Daniela Gyorfi a ajuns în fața judecătorilor. Cu ce problemă s-a confruntat timp de cinci ani artista
- Andra Puiu
- 7 decembrie 2022, 07:32
Daniela Gyorfi este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. Cântăreața a ajuns, de curând, în fața judecătorilor. Ea a dezvăluit toate detaliile privind procesul în care a fost implicată.
În ciuda faptului că procesul a durat cinci ani, cântăreața urmează să își primească banii. Daniela a explicat că mama ei a fost cea care a despus actele pentru despăgubire, dar ea nu a știut despre acest demers. Nici atunci când mama cântăreței a decedat Daniela nu a aflat de aceste terenuri. Ulterior, ea a „luat toate acele măsuri și am mers la o firma de avocatura care se ocupa de retrocedări, după vreo cinci ani în sfârșit s-a pronunțat și asupra banilor, urmează să primesc banii”.
Daniela Gyorfi s-a luptat să obțină bunurile care aparțineau familiei sale
Artista a mai adăugat că este vorba de un teren care se află în sectorul 3 al Capitalei, într-o zonă centrală. De asemenea, Gyorfi a punctat că un metru de pământ în această zonă are un preț considerabil. De asemenea, artista a spus că prețul terenului nu a fost calculat la valoarea sa reala. Avocații vedetei i-au transmis că nu a primit și banii pentru casa care se afla pe acel teren. „Una peste alta mulțumesc lui Dumnezeu că am putut să iau și atât și e ok”, a declarat Daniela.
Chiar dacă mama ei nu mai trăiește, Daniela Gyorfi s-a luptat să obțină bunurile care erau ale familiei sale. „Orice ban pe care îl primești, chiar dacă este meritul tău e bine primit, nu cred că e cineva care spune că nu vrea 100 și ceva de mii de euro. Sunt ok, m-aș fi bucurat dacă trăia mama și vedea că după atâția ani, am reușit să luăm ce era al ei, al nostru”, a mai spus artista, potrivit Spynews.