CNN amintește despre unul dintre cele mai ciudate episoade din istoria militară, un eveniment atât de neobișnuit încât a fost tratat mai întâi ca un mit. Același lucru s-ar putea întâmpla şi trupelor ruse, spune Jeff McCausland, un veteran al luptelor din Războiului din Golf și profesor de studii de securitate internațională la Dickinson College din Pennsylvania.

Ce spune istoria? La ora 20:30, în Ajunul Crăciunului anului 1914, pe câmpurile de luptă umede și noroioase din nordul Europei în timpul Primului Război Mondial. Un soldat britanic a trimis un raport către cartierul general: soldații germani și-au luminat tranșeele și cântă colinde în timp ce le urează soldaților britanici un Crăciun fericit!

Ofițerii britanici le-au ordonat oamenilor să tacă, dar era prea târziu. Un soldat britanic a răspuns la rândul său cu un bine-cunoscut colind - „The First Noel”. Un soldat german a strigat apoi peste „țara nimănui” – un teren plin cu sârmă ghimpată, care separa armatele – „Ieși, soldat englez; vino la noi.”

Soldații au ieșit din tranșee și s-au întâlnit la mijloc. La fel au făcut și alții, adunându-se pentru a schimba ciocolată, vin și suveniruri. Au organizat chiar și un meci de fotbal, pe care nemții l-au câștigat cu 3-2. Cei mai mulți dintre soldații care și-au dat mâna în acel Ajun de Crăciun învăluit în ceață ar fi murit înainte ca războiul să se încheie patru ani mai târziu.

Iar scrisorile supraviețuitorilor și fotografiile dovedesc că nu a fost un mit

Se estimează că 100.000 de soldați de ambele părți au refuzat pur și simplu să lupte pentru că erau prea epuizați și obosiți. Armistițiul de Crăciun a durat chiar și până la Anul Nou în unele locuri.

Există momente de-a lungul istoriei în care armate întregi încetează brusc să lupte. Care sunt motivele pentru care armatele își pierd voința de a lupta și cum ar putea evolua războiul din Ucraina pentru armata rusă?  Acestea sunt întrebările pe care CNN a pus-o veteranilor de război și istoricilor militari.

În timp ce istoria este plină de armate sfâșiate, cum ar fi Armata Imperială Japoneză în al Doilea Război Mondial, care a luptat cu o intensitate feroce, chiar dacă știau că nu vor învinge, istoria înregistrează și momente ale unor armate care au încetat să atace inamicul sau au făcut minimul pentru a rămâne în viață.

„Frica și panica sunt mai contagioase decât Covid”

Trupele Rusiei se pot apropia de această prăpastie, spune Jeff McCausland, un veteran al luptelor din Războiului din Golf și profesor de studii de securitate internațională la Dickinson College din Pennsylvania. El spune că a devenit clar că armata rusă este slab pregătită și aprovizionată și că soldații săi în multe cazuri și-au pierdut voința de a lupta.

„Frica și panica sunt mai contagioase decât Covid” pentru o armată, spune McCausland, coautor al cărții „Battle Tested! Lecții de leadership de la Gettysburg pentru liderii secolului 21”.

Sursele fricii și panicii sunt variate. Dar McCausland și alți istorici spun că de-a lungul istoriei războiului, există cel puțin trei motive pentru care armatele își pierd voința de a lupta.

Își pierd încrederea în cauza lor

McCausland spune că a văzut o armată distrusă care și-a pierdut voința de a lupta. El spune că a comandat un batalion în timpul Războiului din Golf din 1990-1991 și a văzut atât de mulți soldați irakieni predându-se încât unitatea sa a avut probleme în a găzdui prizonierii. Au ajuns să dea apă soldaților capturați.

Războiul a început când armata irakiană sub conducerea lui Saddam Hussein a invadat Kuweitul. Dar mulți soldați irakieni s-au gândit că pur și simplu că Kuweit sau liderul brutal al Irakului nu sunt motive destul de bune pentru a muri în luptă. „A existat un caz în care soldații irakieni s-au predat unei drone care se învârtea deasupra lor”, spune McCausland.

Un exemplu mai recent al unei armate care își pierde voința de a lupta vine din Afganistan. Pe fondul retragerii armatei americane din această țară în 2021, armata națională afgană s-a prăbușit. Ei au permis talibanilor să preia rapid controlul, chiar dacă SUA au investit ani și miliarde de dolari în formarea lor. A fost un minus pentru administrația președintelui Biden.

„Dacă ai întreba un soldat taliban: „Pentru ce naiba lupți?”, el ar spune că luptă pentru a-mi elibera țara de cruciați, la fel cum bunicul meu a eliberat țara de sovietici și stră-străbunicul meu a eliberat-o de britanici. Și lupt pentru religia mea, țara și casa mea”, spune McCausland.

Soldații își pierd credința în liderii lor

Fiecare război are imaginile lui definitorii. Războiul din Ucraina a dat deja o serie de imagini de neuitat, care arată contrastul în stilurile de conducere ale președintelui rus Vladimir Putin și omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Fotografiile recente cu Putin îl arată de obicei îmbrăcat într-un costum, singur în capul unei mese de conferință absurd de lungă, într-o încăpere mare și sterilă, cu un general sau un birocrat ghemuit la celălalt capăt. Textul care ar însoți imaginea ar fi: „dictator paranoic și izolat în acțiune”.

Comparați acele imagini ale lui Putin cu cele ale lui Zelenski

Cu totul alta este imaginea pe care o arată Volodimir Zelenski, cu totul altceva exprimă el. Zelenski apare în fotografii hotărât, înconjurat de consilieri noaptea la Kiev, după ce a promis că nu va abandona orașul, deși el și familia lui erau în pericol. Alte fotografii îi arată oboseală, nebărbierit, schimbând îmbrățișări cu soldații din prima linie.

„Uită-te la ambele imagini în termenii în care ar trebui să alegi omul pentru care ai vrea să lucrezi”, spune McCausland. „Nu îmi pasă dacă ești în armată sau lucrezi pentru o corporație. Este destul de ușor să te decizi”.

Un bun exemplu este cel cu Alexandru cel Mare când a refuzat apa adusă de un soldat

Ei spun că soldații nu se așteaptă ca generalii sau alți lideri să stea cu ei în tranșeele din prima linie. Dar vor să știe dacă liderilor lor le pasă de ei și le respectă sacrificiul.

Pentru a exemplifica modul în care lider poate inspira o armată la niveluri supraomenești de rezistență, este dat exemplul lui Alexandru cel Mare, care deși toți soldații erau însetați și arși de soarele deșertului neiertător, a refuzat apa adusă de un soldat într-o cască și a turnat-o în nisip în fața armatei sale. El a anunțat că nu va bea apă decât dacă toți oamenii lui vor putea bea apă. Trupele lui au aplaudat. Alexandru cel Mare nu a pierdut niciodată o bătălie.

Acţiunile lui Putin ar putea să se răsfrângă asupra soldaților

Dacă un guvern este corupt și nu are încrederea oamenilor, armatele sale își pot pierde voința de a lupta, spune istoricul Michael Butler. El spune că acest lucru pare să aibă loc în Rusia, unde societatea a fost afectată de multă vreme.

„Cum îi ceri unui om să fie ultimul om care moare pentru o greșeală?”. Aceasta este întrebarea care poate bântui soldații ruși în Ucraina în această iarnă. Dacă Vladimir Putin nu le dă un răspuns care să îi facă să creadă că efortul lor merită, migrația în masă a bărbaților care fug din Rusia după recrutare se poate extinde pe câmpul de luptă.

„Ucrainenii sunt motivați de cea mai puternică forță pe care o poate avea un soldat – apărarea țării, a familiilor și a caselor lor”, spune McCausland.  Îm schimb, pe câmpul de luptă, mulți soldați ruși descoperă ceea ce unii soldați americani au descoperit în Vietnam - că luptă pentru o minciună.

Dacă Putin nu le dă un răspuns care să le arate că sacrificiul lor să merite, migrația în masă a bărbaților care fug din Rusia după recrutare se poate extinde şi pe câmpul de luptă.

Și... într-o noapte friguroasă de iarnă, când singurele sunete ar putea să nu fie ale colindelor de Crăciun, ci ale unor oameni care mor pe câmpul de luptă, soldații ruși se pot întreba unul pe altul: Cum îi ceri unui om să fie ultimul om care moare pentru o greșeală?”. Sursa: CNN.