Medicii de familie cer statului mai mulți bani. „Nu merită sănătatea cetăţenilor români măcar 1 leu/zi?”
- Emma Cristescu
- 4 decembrie 2022, 19:39
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a atras atenția că România alocă doar 50 de bani pe zi pentru sănătatea cetăţenilor, o sumă mult prea mică pentru a ajuta pacienții. REprezentanții medicilor de familie cer Guvernului o finanțare mai mare.
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie semnalează Guvernului României încă o dată grava subfinanţare a cabinetelor de medicina familiei, care nu mai poate fi menţinută şi în bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de sănătate pentru anul 2023.
Statul oferă doar 50 de bani pe zi pentru sănătatea cetăţenilor, la un buget actual de doar 3,6 miliarde de lei alocat anual finanţării asistenţei medicale primare. Specialiștii spun că este imposibil să ajute bolnavii cu această sumă și că românii merită mai mult de 50 de bani.
„Cele peste 9000 de cabinete de medicina familiei şi peste 200 de centre de permanenţă din asistenţa medicală primară din România asigură servicii medicale esenţiale, preventive şi curative, pentru pacienţii din mediul urban şi rural cu doar 50 de bani pe zi, alocaţi de Guvern şi Parlament pentru fiecare cetăţean! Bugetul necesar pentru reţeaua strategică de cabinete de medicina familiei este de 7 miliarde de lei anual, aproape dublu comparat cu bugetul alocat în anul 2022, de doar 3,6 miliarde de lei. Un buget anual de 7 miliarde de lei pentru asistenţa medicală primară este echivalentul unei alocări de doar 1 leu pe zi pentru fiecare cetăţean român.Nu merită sănătatea cetăţenilor români măcar 1 leu/zi?”, spune Federaţia într-un comunicat oficial.
Prea puțini bani alocați pentru sănătate
Reprezentanţii medicilor de familie au declarat că autoritățile știu deja de problemele din cabinete, dar că nu au luat măsuri.
„Problemele nu pot fi rezolvate pe parcursul anului doar prin discuţii la nivelul ministerelor şi CNAS, în absenţa prevederilor bugetare necesare, decise în aceste săptămâni de Guvern şi aprobate de Parlament. Creşterea calităţii serviciilor medicale nu este posibilă fără investiţii în infrastructura cabinetelor de medicina familiei, în pregătirea personalului medical şi auxiliar, în pregătirea şi atragerea viitorilor medici de familie. Activitatea cabinetelor de medicina familiei nu mai este posibilă fără alocarea celor 7 miliarde de lei anual pentru asistenţa medicală primară”, spune reprezentanţii medicilor de familie.
Federaţia spune că „pacienţii români merită să aibă acces la servicii medicale de cea mai înaltă calitate în asistenţa medicală primară”.
„Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a solicitat astăzi Guvernului şi Parlamentului alocarea celor 7 miliarde de lei în bugetul pentru anul 2023, care urmează să fie aprobat în luna decembrie”, se mai arată în comunicat.