Unde am mai auzit „Rusia fără Putin”? A da, în imaginile video de la mitingul din decembrie 2011 când Putin a preluat al treilea mandat de președinte al Federație Ruse. Astăzi, amintirea acelor proteste pare să aparțină unei alte epoci a Rusiei. Navalni este în închisoare. Nemțov a fost împușcat.

De la începutul invaziei Ucrainei, protestele de stradă ale unei singure persoane, ca să nu mai vorbim de 100.000 de cetățeni ruși, au devenit ilegale. Aproape 20.000 de persoane au fost arestate din 24 februarie.  Opoziția liberală a Rusiei a fost complet zdrobită. Puneam, în ultimul articol, întrebarea: ”Cum ar arăta de fapt Rusia fără Putin”? Dacă nu Putin, atunci cine? Din păcate avem o realitate sumbră. Nu opoziția Occidentului este cea care contează acum în Rusia.

În Rusia aripa naționalistă este în curtea Kremlinului! Înainte de anexarea Crimeei în 2014, ideologia ultra-naționaliștilor precum Alexander Dugin, miliardarul Konstantin Malofeev și fostul ofițer FSB Igor Strelkov se aflau la marginea politicii ruse. După Crimeea, Putin nu numai că i-a adus pe acești ultra-naționaliști ortodocși în ”cortul ideologic” al Kremlinului, dar a început activ să-și modeleze propriul mesaj de propagandă după marca lor toxică de ”nostalgie imperială”.

Așa că viitorul nu prea arată bine. Navalni a descris adesea, presei occidentale, faptul că oamenii din cercul interior a lui Putin (siloviki) se tem cel mai mult nu de el, se tem de ultranaționaliști ruși. De ce? Pentru că folosesc aceeași retorică imperială ca și Putin însă o fac mai bine.

Lecția Wagner!

Apelul la organizațiile paramilitare ultra-naționaliste pentru a-și spori forțele din teatrul de operațiuni militare din Ucraina a fost una din opțiunile lui Putin. Grupul Wagner este ”fața invazie ruse” în Ucraina, grup a cărui fondator a fost locotenent-colonelul din forțelor speciale ale GRU, Dmitri Utkin. De ce Wagner? Din cauza pasiunii sale pentru al treilea Reich. Fotografiile publicate anul trecut l-au arătat că poartă un guler Waffen-SS și tatuaje cu vultur Reichsadler pe gât și pe piept. Potrivit unui raport din mai 2022 al Serviciului Federal de Informații al Germaniei, devoalat de Der Spiegel, mulți alți extremiști de dreapta ruși și neonaziști luptă în Ucraina. În iulie, Grupul Wagner a fost autorizat să recruteze prizonieri din închisorile rusești, oferind ajutoare în schimbul serviciului militar. Cert este că propaganda rusă continuă fără limite comentariile referitoare la războiul din Ucraina.

Un comentariu sarcastic a fost cel al șefei RT, Margarita Simonian, care ne spune isteric după ce ucraineni au recucerit  6.000 de kilometri pătrați de teritoriu iar rachetele rusești au lovit centrale electrice ca răzbunare pentru descoperirea gropilor comune de la Harkov: „În Ucraina a mai rămas infrastructură civilă?” Rusia caută trădători după fiecare victorie a ucrainenilor. „Îl acuz direct pe (ministrul Apărării) Serghei Şoigu de, cel puțin, neglijență criminală”, a postat Strelkov pe canalul său Telegram în mai. Vor cădea, în curând, mai multe capete (?!).

Comandanții ruși au fost „rușinos de nehotărâți”, a criticat Alexander Sladkov, corespondent militar la televiziunea de stat (pentru postul Rossiia 1, parte a Companiei de radio și televiziune de stat din toată Rusia-VGTRK).Una din problemele criticate a fost  despre timpul „rușinos” de lung necesar pentru ca proviziile de arme să ajungă la armata rusă în Ucraina. Logistica a fost și a rămas problema militarilor ruși. Într-adevăr, armata rusă încă își construiește tactica conform manualelor sovietice. Vehiculele blindate continuă să fie aliniate în rânduri frumoase și dense în mijlocul unui câmp, în aceeași zonă generală cu tranșeele și sistemele de apărare aeriană. Tunurile de artilerie sunt aliniate în rânduri dense și nu pare să conteze dacă sistemele sunt autopropulsate sau remorcate.

În plus, bombardiere moderne folosesc încă bombe cu cădere liberă nedirijate, iar elicopterele folosesc rachete neghidate (rachete S-8, S-13 sau  9M114 Kokon). Cu siguranță, de când armata rusă și-a arătat incompetența într-un război real și incapacitatea de a pune în aplicare lecțiile învățate în Ucraina în timpul exercițiilor Vostok-2022, China, împreună cu alți parteneri, și-au pierdut încredere în armata rusă dar și în producția/eficiența armelor rusești.

O poveste din anii 90 -”Chicken Kiev-1991”

Este posibil ca Uniunea Sovietică să fi încetat să mai existe pe hârtie în decembrie 1991, dar influența sa nu a dispărut. Imperiile nu dispar pur și simplu. Ele mor lent și pe perioade lungi de timp, uneori în dezordine dar întotdeauna  lansând acțiuni iredentiste oriunde simt o fisură. Nicăieri consecințele colapsului sovietic încă în desfășurare nu sunt mai clare decât în Ucraina. În 1991, după căderea Zidului Berlinului și prăbușirea ulterioară a Pactului de la Varșovia, atât ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, cât și primul președinte rus, Boris Elțin, s-au gândit că ar putea remodela Uniunea Sovietică în loc să o dizolve. Așa cum se întâmplă adesea în centrul politic al unui imperiu, Gorbaciov și Elțin au apreciat greșit sentimentele de la periferia imperiului. Marea majoritate a ucrainenilor nu avea niciun interes să susțină vestigiile imperiului, doreau o independență totală.

Totuși, fără a doua cea mai populată republică slavă, nici Gorbaciov, nici Elțîn nu puteau vedea vreo cale viabilă spre o nouă uniune - parțial pentru că nu doreau ca republicile non-slave să câștige o importanță mai mare într-o uniune fără Ucraina.      În parte, rezultatul crizei ucrainene este acum în mâinile Occidentului, cu armele căruia ucrainenii luptă aproape exclusiv. Problema pe care elitele occidentale o ridică acum este: cum va arăta Rusia fără Putin? Menținerea la putere a unui regim odios de frica a ceva mai instabil și mai periculos are o istorie lungă în diplomația occidentală o istorie cu care s-a confruntat încă de la căderea Zidului Berlinului. SUA doreau cu tărie să păstreze Uniunea Sovietică – după cum demonstrează George H.W. Bush în celebrul discurs „Chicken Kiev” din 1991 – de teama unui mozaic de state cu arme nucleare eșuate care l-ar putea înlocui. A venit președinția lui Clinton și a rezolvat problema la Budapest în 1994.

Ucraina a predat armele nucleare sub protecția unui tratat Federație Ruse. În prezent președintele francez, Emmanuel Macron, este „ îngrijorat de apariția unei situați asemănătoare Republicii de la Weimar” dacă Putin ar cădea ca urmare a războiului din Ucraina, declara un om de stat european, sub condiția anonimatului, care a vorbit regulat cu președintele francez în timpul crizei. Această teamă stă la baza insistenței controversate a lui Macron conform căreia „Putin nu trebuie umilit” în niciun acord de pace viitor – și că UE nu trebuie să urmeze politica războinică, deoarece aceasta „ar risca să extindă” conflictul și să închidă complet comunicațiile cu Putin.

Poziția lui Macron i-a înfuriat în mod firesc pe ucraineni, pe polonezi și pe baltici, pe care îi acuzase implicit că sunt ”fauteurs de guerre” sau „războinici”. Poate Macron are dreptate, nu putem evalua din lipsa de date(?!) Cum îi vor ține oamenii din vârful Kremlinului pe ultra-naționaliști în frâu și în afara puterii? Poate făcând concesii Occidentului, eliberând prizonieri politici, plătind despăgubiri Ucrainei și toate celelalte umilințe care vor fi cerute Rusiei ca preț al eliminării sancțiunilor și al ajungerii la un acord de pace? Sau instalând pe cineva și mai agresiv și mai naționalist decât Putin însuși? Dar suntem departe de a trage concluzii.

Ordinea globală

Cert ordinea globală se deteriorează în fața ochilor noștri. Războiul din Ucraina va mai dura încă mult timp iar criza care se va prelungi va schimba Ordinea Mondială, va rearanja alianțele și va reduce treptat globalizare. Va regionaliza lanțurile de aprovizionare și va reevalua hub-urile de producție. Lumea va deveni bipolară SUA-China. Rusia va rămâne în zona Triadei nucleare. Crizele financiare repetate, protecționismul reînnoit, pandemia COVID-19 și dependența tot mai mare de sancțiunile economice au dus la sfârșitul erei de hiperglobalizare de după Războiul Rece.

Invazia Ucrainei de către Rusia a revitalizat NATO, dar a adâncit și diviziunea dintre Est și Vest și Nord și Sud. Între timp, schimbarea priorităților interne în multe țări și geopolitica din ce în ce mai competitivă au oprit impulsul pentru o mai bună integrare economică și au blocat eforturile colective de a aborda pericolele globale care se profilează. Ordinea Mondială? Este imposibil de prezis din ceea ce avem acum pe masă. Privind în perspectivă, este ușor să ne imaginăm o lume mai puțin prosperă și mai periculoasă, caracterizată de binomul ostil SUA-China, o Europă remilitarizată, blocuri economice regionale orientate spre soluții interne (vezi diviziunile din Europa și transferul de putere de la Vest la Est în UE), un tărâm digital împărțit pe linii geopolitice și militarizarea crescândă a relațiilor economice pentru scopuri strategice. Urmează o hârtie de turnesol: alegerile din Italia.

Opțiunile lui Putin

Coregrafia discursului lui Putin a fost grăbită. Pe 20 septembrie, oficialii guvernelor instalate de Kremlin în Ucraina ocupată au cerut Rusiei să le anexeze. În câteva ore, parlamentul Rusiei a susținut apelul lor. Teritoriile au anunțat că referendumurile privind anexarea, amânate în timpul contraofensivei Ucrainei, vor avea loc în perioada 23-27 septembrie. Între timp, Duma a adoptat o legislație care deschide calea pentru mobilizarea parțială.

Discursul lui Putin, anunțat pentru seară, a fost amânat până a doua zi dimineață fără explicații. Mulți se așteptau la mobilizare în mai, când forțele ruse înaintau. Declararea după ce forțele ucrainene au contraatacat a părut un eșec. Nevoia de recrutare a intrat în conflict și cu cifrele optimiste ale victimelor prezentate după discursul lui Putin de către Serghei Șoigu, ministrul apărării. El a susținut că Rusia a pierdut mai puțin de 6.000 de oameni. Cifrele exacte duc spre zeci de mii de morți (în jur de 50.000) și sute de echipamente militare (în jur de 1.200 de tancuri și 3.000 de vehicule blindate). Ziarul independent rus Novaya Gazeta relatează că există un „al șaptelea paragraf secret” în decretul lui Putin, de miercuri 21 septembrie, care permite convocarea a un milion de ruși pentru invazia în Ucraina, potrivit unei surse guvernamentale.

Este probabil ca Rusia să se lupte cu provocările logistice și administrative de a reuni cei 300.000 de militari recrutați. Putin acceptă un risc politic considerabil în speranța de a genera o putere de luptă atât de necesară. Mișcarea este efectiv o recunoaștere a faptului că Rusia și-a epuizat rezerva de voluntari dispuși să lupte în Ucraina. Mobilizarea, una dintre cele mai nepopulare decizii ale președinției lui Putin, riscă să aducă războiul înapoi acasă. După ce colegii lui Alexei Navalni, liderul întemnițat al opoziției din Rusia, au făcut apel la proteste, au izbucnit demonstrații la Moscova și în alte 30 de orașe. Aproximativ 1.300 de persoane au fost arestate, iar unora li s-ar fi făcut notificări. După cum a descoperit Rusia în 1917, poate fi riscant să dai arme oamenilor care nu doresc să lupte. O întoarcere în timp ar putea deveni o catastrofă pentru Kremlin.

În loc de concluzii

Am greșit poate când am spus ca ne îndreptăm către un conflict  înghețat în Ucraina. Ultimele știri puse pe piață de Kremlin ne duc la concluzia unui Anschluss cu teritoriile ocupate de militarii ruși în Ucraina. „Dacă acest lucru se întâmplă, Statele Unite nu vor recunoaște niciodată pretențiile Rusiei asupra vreunei părți a Ucrainei presupuse a fi anexate”, a declarat consilierul pentru securitate națională a Casei Albe, Jake Sullivan, reporterilor. ”Ceea ce face Kremlinul acum privind viitoarele referendumuri de anexare în patru teritorii ucrainene ocupate sunt o tactică disperată pentru a legitima ilegitimul”, a scris joi, cu o zi înainte ca voturile să înceapă, pe Twitter Biroul pentru Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a scris joi, 22 septembrie 2022, într-o postare pe Telegram că teritoriul din estul Ucrainei va fi „acceptat în Rusia” după finalizarea „referendumurilor” organizate și a promis că va consolida securitatea acestor zone.

Pentru a apăra acel ținut anexat, a spus Medvedev, Rusia este capabilă să folosească nu numai forțele sale recent mobilizate, ci și „orice armă rusească, inclusiv cele nucleare strategice și cele care folosesc noi principii”, o referire la armele hipersonice.

Pentru Ucraina și pentru Occident, o mobilizare rusă este pentru început un șoc psihologic. De slăbiciunile armatei ruse va continua să beneficieze Ucrainei, dar o mobilizare ar semnala o hotărâre reînnoită a conducerii ruse de a evita înfrângerea cu orice preț – chiar și cu costul sprijinului intern.

Dacă Putin face totul, Occidentul va trebui să-și evalueze din nou starea de spirit și potențialul unei escalade militare majore. Casa Albă a folosit comunicațiile private cu Kremlinul pentru a avertiza oficiali ruși cu privire la consecințele grave care ar urma utilizării unei arme nucleare.  Departamentul de Stat a fost implicat în comunicările private cu Moscova, dar oficialii nu au spus cine a transmis mesajele sau sfera conținutului acestora.  Administrația Biden a decis, în general, să păstreze în mod deliberat vagi avertismentele cu privire la consecințele unei lovituri nucleare, așa că Kremlinul își face griji cu privire la modul în care ar putea răspunde Washingtonul, au spus oficialii, vorbind cu condiția anonimatului pentru a descrie deliberările sensibile purtate. Încercarea Casei Albe de a cultiva ceea ce este cunoscut în lumea descurajării nucleare drept „ambiguitate strategică” vine în timp ce Rusia continuă să-și intensifice retorica cu privire la posibila utilizare a armelor nucleare pe fondul unei mobilizări interne menite să stopeze pierderile militare ruse în estul Ucrainei.

Din punct de vedere istoric, Rusia s-a dovedit un adversar formidabil atunci când a fost atacată de forțele externe: atât Napoleon, cât și Hitler au subestimat profunzimea și hotărârea forțelor ruse atunci când au ales să invadeze Rusia. Însă Războiul ruso-japonez din 1905 pe care țarul Nicolae al II-lea l-a prelungit de dragul onoarei Rusiei – s-a încheiat prost pentru Moscova. La fel a fost și invazia sovietică în Afganistan în 1979. Spre deosebire de mobilizarea publicului pentru un război de apărare națională, mobilizarea în numele unui proiect imperial prost conceput este o rețetă sigură pentru tulburările politice interne și pierderea puterii.

1. Igor Vsevolodovich Girkin, cunoscut și sub pseudonimul Igor Ivanovich Strelkov, este un veteran al armatei ruse și fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate, care a jucat un rol cheie în anexarea Crimeei de către Federația Rusă și, mai târziu, în războiul din Donbas, ca organizator al militanților din grupurile paramilitare din Republica Populară Doneţk.

2. Discursul Chicken Kiev este porecla pentru un discurs ținut de președintele Statelor Unite ale Americii George H. W. Bush la Kiev, Ucraina, la 1 august 1991, cu trei săptămâni înainte de Declarația de Independență a Ucrainei și cu patru luni înainte de referendumul de independență din decembrie în care 92,26 % dintre ucraineni au votat pentru retragerea din Uniunea Sovietică. Uniunea Sovietică s-a prăbușit la 145 de zile după discurs, împins parțial de Ucraina. Discursul, în care Bush a avertizat împotriva „naționalismului sinucigaș”, a fost scris de Condoleezza Rice – mai târziu secretar de stat sub președintele George W. Bush – când era responsabilă de afacerile sovietice și din Europa de Est pentru primul președinte Bush.  A revoltat naționaliștii ucraineni și conservatorii americani, editorialistul conservator al New York Times William Safire numindu-l „discursul Chicken Kiev”, denumit după un fel de mâncare cu piept de pui umplut, în semn de protest față de ceea ce el a considerat ca fiind o „aprecierea colosal greșită”, un ton slab și calcul geopolitic greșit.

3. Republica de la Weimar (în germană Weimarer Republik) este numele dat de istorici Germaniei după Primul Război Mondial și a fost prima democrație parlamentară din istoria Germaniei. Republica de la Weimar a existat între 1919-1933, în urma Primului Război Mondial, până la numirea lui Adolf Hitler în funcția de cancelar. Adunarea constituantă din 1919 s-a întrunit la Weimar, din cauză că la Berlin persistau luptele de stradă și instabilitatea generată de Liga Spartachistă, de orientare comunistă. Deși a fost o republică parlamentară, având în fruntea ei un președinte și nu un monarh, numele oficial al țării a rămas Deutsches Reich (Imperiul sau Reichul German).

4. UK Foreign, Commonwealth & Development Office-@FCDOGovUK