Rusia avertizează SUA că va depăși „Linia Roșie” dacă va furniza rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei
- Mădălina Dinu
- 16 septembrie 2022, 15:41
Ministerul de Externe al Rusiei spune că, dacă SUA trimite Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acțiune, atunci aceasta ar deveni „parte din conflict”.
Secretarul de presă al Casei Albe informează că Statele Unite intenționează să furnizeze în viitor Kievului arme pentru operațiunile de luptă pe fronturile de sud și de est, inclusiv sisteme avansate de rachete, scrie Kyiv Post.
Ca răspuns, Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a declarat la 15 septembrie că „dacă Statele Unite decid să furnizeze Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune, vor depăși linia roșie și vor deveni parte directă la conflict”. Zakharova a subliniat, de asemenea, că Rusia își rezervă dreptul de a „răspunde în mod adecvat” în cazul unei decizii a SUA de a furniza Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acțiune.
Până în prezent, SUA nu au recunoscut că au furnizat Ucrainei rachete care depășesc o rază de acțiune de aproximativ 80 de kilometri. Cu toate acestea, având în vedere frecvența și precizia cu care forțele armate ucrainene au lovit ținte rusești cu mult peste această rază de acțiune, mulți analiști cred că Ucraina ar fi putut primi deja astfel de rachete - poate chiar de la alți membri ai alianței NATO.
În plus, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, a declarat că SUA ar putea anunța în scurt timp furnizarea unui alt pachet de asistență militară pentru Ucraina.
Germania va trimite mai multe arme
Între timp, Germania a anunțat că va furniza Ucrainei mai multe vehicule blindate și sisteme de lansare de rachete - mai exact, două sisteme de lansare de rachete multiple Mars II, 200 de rachete și 50 de transportoare blindate „Dingo". Ministrul de externe al Germaniei face presiuni asupra cancelarului Olaf Scholz pentru a decide în curând dacă va furniza Ucrainei tancuri avansate - pe care Kievul le-a cerut în mod repetat. Dar Berlinul a respins până acum această cerere.
Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a criticat reticența Germaniei de a trimite tancuri, spunând că nu există „niciun argument rațional care să justifice de ce nu pot fi furnizate aceste arme”. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că sistemele de apărare aeriană reprezintă o prioritate pentru țara sa, în timp ce forțele ucrainene luptă în mijlocul unei contraofensive majore, adăugând că sistemele de apărare aeriană promise anterior de Germania și SUA nu au ajuns încă în Ucraina.
Contraofensiva ucraineană, care a început la 6 septembrie, a luat Kremlinul prin surprindere, atât în ceea ce privește viteza, cât și dinamismul atacurilor, fiind recucerite zone mari din regiunea Harkov.