Nick Carter a fost acuzat de abuz de o fană. Membrul trupei Backstreet Boys ar fi comis fapta în 2001

Nick Carter a fost acuzat de abuz de o fană. Membrul trupei Backstreet Boys ar fi comis fapta în 2001

Unul dintre membrii trupei pop Backstreet Boys a fost acuzat, joi, 8 decembrie, de viol. O fana care suferă de autism a susținut că Nick Carter ar fi abuzat-o sexual în 2001.

Shannon Ruth a declarat într-o conferinţă de presă în California că a depus o plângere împotriva lui Nick Carter pe care îl acuză de viol. Trupa Backstreet Boys ar fi susținut un concert în Tacoma, în statul american Washington. În urma acestuia, cântărețul ar fi abuzat-o sexual pe tânăra care suferea de autism în 2001.„Deşi sunt diagnosticată cu autism şi trăiesc cu paralizie cerebrală, cred că nimic nu m-a rănit mai mult în viaţa mea decât ceea ce mi-a făcut Nick Carter”, a declarat în lacrimi femeia. Shannon are  39 de ani în prezent.

Femeia i-a cerut un autograf, iar starul a invitat-o într-un autobuz al turneului. Ulterior, acesta i-a oferit o băutură cu un „gust ciudat”. Avocatul lui Shannon a declarat că Nick a prezentat băutura drept un „suc VIP”. După ce femeia a acceptat să bea sucul, Carter a dus-o pe tânără în toaleta autobuzului, unde a pus- să îngenuncheze. Ulterior, artistul și-a scos organele genitale şi i-a ordonat acesteia să întreţină un raport sexual oral.

Avocatul victimei a mai spus că adolescenta era virgină la data comiterii faptei. Ea ar fi plâns pe toată durata incidentului, dar cântărețul trupei Backstreet Boys a continuat abuzul. Ulterior, el ar fi „împins-o pe patul” din spatele autobuzului „şi a violat-o, în pofida protestelor ei”. Carter, în vârstă de 42 de ani, a numit-o apoi „o târfuliţă înapoiată” pe femeie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce îi cere Shannon Ruth lui Nick Carter

Ruth a intentat procesul civil în Las Vegas, Nevada. Cei doi locuiesc în această regiune. Femeia a solicitat o compensaţie financiară. Totuși, valoarea ei nu a fost dezvăluită. Avocatul lui Shannon a mai adăugat că plângerea clientei sale conține și mărturiile altor trei femeie care și ele îl acuză de agresiune sexuală. Cele trei au vrut să rămâne anonime. În plus, ele nici nu au făcut plângeri.

Nick Carter, a cărui trupă a produs hiturile „I Want It That Way” şi „Everybody (Backstreet's Back)”, a mai fost acuzat de viol în 2017 de cântăreaţa americană Melissa Schuman. Artistul a negat întotdeauna faptele. El nu a fost urmărit penal pentru că procuratura din Los Angeles a decis că faptele erau prescrise. Reprezentanții lui Carter nu au răspuns noilor acuzații. În același timp, o persoană apropiată de artist a susținut că „Această acuzaţie este complet falsă. Nick se concentrează pe familia sa şi îşi plânge fratele”, informează Agerpres.