EVZ vă prezintă relatările lui Marius Oprea.

 

„Tovarășii de la Secu au cerut!”

Scriitorul subliniază ajutorul pe care i l-a acordat regretatul istoric Zoe Petre, în momentul în care autoritățile au decis să-l exmatriculeze din facultate.

„În luna mai a anului 1986, cînd mă aflam în pragul sesiunii de vară a ultimului an de facultate, Zoe Petre m-a tras deoparte pe culoarele Facultății de Istorie și m-a avertizat că peste o săptămînă urmează să aibă loc un consiliu profesoral și să fiu exmatriculat. Oficial, motivul ar fi fost că aveam absențe nemotivate, dar acesta, mi-a spus ea, era numai un pretext.

«Tovarășii de la Secu au cerut», mi-a șoptit ea și un fior rece m-a cuprins. Eram printre studenții ei favoriți, nu numai pentru înclinația mea pentru istorie veche și arheologie, ci și pentru că se număra printre acei profesori care mă trata cu simpatie după ce, în anul I de facultate, deși eram al doilea ca rezultate la învățătură, refuzasem «onoarea» de a fi primit în Partidul Comunist – ceea ce, firește, mi-a atras și antipatia unui alt grup de profesori-politruci de la aceeași facultate, antipatie pe care le-o hrăneam cu numeroase «luări de cuvînt» cel puțin nepartinice la diferite seminarii și care mi-a adus o primă «convocare» în biroul prorectorului Universității, unde mi s-a pus în vedere să-mi revizuiesc atitudinea. Se pare că s-a considerat că nu o revizuisem”, scrie Oprea.

 

La mâna viitorului baron

Indiferent de susținerea acordată de Zoe Petre, situația avea să se înrăutățească cu rapiditate, iar Marius Oprea a ajuns la mâna tânărului… Adrian Țuțuianu.

„Doamna Petre m-a sfătuit, ieșiți de astă dată în stradă, în fața Facultății, unde puteam vorbi mai liber, să mă internez în spital și să-mi amîn anul medical, numai așa pot scăpa de ceea ce mi se hărăzise. Ceea ce am și făcut, spre supărarea și necazul părinților mei, care știau prea puține despre «devierile» mele. Cînd, în al doilea an IV, am revenit în căminul Grozăvești, necazurile nu păreau să fi luat sfîrșit, ci să se amplifice. În octombrie 1987, am avut o percheziție în camera de cămin, în care locuiam pe atunci împreună cu Sorin Matei.

«Nu s-au găsit materiale sau înscrisuri cu caracter interzis la deținere», consemnează sec procesul-verbal al percheziției, pe care îl păstrez pînă astăzi, dar lucrul de care ne temeam amîndoi – anume că se aflase faptul că, alături de Caius Dobrescu, Florin Lobonț, Marius Ungureanu, Ana și Sergiu Ștefănescu, sîntem autorii manifestelor care apăruseră în februarie 1987 prin diferite facultăți ale Universității – nu s-a întîmplat. A urmat o anchetă de o zi la secția de miliție din Regie, unde am fost amprentați și umiliți vreme de mai multe ceasuri, atît eu, cît și Sorin.

Curînd după aceea, Consiliul Asociației Studenților Comuniști din Complexul Grozăvești, prezidat de Adrian Țuțuianu, a luat decizia exmatriculării mele din cămin – instigasem la o grevă împotriva «serviciului pe palier>, umilitoarea substituire a noastră, a studenților, unor femei de serviciu, în numele «autogospodăririi»”, a conchis Marius Oprea.

 

Te-ar putea interesa și: