La ce oră va avea loc recepția de 1 Decembrie şi ce invitaţi va avea Iohannis la Cotroceni. Liderii care lipsesc de pe listă

La ce oră va avea loc recepția de 1 Decembrie şi ce invitaţi va avea Iohannis la Cotroceni. Liderii care lipsesc de pe listăPalatul Cotroceni. Sursa foto Arhiva EVZ

Klaus Iohannis organizează o recepţie de 1 Decembrie, începând cu ora 17.00, la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale a României. Printre invitați se află politicieni importanți din alianța de guvernare, dar cei mai mari absenți sunt liderii opoziției.

Klaus Iohannis organizează o recepţie de 1 Decembrie, începând cu ora 17.00, la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale a României. Potrivit unor surse guvernamentale citate de Antena3, niciun ministru UDMR nu va participa la recepția de 1 Decembrie.

Mai mult, potrivit surselor, nici președintele Cătălin Drulă, USR, și George Simion, liderul AUR, nu se numără printre invitații de la Platul Cotroceni.

Cine participă la recepția de la Palatul Cotroceni

La recepţia de 1 Decembrie, care va avea loc în Sala Unirii, au fost invitate aproximativ 200 de persoane. Din păcate, la recepție nu a fost invitat nici fostul președinte al României, Traian Băsescu. Dovadă că animozitățile la nivel înalt nu se mai termină.

Printre invitații care vor participa la recepție sunt:

-premierul Nicolae Ciucă,

-președintele Senatului, Alina Gorghiu,

-președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu,

-patriarhul Daniel,

-miniștrii Guvernului Ciucă,

-președinții și vicepreședinții Comisiilor de Apărare din Parlament,

.președintele Curții Constituționale, Marian Enache,

-Şefii serviciilor – Gabriel Vlase şi Eduard Hellvig

-Foştii preşedinţi ai României – Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

Militari decorați de președintele Iohannis

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în semn de „apreciere pentru importantele servicii militare aduse României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru vitejia şi spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere militare”, şeful statului a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, generalului (rtr.) Alexandru Octavian Leru, veteran de război, preşedinte de onoare al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

De asemenea, în semn de „înaltă apreciere a serviciilor excepţionale pe care le-a adus instituţiei militare, a rezultatelor remarcabile obţinute în procesul de instruire, precum şi a înaltului profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredinţate”, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, general-locotenentului Dumitru Vasile Toader.

Când a  fost prima recepție de 1 Decembrie organizată la Palatul Cotroceni

Prima recepție de 1 Decembrie organizată la Palatul Cotroceni a avut loc în 1991, când președinte era Ion Iliescu. În ultimii ani, cu două excepții în care evenimentul a fost anulat – 2015 când a fost tragedia din Colectiv și 2020, primul an al pandemiei COVID -, au fost peste 500 de persoane în Sala Unirii, în fiecare seară de 1 Decembrie: foști președinți, politicieni, diplomați, oameni de cultură, personalități din sport și șefi de Servicii, informează antena3.ro.