Alexander Lukașenko, despre antrenamentele dintre Rusia și Belarus. „Pregătim astăzi o armată unită”
- Emma Cristescu
- 4 decembrie 2022, 11:35
Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a declarat că Belarus și Rusia sunt „o singură armată” și că vor acționa dacă se vor confrunta cu o agresiune. El a mai spus că nu a negat niciodată colaborarea cu Putin.
Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a declarat că Belarus și Rusia se antrenează pentru o viitoare agresiune și că vor să devină „un singur grup, o singură armată”. „Cred că ministrul apărării din Belarus v-a spus deja despre situația din Belarus, despre pregătirea, coordonarea luptei a unităților din Belarus și Rusia care sunt prezente în Belarus. Trebuie să spun că am abordat acest lucru cu seriozitate. Atât ai noștri, cât și ofițerii tăi antrenează băieți”, a declarat Lukașenko la o întâlnire cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, sâmbătă la Minsk.
Lukașenko a mai declarat că nu a ascuns niciodată antrenamente cu Rusia și că are un plan bine pus la punct.
„Pentru că, dacă va fi nevoie, primele noastre rânduri – apărătorii Statului Unirii – să poată respinge orice agresiune. De la truse de prim ajutor până la... Nu vorbesc de uniforme și alte arme. Nimeni aici nu se împarte: suntem la fel ca un singur grup, pregătim astăzi o armată unită. Toată lumea din jur știe despre asta. Nu am ascuns-o. Și în lumea modernă este imposibil să o ascundem”, a subliniat președintele Belarusului. Sâmbătă, Shoigu a fost la Belarus pentru a discuta cu ministrul apărării Viktor Khrenin, potrivit Interfax.ru.
Putin constrânge Belarusul să intre în război
Centrul de studii american Robert Lansing Institute a declarat că Vladimir Putin nu este prietenul lui Aleksandr Lukașenko și că are în plan să-l oblige să-l ajute în război. Mai mult, liderul de la Kremlin ar vrea să-l omoare pe președintele Belarusului.
„La instrucțiunile președintelui rus Vladimir Putin, la întoarcerea sa de la ultimul summit OTSC (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă), serviciile secrete militare ruse ar putea încerca în zilele următoare să pună în aplicare un scenariu care implică o tentativă de asasinat asupra președintelui belarus Aleksandr Lukașenko sau o uzurpare a lui cu obiectivul de a-l intimida, pentru a ordona în cele din urmă trupelor sale să se angajeze direct în războiul împotriva Ucrainei, alături de trupele Rusiei”, afirmă institutul într-un articol publicat pe site-ul său de internet.