Posibile fapte de corupţie pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Directorul general Ștefan Jicol sesizează încălcări ale legii

Posibile fapte de corupţie pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Directorul general Ștefan Jicol sesizează încălcări ale legiiSursa: Lightkeeper | Dreamstime.com

Ștefan Jicol, funcționar public în cadrul Secretariatului General al Guvernului (în continuare SGG), cu funcția de director general al Direcției Generale Politici Publice, Strategii și Control Intern Managerial, a tras un semnal de alarmă cu privire la posibile acte de corupție pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Ștefan Jicol, funcționar public în cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu funcția de director general al Direcției Generale Politici Publice, Strategii și Control Intern Managerial, având calitatea de Coordonator al Strategiei Naționale Anticorupție pentru SGG, a făcut recent o sesizare Secretarului General al Guvernului Marian Neacşu, acuzând posibile fapte de corupţie pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Potrivit lui Ştefan Jicol, în urma acestei sesizări, în loc să ia măsuri pentru a preîntâmpina anumite acte de corupţie, a fost publicat un Proiect de Hotărâre de Guvern, spre adoptare urgentă, prin care postul său de director general obținut prin concurs este desființat total, iar toate compartimentele subordonate acestuia au fost mutate printr-o organigramă nouă.

Sesizarea directorului general din SGG, Coordonator al Strategiei Naționale Anticorupție pentru instituţie:

„Mă numesc Ștefan Jicol și sunt funcționar public în cadrul Secretariatului General al Guvernului (în continuare SGG) cu funcția de director general al Direcției Generale Politici Publice, Strategii și Control Intern Managerial (în continuare DGPPSCIM), având calitatea de Coordonator al Strategiei Naționale Anticorupție pentru SGG, membru ales al Comisiei Paritare a SGG și Avertizor de Integritate (whistleblower) al SGG, constituit la data de 19.04.2021 conform recomandărilor Comisiei Europene și în temeiul Legii 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.214 din 17 decembrie 2004, prin prezenta,

Sesizez următoarele:

În data de 28.09.2022, prin sesizarea de tip whistleblower Nr.20/27482/MN/28.09.2022 către Secretarul General al Guvernului dl Marian Neacșu ca șef ierarhic superior al subsemnatului, am prezentat întrunirea unor elemente prin care la nivelul SGG se derulează acte grave de corupție care vizează sume de zeci de milioane de euro alocate PNRR de către Comisia Europeană. Astfel, în sesizarea amintită, am început prin a aduce la cunoștința conducerii că, în primul rând, pe cea mai înaltă funcție publică vacantă de conducere din SGG, cea de director general al Direcției Generale Guvernare Deschisă, Relații Publice și Cooperare (DGGDRPC), a fost adus din afara instituției dl Victor Moraru, venit de pe o simplă funcție de execuție de consilier din administrația locală, fără susținerea unor concursuri corespunzătoare acestei înalte funcții și fără ca acesta să fi lucrat vreodată în administrația centrală sau să cunoască problematica complexă din cadrul instituției.

Ștefan Jicol scoate în evidenţă câteva situaţii bizare

Nu întâmplător, exact d-lui Victor Moraru i s-au încredințat prin Ordinul SGG Nr.803/14.07.2022, în completarea Ordinului SGG Nr.590/20.05.2022 și Nr.497/03.05.2022, spre gestionare discreționară, toate fondurile imense din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) alocate pentru reforme și investiții SGG. Astfel, dl. Victor Moraru, într-un prim pas, după ce a fost transferat în secret total în luna februarie 2022 la SGG pe o funcție de execuție de consilier corespunzătoare celei pe care o ocupa în aparatul Consiliului Județean Ialomița, a fost desemnat subit în luna martie 2022 printr-un Ordin SGG de numire ținut de asemenea secret, să exercite funcția de director general al DGGDRPC, sărind nu mai puțin de 6 trepte ierarhice, încălcându-se astfel statutul funcționarului public, dreptul la carieră și dispozițiile legale privind promovarea profesională din administrația publică. Enigma acestei evoluții fulminante în SGG ar fi totală, dacă nu am ține cont, conform consemnărilor mass-media, de un element sigur de legătură, al d-lui Victor Moraru cu dl Secretar General al SGG Marian Neacșu. Cei doi fiind colegi inseparabili în diverse ierarhii de partid politic în ultimii 20 de ani, mutându-se împreună la mai multe partide pe zona județeană Ialomița și candidând mereu împreună din partea acestora, de regulă exact pe aceleași liste electorale locale și parlamentare.

Victor Moraru a fost adus în instituție cu scopul special de a dispune de întregul buget PNRR

Prin evoluția și Ordinele misterioase emise în ultimele luni la nivelul SGG, se dovedește că dl Victor Moraru a fost adus în instituție cu scopul special de a dispune de întregul buget PNRR alocat SGG pentru reformele și investițiile privind Buna Guvernare (11,93 milioane euro alocate pentru Reforma 1;14,18 milioane euro alocate pentru Reforma 2; 17,83 milioane euro alocate pentru reforma 9), precum și de sumele alocate prin H.G. Serviciului de Dezvoltare Comunitară în cuantum de 1,3 milioane de euro. Bani pe care în acest moment dl Victor Moraru îi gestionează fără control de unul sigur.

Astfel, dl. Victor Moraru, fără a avea o certificare a competențelor, gestionează insidios și cu protecție totală nu mai puțin de 43,94 milioane de euro ai PNRR, un proiect de importanță națională. Contextul neclar al aducerii și ocupării funcției, investirea sa intempestivă cu puteri maxime discreționare, folosirea sa în afaceri politice suspecte, relația apropiată cu șeful instituției și valoarea uriașă a sumelor gestionate creează în cel mai bun caz suspiciuni rezonabile pentru pregătirea unor alte acte grave de corupție în jurul fondurilor europene alocate SGG.

 „Victor Moraru și Dragoș Condrea au acționat cu premeditare pe mai multe paliere de corupție”

Pentru a-și consolida puterea absolută în instituție și pentru a putea gestiona netulburat fondurile mai sus menționate, am sesizat pe 28.09.2022 conducătorului SGG prin 20/27482/28.09.2022 că d-nii Victor Moraru și Dragoș Condrea au acționat cu premeditare pe mai multe paliere de corupție:

- Dl Victor Moraru, pentru a putea construi cadrul special necesar normativ, l-a cooptat în această formulă neinstituțională, ca locotenent secund, pe dl. Dragoș Condrea de la direcția juridică. Acesta din urmă fiind la rândul său recompensat de către conducere, pentru o fidelizare sigură, în luna martie 2022, cu numirea prin Ordin SGG, fără concurs, în funcția de director general al Direcției Generale Juridic, Contencios și Resurse Umane, cu un loc remunerat generos în C.A. al O.N.J.N. (deși mai este în încă alte două Consilii de Administrație plătite, C.N.I. și RAAPPS), precum și cu un spor de 50% din salariul de bază aferent echipei exclusiviste care gestionează PNRR;

- Cei doi apropiați colaboratori și-au constituit ca anexă o echipă de lucru privată, cu activitate mai mult secretă, formată preponderent din persoane recrutate în mod obscur, foarte multe aduse la fel de misterios și în secret din afara instituției. Au exclus din echipele de implementare și management ale PNNR persoane care ar fi putut bloca aranjamentele oneroase de aranjare a licitațiilor și de selecție a experților, precum și specialiștii reputați în domeniu. Ca exemplu, în cazul Reformei 9 a PNRR privind principiile guvernanței corporative, deși li s-a cerut asta, nu s-a acceptat nici măcar un singur funcționar din cadrul Compartimentului Guvernanță Corporativă din SGG, deși doar acolo sunt profesioniști ai SGG în acest domeniu.

- în scopul desființării tuturor posturilor de conducere care i-ar putea controla sau deranja în planul complex pentru cheltuirea ,,în familie”, cu încredințări directe și caiete de sarcini preferențiale, a celor aproape 44 de milioane de euro alocate SGG de Comisia Europeană prin PNRR, d-nii Moraru și Condrea au ticluit chiar o reoganizare ilegală a instituției. Iminent, se dorește desființarea unor Direcții Generale ale SGG, ca structuri de bază și de stabilitate instituțională, cu inventarea unor compartimente fantomă noi care să îi deservească nemijlocit, pregatind totodată și minimalizarea Direcțiilor Administrativ, Resurse Umane și Achiziții pe care le vor neapărat subordonate unor noi direcții fictive, conduse doar de către interpuși;

- deși subsemnatul ocup, prin concurs, cea mai importantă funcție publică în domeniul politicilor publice și al guvernanței corporative, nu numai că am fost exclus din orice activitate și informare privind activitățile PNRR, dar, pentru că prin atribuțiile mele pe control intern, riscuri si pe coordonare națională anticorupție pentru SGG, pentru că deranjez ,,grupul”, am fost și amenințat că mi se va desființa postul de director general;

- pentru a-și asigura supunerea instituției, cu emfază, suficiență și teroare, dl. Victor Moraru a fluturat permanent ,,calitatea de prieten de 20 de ani al secretarului general al SGG” și forța de a dispune orice măsuri dorește. Ceea ce a și făcut adesea. Așa cum dl Condrea invocă adesea public calitatea de fin de cununie al d-lui Victor Ponta, pentru a se impune în marile decizii ale SGG, stiindu-se în instituție că acest naș important al său e și șef de partid pentru dl SG Marian Neacșu, pentru dl director general Victor Moraru, pentru dl Secretar de Stat Alexandru Vasilescu sau chiar pentru dl SGA Adrian Țuțuianu. Ultimii patru domni amintiți, care dețin și cele mai înalte funcții din SGG, venind politic printr-o coincidență direct de la partidul ProRomania condus de dl Victor Ponta.

Avertisment: „Gestionarea în continuare, în această formulă, a PNNR, la nivelul SGG, prezintă un risc major privind comiterea unor fapte de corupție”

În sesizarea whistleblower Nr 20/27482/MN/28.09.2022 , adresată conducătorului SGG, am subliniat că: ,,Având în vedere faptele mai sus expuse, vă sesizez că gestionarea în continuare, în această formulă, a PNNR, la nivelul SGG, prezintă un risc major și iminent privind comiterea unor fapte de corupție, cu lipsa transparenței actelor administrative și cheltuirea discreționară, în interesul unui grup periculos, a fondurilor bănești alocate de Comisia Europeană. Toate faptele semnalate sunt probate cu documente și mărturii ale funcționarilor SGG. Pentru aceste motive, vă solicit să cercetați întreaga situație expusă și să sesizați organele de urmărire penală în calitatea dvs. de șef al instituției.”

În completarea sesizării whistleblower Nr 20/27482/MN/28.09.2022, având în vedere că nici la sesizarea făcută de subsemnatul anul trecut în anul 2021 în aceeași calitate de whistleblower nu am primit răspuns, am mai cerut :

,,Având în vedere că până în prezent nu am primit vreun răspuns la sesizarea înregistrată de subsemnatul la registratura SGG sub nr.20/926/THG, în calitate de Avertizor de Integritate, prin care am semnalat situații grave și evidente de corupție în anul 2021, prin prezenta vă solicit să îmi comunicați decizia comisiei care a cercetat faptele semnalate de subsemnatul, precum și dacă a fost sesizată Direcția Națională Anticorupție și dacă s-a constituit un dosar de cercetare penală în acest sens. Precizez că prin Ordinul SGG nr.764/05.05.2021 s-a dispus ,,constituirea unei comisii pentru verificarea aspectelor semnalate prin sesizările formulate de domnul Ștefan Jicol, director general la Direcția Generală Politici Publice, Strategii și Control Intern Managerial”, comisie condusă prin ordin de dl. președinte Dragoș Condrea.

După o săptămână, prin Ordinul SGG 1090/04.10.2022, al d-lui SG Marian Neacșu, fără a avea vreo notă aferentă Ordinului ca document scriptic obligatoriu, s-a constituit total arbitrar o Comisie pentru verificarea aspectelor semnalate de subsemnatul prin sesizarea Nr20/27482/MN/28.09.2022. Comisie condusă de dl Secretar General Adjunct al SGG Adrian Țuțuianu, numit la rândul său recent și exclusiv politic pe această funcție vacantă din instituție.

Ștefan Jicol, despre refuzul formării unei comisii obiective

Prin altă sesizare înregistrată cu Nr.20/28304/MN/05.10.2022, am contestat formarea acestei Comisii formată doar din membri prieteni sau subordonați persoanelor care făceau obiectul sesizării, respectiv ai domnilor Victor Moraru și Dragoș Condrea, aducând ca argumente relațiile instituționale de subordonare directă și consemnări sau imagini din mass-media privitoare la relația strânsă de prietenie încă din anul 2005 dintre președintele Comisiei Adrian Țuțuianu și dl Victor Moraru. Am cerut de asemenea formarea unei alte Comisii obiective, cu alți membri din cei peste 550 de funcționari ai SGG, construcție care să respecte importanța cercetării și ideea minimală de dreptate.

Prin Nota 28304/MN/05.10.2022 mi s-a comunicat că rămâne exact aceeași Comisie formată inițial, fără nicio schimbare, cu explicația oficială simplă: ,,având în vedere lipsa temeiului de drept, respectiv lipsa dispozițiilor legale pe care se întemeiază, apreciem că aceasta este neîntemeiată urmând a fi respinsă pe cale de consecință”.

În aceeași zi, pe 05.10.2022, în ciuda nedreptății evidente, cu bună-credință, m-am prezentat totuși la ora indicată prin convocatorul Comisiei, dar am fost pus în situația umilitoare și ingrată de a fi efectiv eu cel anchetat, ca și cum eu aș fi cel vinovat de acte reprobabile de corupție. Modul uimitor de ,,cercetare” a speței mi-a adus aminte de perioada totalitară de dinainte de Revoluția din 1989, când erai intimidat și agresat de către Miliție dacă îndrăzneai să sesizezi un abuz sau un act de corupție al Sistemului. Experiența din data de 5 octombrie 2022 a fost traumatizantă, cu ridicări frecvente de ton și amenințări explicite din partea Președintelui Comisiei. Mi s-a spus textual că ,,e de studiat cum am luat eu concursul de director general”, că ,,mă va controla ca șef al meu”, că domnia sa ,,a mai făcut 3 reorganizări la Consiliul Județean Dâmbovița pe care l-a condus timp de 4 ani”, adică mi s-a comunicat explicit că voi fi adus la tăcere și eliminat din instituție printr-o reorganizare dacă mai reclam ,,fapte de acest gen”.

„Mi s-au cerut amenințător alte probe pentru că ce am prezentat eu nu are relevanță”

Desigur că sunt uimit cum instituția Avertizorului de Integritate cerută României de Comisia Europeană (adoptarea legii 571/2004 fiind și condiție de aderare la UE) este tratată astăzi după metode staliniste distructive și intimidante de către politicieni lipsiți de scrupule. Este clar, prin acest experiment trist reeditat de subsemnatul, la un an după o altă sesizare pe corupție mușamalizată, că partea cea mai importantă din societatea românească, prin reprezentanții săi numiți politic la cel mai înalt nivel administrativ, nu se poate vindeca de metehnele totalitarismului și nu subscrie transparenței, respectului pentru lege și banul public, așa cum nu înțelege de ce este distructivă corupția. Interesele de grup și malversațiunile instituționale primează adesea legilor europene, căci în spațiul românesc nu este cetățeanul subiect moral ci doar corupția.

Pentru a se închide cazul cu rapiditate la nivel SGG, în afara terorismului psihologic la care am fost supus într-o ședință de anchetă tipic inchizitorie de peste două ore, mi s-au cerut amenințător alte probe pentru că ,,ce am prezentat eu nu are relevanță”. Asta deși în sesizare este o descriere clară a unor pași infracționali și o pregătire riguroasă în vederea unui act monstruos de corupție pentru deturnarea a 43,7 milioane de euro, cu mare notorietate și cu documente aferente de prim nivel al importanței la nivelul instituției. Comisia nelegal constituită, trecând peste argumentația expusă de subsemnatul, mi-a cerut imperativ alte acte și nume concrete de martori. Desigur că intenția nu era de a se cerceta ceva, ci, din contra, de a se mușamaliza cazul, de a se fabrica eventual alte documente acoperitoare și de a se face presiuni asupra tuturor celor care știu adevărul.

„Ni s-a reamintit că dl Director General Victor Moraru este încă șef suprem extrainstituțional peste toate fondurile PNRR”

În aceeași zi de 05.10.2022 în care am fost efectiv anchetat în Comisie, în ciuda ideii de lege și dreptate, Secretarul General al Guvernului Marian Neacșu emite ostentativ Nota Nr.20/28272/05.10.2022, cu adresabilitate către toate structurile de conducere ale SGG, prin care întărește autoritatea decizională totală a d-lui Victor Moraru pe Componenta 14-Bună Guvernanță a PNRR, privind cei 43,7 milioane de euro. În notă, toți conducătorii compartimentelor din SGG suntem ,, rugați să ne asigurăm de aplicarea dispozițiilor Ordinului privind delegarea calității de reprezentant legal aferent implementării reformelor/investițiilor din cadrul PNRR”, adică ni se reamintește că dl Director General Victor Moraru este încă șef suprem extrainstituțional peste toate fondurile PNRR din SGG. Asta ca nu cumva, cineva din SGG să creadă că demersul subsemnatului de whistleblower ar fi avut vreun minim succes și să înceapă astfel cumva să vorbească.

Pentru că am fost informat oficial de către dl presedinte al Comisiei Adrian Țuțuianu, prin adresa nr16/AT/06.10.2022, că până vineri 07.10.2022 se dorește oficial și imperativ închiderea cercetării pe avertizarea subsemnatului de integritate, am formulat o nouă sesizare Nr 20/28569/MN/ 07.10.2022, cu explicații detaliate privind elementele concrete asupra cărora Comisia nu a dorit să se aplece.

„Trebuia ca banii să fie securizați spre a fi cheltuiți doar cu firme prietene, licitații aranjate și ,,experți” de familie”

Deloc uimitor, pe data de 07.10.2022, la doar 6 ore după depunerea sesizării mele Nr 20/28569/MN/07.10.2022 și după doar 9 zile după sesizarea whistleblower Nr 20/27482/MN/28.09.2022 către șeful meu ierarhic superior, Secretarul General al Guvernului dl Marian Neacșu, vineri seara, pe site-ul oficial al SGG a fost postat un Proiect de Hotărâre de Guvern, pus în informare publică pentru 10 zile spre adoptare urgentă, prin care postul meu de director general obținut prin concurs este desființat total, iar toate compartimentele subordonate subsemnatului au fost în noua arhitectură organizațională redenumite artistic și risipite într-o organigramă nouă. Anunțarea HG-ului fiind o afișare supremă a forței totalitare, căci lucrurile trebuiau astfel liniștite exact ca în Piața Tiananmen a anului 1989.

Mai mult, prin noul proiect de HG, direcțiile administrativ și de achizitii ale SGG, atât de importante în ecuația celor 44 de milioane ai PNRR de cheltuit, sau pentru cei alți 10 milioane euro alocați consolidării Palatului Victoria, cu care direcții nu aveam personal vreo incidență de subordonare, au fost și ele programate spre a fi desființate.

Totul vine ca o demonstrație de putere politică copleșitoare, pentru că gestionarea celor 43,7 milioane de euro alocați de Comisia Europeană reformelor SGG prin PNRR, precum si cei încă 10 milioane de euro destinați consolidării clădirii Palatului Victoria, alături de cei 1,3 milioane euro alocați deja prin HG Serviciului Dezvoltare Comunitară, să fie securizați spre a fi cheltuiți în mod traditional românesc, doar cu firme prietene, licitații aranjate și ,,experți” de familie.

Ștefan Jicol: miza imensă de milioane de euro din care un grup politic anume ales trebuie să-și culeagă fructe

Reorganizarea SGG printr-o Hotărâre de Guvern, ca o decapitare a tot ce funcționează corect încă, se dorește a fi făcută foarte urgent, sub pretexte ideatice sublime. Asta deși, în mod paradoxal, cu doar 20 de zile în urmă, prin Ordinul SGG 1017/16.09.2022 chiar se aprobase noul Regulament de Organizare și Funcționare al SGG (ROF al SGG), prin care se recunoștea utilitatea actualei structuri cu organigrama aferentă. Dar Avertizorul de Integritate (whistleblower) a devenit enervant și trebuia să dispară inclusiv spre exemplul altor posibili critici.

Pentru a ascunde adevărul, fundamentarea noii Hotărări de Guvern pentru reorganizarea SGG prevede, alături de dispariția Directiei Generale (DGPPSCIM) cu 83 de funcționari pe care o conduc, care are incidență foarte mare de control și avizare în toate jaloanele PNRR, s-a prefigurat și desființarea altor două Direcții Generale ale SGG conduse prin exercitare temporară și fără concurs chiar de către domnii Victor Moraru și Dragoș Condrea. Desigur, totul pentru a se da impresia unei simplificări unitare a direcțiilor generale în interesul economiilor la buget, deși o altă direcție generală din cele 4 existente la nivel SGG este prefigurată în noua organigramă să rămână, chiar și dacă propunerea de HG va trece. Adică se desființează doar ce trebuie.

Asta în condițiile în care oricum d-nii directori generali numiți, vedete ale SGG, Victor Moraru și Dragoș Condrea, epuizaseră chiar pe 07.10.2022 cele 6 luni de exercitare temporară prin numire fără concurs, conform Codului Administrativ, a unei funcții de conducere mai înaltă decât cea care se poate ocupa de drept și pentru care cineva poate fi și remunerat. Desigur că și cei 50% ca spor raportat la salariul de bază pentru participare în PNRR, pe care cei doi domni amintiți îi luau până pe 7 octombrie, s-ar fi diminuat considerabil dacă reveneau pe salariile lor de bază fără o altă reorganizare. Adică oricum, și pentru că făcuseră obiectul sesizării de whistleblower iar cele două posturi de director general nu mai puteau fi remunerate pe măsura pretențiilor celor doi, direcțiile lor deveniseră inutile și nu mai puteau fi fructificate. Trebuia deci găsit urgent un alt vehicul nou, mai subtil și mai derutant, pentru continuarea imperturbabilă a corupției, de data aceasta printr-o idee genială de pseudo-reorganizare făcută printr-o foarte importantă Hotărâre de Guvern.

Ca si cum nu ar fi fost de ajuns izolarea și hărțuirea la care am fost supus la nivel institutional, după ce am făcut sesizarea de whistleblower cu Nr 20/27482/MN/28.09.2022, imediat în spațiul public virtual au apărut numeroase clipuri denigratoare, cu decupaje speculative din viața mea privată, cu scormonirea adâncă a trecutului meu, cu trucuri securistice mizerabile pe stil vechi. Totul a culminat, la doar 4 zile după sesizare, cu o emisiune de o oră a televiziunii Romania TV, publicată duminică 02.10.2022 la o oră de maximă audiență (ora 18), sub critica ziaristului de prim rang Bogdan Chireac, cu demonizare maximă pe subiecte inventate și cu cererea imperativă a invitaților emisiunii de a-mi da demisia din funcția de director general al SGG. Argumentul la persoană pentru Ștefan Jicol fiind deci considerat necesar în raport cu miza imensă de milioane de euro din care un grup politic anume ales trebuie să-și culeagă fructe.

Iată că toată nădejdea grupului focalizat pe banii PNRR este în această Hotărâre de Guvern de reorganizare a SGG, fiind din ce în ce mai evident că cei 43,7 milioane de euro pentru reforme și investiții veniți de la UE și cei 10 milioane de euro fonduri europene pentru consolidarea Palatului Victoria, precum și cei 1,3 milioane de euro alocați direct prin alt HG din bugetul national serviciului subordonat d-lui Victor Moraru, trebuie să alimenteze o rețea de corupție infernală așezată implacabil peste instituție.

Dacă situația tragică a deturnării banilor europeni nu va fi cercetată temeinic de cine trebuie și alocările Comisiei Europeane pentru PNRR vor fi în continuare la mila grupurilor de interese deja tradiționale, desigur că totul devine o mare dezamăgire și o trecere în derizoriu sau în fantastic a unei instituții europene de Avertizor de Integritate (whistleblower) ce ar fi trebuit să prevină, să limiteze și să elimine corupția endemică de tip bizantin-otoman-fanariotă din spațiul românesc.

Data: 10.10.2022. Cu deosebită considerație, Avertizor de Integritate Ștefan Jicol”.

Ne puteți urmări și pe Google News