Reintroducerea uniformelor școlare din toamna anului viitor. Decizia depinde de Parlament

Reintroducerea uniformelor școlare din toamna anului viitor. Decizia depinde de ParlamentSursa foto: Inquam Photos / George Călin

În ședința Comisiei pentru Educație din cadrul Consiliului Economic și Social s-a discutat, luni, inițiativa legislativă care propune reintroducerea uniformelor școlare.

Proiectul de lege a fost înaintat de parlamentarii partidului AUR, iar acum se află în faza strângerii de avize de la organismele consultative. Cu trei voturi pentru, trei împotrivă și două abțineri, membrii CES au decis să lase pe mâna Parlamentului decizia reintroducerii uniformelor în școli și licee.

Unul dintre cei care au votat în favoarea reintroducerii uniformelor școlare este Cornelia Popa Stavri, secretarul general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Aceasta a susținut necesitatea introducerii uniformelor școlare începând cu toamna anului viitor.

Cornelia Popa: Școlile de prestigiu și liceele bune au uniforme

Popa Stavri este convinsă că „reintroducerea uniformei l-ar face pe elev să se concentreze nu pe ținută, ci pe ceea ce are de făcut ca elev la școală, pe cursuri, pe tot ceea ce are de învățat”. Mai mult, ea vorbește și despre o economie de bani din partea părinților.

„Un elev, un tânăr vrea să-și schimbe foarte adesea garderoba. Deja e foarte greu să ții pasul cu moda într-un liceu și chiar într-un gimnaziu. Copiii sunt extrem de pretențioși în ceea ce privește îmbrăcămintea. Iar banii cheltuiți pe haine sunt mult mai mulți față de o uniformă, care l-ar scuti pe părinte față de o asemenea grijă”, a declarat Cornelia Popa Stavri.

Întrebată dacă are niște date referitoare la numărul școlilor din România care au introdus uniforme pentru elevi, Popa Stavri a răspuns: „Nu am o evidență. Știu doar că toate Colegiile, școlile de prestigiu și liceele bune au uniforme”.

Vlad Cherecheș: Dacă școala vrea să aibă uniformă, poate să o facă de astăzi

Între cei care au votat împotriva reintroducerii uniformelor școlare a fost Vlad Cherecheș, director al Departamentului pentru Managementul Calității la Universitatea de Vest din Timișoara și reprezentant din partea ANOSR în CES.

„Opinia mea a fost să avizăm nefavorabil acest proiect de lege. Legea în forma actuală spune că fiecare școală, după consultarea părinților și a elevilor, își stabilește un semn distinctiv, care poate fi uniformă, ecusoane, eșarfă etc. Dacă școala vrea să aibă uniformă, poate să o facă de astăzi. O modificare legislativă care să ducă la obligativitatea uniformelor școlare în întreaga țară mie mi se pare prea mult. Consultându-mă și cu colegii de la Consiliul Național al Elevilor, ei mi-au transmis că au aceeași opinie.

Pentru că nu în toate comunitățile se poate implementa o astfel de măsură, că există nevoi specifice. Plus că în anumite școli, cu siguranță elevii și părinții pot să decidă că nu este cazul să aibă o uniformă și că preferă ca fiecare elev să își exprime cum dorește personalitatea prin vestimentație. Și atunci nu credem că încă o reglementare centralizată, unitară ar putea să aducă un beneficiu procesului educațional”, a declarat Vlad Cherecheș pentru Digi24.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News