare?

Iar gazda sa, doamna Margarita Simonyan, nu l-a contrazis. Deși e jurnalist cu mai bine de 25 de ani de experiență, Erou al Federației Ruse, redactor-șef al concernelor mediatice RT și Rossiya Segodnya. Și e cavaler al Ordinului (militar) Alexandr Newski, ceea ce spune multe: jurnalist ”acoperit”. Știind bine că tocmai creează un incident diplomatic cu Kazahstanul, dânsa nu l-a contrazis pe ambasadorul Borodavkin, ba chiar din contră...

Iar amândoi, și jurnalista, și diplomatul, știau că debitează minciuni. Districtul Militar Central al Armatei ruse are, pe hârtie,  o brigadă de tancuri și 7 brigăzi mecanizate. Dar toate efectivele și dotările cât de cât utilizabile au fost încă de astă vară trimise în Ucraina, astfel încât, în aprecierea specialiștilor militari americani, efectivele reale sunt în prezent de 2 brigăzi (8 batalioane). Cum să ”de-nazifici” cu 6.000 de militari Kazahstanul, a cărui armată numără 80.000 de militari, 490 tancuri, 1150 transportoare blindate și MLI?

Provocarea

Ce speră oare doamna Simonyan și ambasadorul Borodavkin, care prin această acțiune își pun în primejdie carierele? În mod evident, dânșii urmăresc să aducă Regimul Putin pe o traiectorie de coliziune cu Republica Populară Chineză. Fiindcă și jurnalista, și diplomatul n-au cum să nu cunoască ”avertismentul de la Astana”.

În septembrie, după indiscreția lui Rogozin, domnul Xi Jinping, aflat în drum spre reuniunea Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, a făcut o escală în capitala Kazahstanului. Acolo s-a întâlnit cu președintele kazah, Tokayev, și împreună au evocat presiunile exercitate de Regimul Putin asupra Kazahstanului. La sfârșitul întrevederii, declarațiile publice ale președintelui chinez au fost sobre și la obiect: a afirmat clar ca țara sa va susține independența și integritatea Kazahstanului. Iar acum, ambasadorul Rusiei sfidează iarăși China, amenințând public Kazahstanul?

De fapt, diplomatul, ca și jurnalista, știu bine că dacă Armata rusă trece la ”denazificarea” Kazahstanului,  China e nevoită să intervină, în baza Tratatului de asistență militară. Celor trei divizii ale Corpului 76 al Armatei Populare de Eliberare le trebuie cam 60 de ore ca să ajungă din Quinghai la Astana. Iar dacă lucrurile încep așa, s-ar putea ca să se termine după cum zicea Mao, iar Rusia să se trezească cu trupe ”de pacificare” chineze, de la Bol (Habarovsk) și până la Haișen-Vei (Vladivostok). Și în Peninsula Kamceatka!

Și, știind toate aceste lucruri, oare de ce ambasadorul Borodavkin și ”eroina” Simonyan țin morțiș să provoace China? Fiindcă ar fi cea rapidă cale de a pune capăt Regimului Putin.

Agenda doldora

În vară, Dmitri Rogozin a fost mazilit instantaneu: până în ziua de azi este șomer. Dar de atunci au avut loc fuga din Harkov, mobilizarea ratată, apoi retragerea de la Herson și loviturile asupra celor două baze aeriene strategice de care mai dispune Rusia... Acum, domnul Putin s-a mărginit să-și concedieze cei patru consilieri prezidențiali cu atribuții pe CSI. De doamna Simonyan și de ambasadorul Borodavkin nu a îndrăznit să se atingă. Ceea ce arată că în spatele celor doi sunt alții, mai mulți, nemulțumiți și puternici, iar această confruntare încă nu s-a încheiat.

Începem să înțelegem de ce agenda președinției ruse a devenit brusc atât de încărcată, încât iată, domnul Putin nu va mai ține nici obișnuita sa conferință de presă, și nici tradiționala audiență anuală televizată – ambele organizate de Margarita Simonyan, pe care nu știe cât mai poate conta. În mod similar, și recepția de la Kremlin a fost anulată: ca de obicei, urma să fie organizată cu largul concurs al Ministerului de Externe, pe care nu știe cât mai poate conta.

În noiembrie, Armata rusă s-a retras cu de la sine putere din Herson. În decembrie, diplomația rusă lansează cu de la sine putere o provocare Chinei – iar propaganda Kremlinului îi ține isonul. Factorii de Putere ai Regimului Putin par să se miște după vrerea lor – iar nu la ordinul Stăpânului. Această criză de autoritate, care se adâncește, neliniștește pe mulți. Astfel, la 13 decembrie, Wall Street Journal scria: „America nu-și dorește ca războiul să se termine cu dezmembrarea Federației Ruse... Ar întări China. Chiar dacă nu ne place întotdeauna cum se guvernează ea, o Rusie stabilă e preferabilă fără discuție unui spațiu cuprins de anarhie întins din Ucraina la Pacific și de la Oceanul Arctic la Marea Neagră.” Adică, exact ceea ce scriam eu în Evenimentul Zilei, cu 20 de zile înaintea analiștilor de la Wall Street Journal (23 noiembrie 2022).

În acest context, Secretarul de stat adjunct Daniel Kritenbrink tocmai a trecut pe la Pekin. Cine știe de ce, era însoțit de Laura Rosenberger, director principal al Consiliului de securitate națională. Presupun că au discutat despre rețete culinare, zău. Iar după plecarea americanilor, președintele Xi a hotărât să liniștească Kremlinul: la ordinul său, domnului Hu Jintao, prietenul Rusiei, i-a fost îngăduit să participe la funeraliile predecesorului său, fostul președinte Jian Zemin. Dar numele domnului Hu, fost președinte al Chinei, e abia al 36-lea pe lista oficială a celor 700 de participanți...

Tranșee în nisip

Regimul Putin pare a pierde controlul unor domenii esențiale: Armata, Diplomația, Propaganda. Oamenii prin care Vladimir Putin stăpânește aceste instrumente fundamentale sunt din ce în ce mai contestați: s-au intensificat zvonurile privind demiterea șefului Marelui Stat Major, gl. Gherasimov, și a ministrului de Externe, Lavrov. Și pe bună dreptate: unul nu mai reușește să-și strunească generalii, care se retrag de capul lor; celălalt nu mai reușește să-și disciplineze ambasadorii, care trăncănesc.

Zilele trecute priveam, cu mirare, câteva imagini geolocalizate în Crimeea, în zona Eupatoria: tranșee săpate mecanic în nisipul plajei din dreptul satului Molochne. Piramide antitanc amplasate direct pe nisip, în bătaia valurilor... Încă din 7 decembrie, scriam în Evenimentul Zilei despre „șubrezenia liniei presupus fortificate”. Dar nu mă așteptam la o asemenea bătaie de joc: tranșeele în nisip vor fi măturate de prima furtună a acestei ierni. Aceste așa-zise ”amenajări genistice” pregătite în vederea retragerii spre Est au fost realizate ”în stil Potemkin” de companiile de construcții ale domnului Evghenii Prigojin.

La 17 decembrie, ministrul rus al Apărării, domnul Șoigu, a inspectat noile poziții presupuse a fi ”fortificate” din Perekop. Din avion! E de notorietate că domnul Șoigu, făcut general la apelul bocancilor, vede dar nu pricepe: habar n-are de arta militară și chiar speră că această ”Linie Wagner” săpată în nisip îi va opri pe ucraineni. Dar e uluitor că asemenea lucrări de mântuială sunt decontate de Consiliul Guvernamental de Coordonare, condus de vigilentul prim-ministru Mihail Mișustin, fost șef al Fiscului.

Sunt două posibilități, ambele îngrijorătoare: fie prim-ministrul nu îndrăznește să-i reproșeze furăciunea atotputernicului Prigojin, patronul mercenarilor Wagner; fie prim-ministrului nu-i pasă de amenajările genistice din Crimeea, fiindcă știe deja care va fi deznodământul războiului. Iar ambele interpretări au un numitor comun: domnul Putin, căruia nimeni nu i-a spus de ”potemkiniada” aceasta, tocmai pierde controlul asupra Consiliului Guvernamental de Coordonare, deci asupra Guvernului!

Oare Regimul de la Moscova stă să se prăvale precum parapetele de nisip ale ”Liniei Wagner”? Oare se întâmplă exact așa cum scriam cu o lună în urmă, în Evenimentul Zilei: alții „vor prelua Puterea și-l vor constrânge pe domnul Putin să se mulțumească cu rolul de președinte de mucava”?