Reuniune NATO la București. Întâlnirea care va influența cursul războiului din Ucraina

Reuniune NATO la București. Întâlnirea care va influența cursul războiului din UcrainaSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Începând de marți, 29 noiembrie, la București, se desfășoară un eveniment istoric pentru România. Miniștrii de externe din NATO, dar şi din ţări partenere, discută, timp de două zile, despre cele mai urgente probleme ale blocului militar. Deciziile ce vor fi adoptate sunt de cel mai mare interes pentru comunitatea europeană și ar putea determina cursul războiului din Ucraina.

Miniştrii de externe din cele 30 de state membre ale NATO, dar şi din ţări partenere, se reunescu la București pentru două zile. Aceștia vor aborda o serie de probleme de interes ale blocului militar. Deciziile care vor fi adoptate ar putea influența cursul războiului de agresiune purtat de Rusia în Ucraina.

Pentru România este un eveniment important, prima reuniune în acest format organizată de la aderarea sa la Alianţa Nord-Atlantică. De asemenea este al doilea eveniment de o asemenea importanță găzduit de Bucureşti, după Summitul din 2008. Momentul ales este unul special, dat fiind că se împlinesc 20 de ani de la primirea de către ţara noastră a invitaţiei de aderare la NATO, la Summitul de la Praga, 21-22.11.2002.

Pe de altă parte, este prima reuniune a aliaților după Summitul de la Madrid din vara trecută. Iar, la București va fi evaluat procesul de punere în practică a deciziilor adoptate în Spania. Evenimentul mai are și o semnificație simbolică, dat fiind că se desfășoară într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei în fața Federaţiei Ruse. NATO privește cu îngrijorare evoluția războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, iar reuniunea indică importanţa strategică a Mării Negre pentru alianță şi pentru securitatea euroatlantică.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va prezida reuniunea care se va încheia miercuri cu o declaraţie comună, dar şi cu semnarea altor documente.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu / EEC

Moldova invitată în premieră la o astfel de reuniune

Pe lângă reprezentanții celor 30 de state membre, secretarul general al NATO şi alţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la reuniune vor participa miniştrii de externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la NATO, precum şi miniştrii de externe din Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina, state partenere ale Alianţei.

Pentru miniştrilor de externe din Republica Moldova, Georgia, Bosnia-Herţegovina este un prilej de evaluare a stadiului implementării deciziilor Summitului de la Madrid privind asistenţa practică şi adaptată faţă de aceşti parteneri vulnerabili. De menționat că este prima dată când Republica Moldova este invitată la un astfel de format.

Pe agenda reuniunii se vor regăsi, discuții cu privire la menţinerea sprijinului NATO pentru Ucraina, în război, continuarea susținerii și creșterea rezilienţei Republicii Moldova, Georgiei şi Bosniei şi Herţegovinei, precum şi evaluarea strategică a provocărilor globale actuale la adresa securităţii Alianţei. De asemenea, vor fi discutate ameninţările hibride şi terorismul, dar şi abordarea NATO faţă de China.

La finalul evenimentului de la București se așteaptă ca miniștrii de externe NATO să reitereze unitatea şi hotărârea aliaţilor de a adapta alianța conform noilor realități. La Madrid, prin noul Concept Strategic al NATO. Rusia a fost definită drept cel mai important risc de securitate pentru comunitatea euroatlantică, conform news.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News