Schimbări majore la cărțile de identitate. Cine nu se conformează va plăti amendă
- Ionel Sclavone
- 21 octombrie 2022, 07:05
Vor fi schimbări majore la felul în care sunt administrate datele personale, înscrise în cartea de identitate. Iar modificarea are toate șansele să intre în vigoare curând, având în vedere susținerea de care se bucură în Parlament.
Persoanele fizice care nu mai locuiesc la adresa de reședință vor fi obligate să anunțe serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege ce urmează să fie dezbătut în Parlament. Dacă legea va trece, cei care nu se conformează acestei cerințe, în termen de 15 zile de la plecare, vor fi sancționați cu amendă.
Persoanele fizice care și-au schimbat domiciliul de la adresa de reşedinţă vor fi obligate să notifice acest lucru la un serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor. În cazul în care nu se vor conforma, acestea riscă să fie sancționate cu amenzi de la 75 lei la 150 lei. Măsura este prevăzută într-un proiect legislativ care a fost depus în Parlament.
Proiectul a fost iniţiat de 114 parlamentari PSD, AUR şi din grupul minorităţilor naţionale. Noua reglementare modifică și completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
Actul normativ prevede introducerea unui text nou la articolul 31 al OUG 97/2005 potrivit căruia „persoana fizică, care nu mai locuieşte la adresa la care şi-a stabilit reşedinţa, este obligată să notifice la oricare serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor, despre încetarea valabilităţii menţiunii privind reşedinţa, în termen de 15 zile de Ia plecare”.
Actul normativ mai prevede că persoanele ce locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate să fie obligate să fie obligate ca, în termen de 15 zile de la mutare, să solicite schimbarea domiciliului sau înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei şi să ceară înscrierea în cartea de imobil. În prezent, legea obligă persoanele care își schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în altă parte să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă.
Cum este justificat noul proiect de lege
Proiectul de lege mai prevede ca cei ce iau în gazdă alte persoane să anunțe acest lucru la Poliţie sau la Serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor. Excepție fac situațiile în care persoanele au fost găzduite în interes de serviciu sau în scop turistic. Actuala lege stabilește această obligație doar pentru cei care locuies neîntrerupt pentru o perioadă mai lungă de 30 de zile.
De asemenea, inițiativa legislativă mai propune introducerea unor prevederi obligă persoanele care iau în gazdă să declare că spaţiul locativ îndeplineşte exigenţele minimale pentru locuinţe conform Legii locuinţei nr. 114/1996.
Iniţiatorii proiectului susţin, în expunerea de motive, necesitatea adoptării acestor modificări pentru „îmbunătăţirea calităţii serviciilor de evidenţa persoanelor, a calităţii datelor înregistrate în registrul de evidenţa persoanelor şi pentru crearea de facilităţi cetăţenilor români la obţinerea actelor de identitate”.
„În ultimii ani, în România, au fost semnalate în mass-media numeroase situaţii când la aceeaşi adresă erau înregistraţi sute sau chiar mii de oameni care, de fapt, nu locuiau acolo”, se arată în expunerea de motive.