Negocieri între Statele Unite și Rusia pentru eliberarea unui pușcaș marin. Casa Albă se implică direct în discuții

Negocieri între Statele Unite și Rusia pentru eliberarea unui pușcaș marin. Casa Albă se implică direct în discuțiiSursa: Facebook/ Joe Biden

Statele Unite se pregătesc să negocieze eliberarea fostului pușcaș marin Paul Whelan care a fost arestat la Moscova, în 2020. Preşedintele şi secretarul de stat Antony Blinken se vor implica personal pentru eliberarea lui Whelan. Rusia a refuzat să-l elibereze pe fostul pușcaș marin împreună cu sportiva Brittney Griner, săptămâna trecută, la schimb cu traficantul de arme Viktor Bout.

Fostul militar Paul Whelan (foto) a fost reținut în Rusia, la Moscova, în 2020, fiind acuzat de spionaj. În acest context, oficialii administraţiei Joe Biden pregătesc strategia de negociere pentru a obține eliberarea fostului pușcaș marin. Anunțul a fost făcut de Roger Carstens, emisarul prezidenţial american pentru problemele ostaticilor, după cum relatează agenția de presă Reuters.

Roger Carstens a declarat că preşedintele Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken se implică personal în discuțiile pentru eliberarea lui Whelan.

„Muncim din greu. Găsim diverse căi. Nu vom avea un eşec în această misiune”, a afirmat Roger Carstens.

El a refuzat să dea detalii despre procedurile de negociere și despre opțiunile realiste pe care Statele Unite le au la dispoziție pentru a obține eliberarea fostului militar. Oficialul american a precizat că toate aceste informații și detalii țin de secretul negocierii.

„Mi-ar plăcea mult să vă vorbesc despre asta, pentru că sunt foarte interesante. Dar pentru că negocierile continuă trebuie să nu dezvăluim detalii”, a spus Roger Carstens.

sursa foto. EvZ

Rusia a refuzat eliberarea lui Paul Whelan

Roger Carstens a mai spus că discutat cu Paul Whelan la o zi după eliberarea sportivei Brittney Griner și l-a asigurat că se fac toate eforturile pentru eliberarea sa. El a dezvăluit mesajul pe care i l-a transmis fostului pușcaș marin.

„Paul, ai angajamentul preşedintelui... Ai încredere. Venim să te luăm”, i-a transmis Roger Carstens, în închisoarea din Moscova.

Săptămâna trecută, oficialii americani au obţinut eliberarea sportivei Brittney Griner în baza unui schimb de prizonieri pentru traficantul de arme Viktor Bout. Rusia a refuzat, însă, să-l elibereze și pe Paul Whenal, în cadrul aceluiași demers. Președintele Joe Biden a spus că Rusia tratează diferit cazul lui Paul Whelan. El a promis, însă, că nu va renunţa la eforturile de eliberare a bărbatului. Griner, în vârstă de 32 de ani, s-a întors vineri în Statele Unite, după ce a fost eliberată din arest în schimbul traficantului internațional de arme care ispășea o pedeapsă de 25 de ani.

Pe de altă parte, Roger Carstens a precizat, într-o intervenție pentru CNN că administraţia de la Casa Albă ar putea iniția noi măsuri prin care să sancționeze Rusia, în conformitate cu un decret prezidențial care a fost emis în vara trecută.

 

Ne puteți urmări și pe Google News