Adrian Țuțuianu, învestit secretar general adjunct de premierul Nicolae Ciucă. Fostul ministru al Apărării fusese exclus din PSD în 2018

Adrian Țuțuianu, învestit secretar general adjunct de premierul Nicolae Ciucă. Fostul ministru al Apărării fusese exclus din PSD în 2018Sursa: Facebook/ Adrian Țuțuianu

Prim-ministrul României Nicolae Ciucă l-a învestit pe fostul lider PSD și Pro România Adrian Țuțuianu în funcția de secretar general adjunct al Executivului, conform unei decizii apărute astăzi în Monitorul Oficial.

Noul secretar general adjunct în Guvernul condus de Nicolae Ciucă a fost șef al PSD Dâmbovița, dar și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.

Adrian Țuțuianu, noul secretar general adjunct al Guvernului Ciucă

Adrian Țuțuianu fusese exclus din PSD în anul 2018 de către Liviu Dragnea. Tot atunci a fost exclus din partid și Marian Neacșu, cei doi fiind acuzați că au redactat și semnat o scrisoare internă în cuprinsul căreia era criticat liderul de atunci, Liviu Dragnea. De altfel, Marian Neacșu ocupă în prezent postul de secretar general al Guvernului României.

Adrian Țuțuianu a îndeplinit funcția de ministru al Apărării în 2017, pe timpul guvernării lui Mihai Tudose. Țuțuianu este conferenţiar universitar în cadrul Universității Valahia din Târgovişte, la Facultatea de Drept, dar și avocat, conform G4media.ro.

Adrian Țuțuianu, în luptă cu Liviu Dragnea

În 2017, liderul PSD a decis să-l „taxeze” pe Adrian Țuțuianu, deoarece senatorul social-democrat de atunci „a pus sub semnul întrebării și credibilitatea noastră în cadrul colaborării cu partenerii noștri NATO”.

„Sunt foarte supărat, foarte trist. Am pierdut un ministru bun, foarte bun care se pare că a fost victima unei greșeli de comunicare sau nu, dar nu din vina dumnealui. Nu există niciun fel de problemă cu salariile în Ministerul Apărării și în niciun alt minister. Eram cu premierul Mihai Tudose și cu vicepremierul Marcel Ciolacu, după două luni și jumătate m-au invitat la un prânz, cam târziu, dar m-am dus. Eram toți trei la masă și au început să curgă știrile, am aflat despre comunicat. L-am rugat pe premierul Mihai Tudose să-i cheme pe ministrul Țuțuianu și pe ministrul Mișa și să se gândească foarte bine până ajung la o soluție.

L-am rugat pe Mihai Tudose să mă sune după ce vorbește cu cei doi, i-am spus că am aceeași părere că ministrul Țuțuianu trebuie să-și asume demisia, îmi pare rău, dar nu astfel de comunicat nu putea rămâne fără urmări. Acest comunicat nu este un comunicat de la un Minister mic, care să rămână fără urmări, a creat inclusiv îngrijorări că România nu-și poate respecta obligațiile internaționale. E un ministru bun, dar a pus sub semnul întrebării și credibilitatea noastră în cadrul colaborării cu partenerii noștri NATO”, a declarat atunci Liviu Dragnea.

Demiterea lui Adrian Țuțuianu din funcția de ministru al Apărării

Președintele social-democrat a adăugat că deși Țuțuianu încă se bucura de sprijinul PSD, el nu va mai fi numit la șefia Comisiei parlarmentare de control a SRI.

Fostul ministru al Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, şi-a dat demisia în urma unui comunicat de presă postat pe site-ul ministerului, despre publicarea căruia susţinea că nu avea cunoștință.

Ţuţuianu a spus atunci că datele prezentate în comunicat, prin care se anunţa că drepturile băneşti ale militarilor vor fi plătite în tranşe sunt reale, dar că s-a ajuns în această situaţie dintr-o problemă tehnică ce ţine de execuţia bugetară şi nu din lipsă de bani. Marcel Ciolacu a fost numit atunci interimar la Ministerul Apărării.