Cazul Caracal se apropie de sfârşit, din puncutul de vedere al celor care ar trebui să înfăptuiască Justiţia. În primă instanţă, „monstrul din Caracal”, Gheorghe Dincă a fost condamnat cât nu s-a mai auzit până acum în România. La peste un secol de detenţie. Oripilată de faptele incredibile petrecute la Caracal, începând cu telefonul dat de Alexandra Măceşanu la 112, unde indica foarte clar cartierul unde fusese sechestrată şi dădea amănunte semnificative despre imobil şi curte, continuând cu tâmpenia procurorului de a aştepta în poarta lui Dincă până se face ora şase dimineaţa, ignorând legile care permiteau intervenţia imediată, continuând şi cu modul de desfăşurare a cercetării a faţa locului, când criminaliştii au distrus cu mânuţele lor probe şi terminând cu acuzaţiile grave făcute de avocata Carmen Obîrşanu că s-au furat probe din dosar, opinia publică voia răzbunare. Voia dreptate. Voia ca asemenea grozăvii să nu se mai întâmple. Voia ca pedepsele date de judecători să fie atât de dure, încât nimănui, niciodată, să nu-i mai treacă măcar prin cap să mai facă aşa ceva unor copile.

Şi i s-a dat tot ce a dorit, de către Tribunalul Slatina. Pedeapsă exemplară, despăgubiri uriaşe pentru familiile victimelor, asigurarea că, practic, Dincă îşi va sfârşi zilele în închisoare.

Numai că în graba lor de a-l condamna pe Dincă, ceea ce trebuia să însemne desăvârşirea prostelii care s-a încercat încă din prima zi de când s-a aflat despre grozăviile de la Caracal, cum că Dincă ar fi un lup singuratic, un psihopat care a acţionat de unul singur, fără să aibă complici, autorităţile comis câteva erori. Una dintre ele, flagrantă, după părerea mea.

Sunt sigur că se vor găsi tot felul de specialişti în drept, care mă vor combate şi vor argumenta faptul că decizia instanţei este una foarte corectă. Sunt sigur că vor apărea şi nespecialişti, care vor susţine acelaşi lucru, dar mai puţin doct decât primii. Adică, tot felul de capete de căţeluşi şi buchete de flori în loc de poza de profil de pe reţelele de socializare, care vor folosi drept argumete cuvinte triviale şi invective.

În ciuda lor, să facem o analiză de bun simţ a sentinţei pronunţată cu aplomb de Tribunalul Slatina: Gheorghe Dincă a fost condamnat la câte 25 de ani pentru omor calificat, câte 15 ani pentru viol şi câte 3 ani pentru profanare de cadavre şi morminte, în cazul ambelor fete, la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane, în cazul Luizei Melencu, şi la 12 ani de închisoare pentru trafic de minori, în cazul Alexandrei Măceşanu.

Deci, acuzaţia cea mai gravă pentru care Dincă a fost condamnat este aceea de omor calificat. Adică, „monstrul din Caracal” şi-a omorât victimele. Le-a asasinat. Le-a curmat viaţa.

Ultima acuzaţie însă, o contrazice pe prima: Trafic de persoane şi trafic de minori. 

Păi, ori le-a omorât, ori le-a traficat.

În acest caz, avem două variante: ori Dincă mai întâi le-a omorât şi apoi le-a traficat, fugind de unul singur cu cadavrele victimelor în cârcă, spre o destinaţie rămasă până astăzi numai de el ştiută, ori mai întâi le-a traficat, adică le-a dat altcuiva, le-a vândut, şi după aceea, supărat probabil pe cel căruia i le predase, le-a ucis.

Sau, hai să admitem şi a treia variantă: Dincă este traficant de cadavre, probabil pentru orele de anatomie de la facultăţile de medicină.

Deci, să ne hotărâm: Dincă, ori le-a omorât, ori le-a traficat.

Să ne uităm în DEX, poate nu am înţeles noi bine. Verbul „a omorâ” - A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva. Verbul „a trafica” -  A face negoț (cu o marfă ilicită). În cazul nostru, a face negoţ cu carne vie.

Să judecăm în continuare. Pentru a se putea îndeplini un act de negoţ este nevoie de cel puţin două persoane: una care vinde, alta care cumpără.

Aşa că această sentinţă, care vrea să ne arunce praf în ochi, să ne prostească şi să ne convingă de faptul că Dincă a comis infracţiunile de unul singur, nu face decât să ne întârească şi mai mult convingerea pe care mulţi dintre noi am avut-o încă de la început, de acum mai bine de doi ani de zile. Şi anume că Gheorghe Dincă nu este altceva decât veriga de jos a unui lanţ ordinar de traficanţi de carne vie. El era cel care răpea fetele, le mai lovea dacă acestea nu se supuneau, dar în nici un caz nu le ucidea. Nu le ucidea pentru simplul motiv că îşi ucidea marfa pe care urma să o vândă şi care îi aducea bani. Dincă nu este singur. Deasupra lui există personaje cu rol mult mai important în tragediile care s-au întâmplat la Caracal. Vinovaţi care au fost acoperiţi de către anchetatori. Vinovaţi ale căror urme au fost distruse chiar de către criminalişti.

Aşa că eu, cel puţin şi numai şi pentru motivul pe care l-am arătat mai sus, consider că sentinţa de la Tribunalul Slatina, oricum atacabilă la instanţa superioară, lucru ce se va întâmpla cu siguranţă pentru că atât familiile celor două victime, cât şi Dincă au anunţat că se vor adresa Curţii de Apel Craiova. Care, mai mult ca sigur, va menţine decizia de la Slatina şi, poate, pentru a ne mai prosti încă o dată, va mai adăuga ceva în cârca lui Dincă.

Nu am nicio îndoială că „monstrul din Caracal” nu va mai ieşi niciodată din puşcărie. În primul rând pentru că asta merită. Dar în al doilea rând, pentru că aflat în spatele gratiilor, condamnatul nu mai are cum dezvălui cine sunt cei pentru care lucra. Iar reţeaua va rămâne neatinsă. Vor continua să dispară fete răpite de un alt Dincă.

Iar unii dintre noi, se vor bucura că s-a făcut dreptate. 108 ani de prostire, 30 de ani de praf în ochi şi 700.000 de euro de bătaie de joc.