Pe cine vrea să trimită PSD Constanța în Parlamentul României – un ciugulitor și un țuțuian (episodul 1)
- Adrian Dumitru
- 4 noiembrie 2020, 13:48
Acum că s-a mai stins efervescența alcătuirii listelor parlamentare și cam putem anticipa cine va popula viitorul for legislativ în următorii patru ani, apar informații de culise despre cum au reușit unii să prindă un loc eligibil și unii nu. În țară, s-au dus lupte grele pentru a primi biletul pentru București și nici apartenența la același partid nu a mai contat.
Un exemplu, de la Constanța. Fix în urmă cu o săptămână, presa locală scria despre “cum a încercat fostul edil, Decebal Făgădău să “răstoarne” listele PSD Constanța pentru Parlamentare.” O publicație locală susține că Făgădău a lovit cu manta – prin Claudia Ioana Dobre, fostă Ona, conf. univ. dr. la Universitatea Ovidius din Constanta și o apropiată a grupării Făgădău-Răsăuțeanu-Babu – în încercarea de a prinde un loc eligibil pentru București după ce a pierdut fotoliul de primar.
“Înainte cu două zile de validarea listelor pentru Parlamentare, echipa lui Decebal Făgădău a încercat un puci la nivelul Organizației Județene. Deși candidații erau deja stabiliți, cu Felix Stroe cap de listă la Senat și Horia Țuțuianu la Camera Deputaților, fostul primar a pus la cale, pe ultima sută de metri, o acțiune având drept scop răsturnarea listei candidaților.” Numai că cine sapă groapa altuia, mai și cade în ea: pe 21 octombrie, fix când Marcel Ciolacu trebuia să valideze listele pentru Constanța, Făgădău a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu (a urmat demisia din PSD, conștient că de data asta a pierdut tot).
Așa se face că baronul Felix Stroe alias “Stroe Magnificul”, care a cucerit Constanța mai ales după retragerea forțată a tripletei Mazăre-Constantinescu-Strutinsky, speră să-și adauge și eticheta de Stroe Senatorul (a fost, pe rând, numit de presa locală “cameleonul”, ”cârtița PDSR”, ”ciugulitorul” de serviciu).
Asta după ce ne-a păcălit pe toți cu retragerea – căci pe 1 octombrie își anunța plecarea de la RAJA, instituție strategică pe care a condus-o fără pauză din 2003 încoace, după ce Mazăre îl îndepărta din Primăria Constanța – “am fost îndepărtat din Primărie, mi s-a dat să mă ocup de câinii vagabonzi și de țânțari și am primit un birou de 1 mp”, cum povestea Stroe acum ceva timp pentru aceeași publicație.
Cu toți cei trei, când rivali, când parteneri de business, scoși acum din joc, Stroe se răzbună și vrea din 2021 un birou mult mai mare și nu la Constanța, ci la București.
În realitate, retragerea anunțată de la RAJA pe motiv că ar fi obosit și vrea să petreacă timp cu familia, i s-a cam cerut de către PNL-ul victorios la alegerile locale din 27 septembrie. Nu a fost doar asta, ci și seria de informații legate de calitatea apei furnizate de RAJA lui Felix Stroe apărute tot recent chiar în Evenimentul Zilei – “copii și adulți, beau apă „asezonată” cu nitriți, nitrați, cloruri sau sulfați. Multe dintre aceste localități (din județul Constanța – n.r.) sunt aprovizionate cu apă din rețeaua SC RAJA SA”.
STRATEGIA A LA ȚUȚU – ELEVII NU-S COPII, IAR DIASPORA SĂ STEA DEPARTE DE ȚĂRIȘOARĂ
Pare-se însă că pentru social-democrați nu contează atât apa pe care o beau copiii, ci ca PNL să le mărească alocațiile. Cu banii în plus, ar putea să-și plătească integral transportul așa cum pleda anul trecut Horia Marius Țuțuianu, un alt candidat al PSD Constanța aflat acum pe loc eligibil pentru Camera Deputaților. Fostul președinte al CJ Constanța, Tuțuianu se certa acum un an cu elevii din Constanța cărora le contesta dreptul de a plăti la jumătate transportul și invoca, ironic pentru un social-democrat că “nu poate fi de acord să încalce cu bună știință legislația unei țări.” Ma mult, i-a numit pe elevi „imaturi” și “fără cunoștințe legislative”.
Dar era abia ianuarie 2019. Mai aproape de alegerile prezidențiale, în octombrie 2019, făcând campanie pentru fostul premier, Viorica Dăncilă, Țuțuianu plimba cinic 51 de copii instituționalizați din Constanța la Palatul Victoria pentru poze în presa centrală. Convins că “a fost o zi extraordinară pentru ei” să vadă instituții care nu le oferă nici o șansă, a promis că “el îi va susține și că le va fi aproape, întotdeauna!”.
Empatia i s-a epuizat până în primăvara aceasta, în plină pandemie cu coronavirus, când în județ ajungeau primii români din “zone roșii” din Italia. Văzând cât de depășit este sistemul medical italian, unde bilanțul zilnic era deja de sute de morți pe zi, aceștia au preferat să revină în țară (autoritățile au decis ca cei ajunși via Aeroportul Kogălniceanu să fie carantinați în stațiunea Mamaia). “Este inadmisibil să aduci un flux uriaș de oameni”, „este iresponsabil”, urla PSD-istul Țuțuianu în presa locală, deși cifrele mici din România de la acel moment făceau mult mai gestionabilă situația comparativ cu Italia.
În plus, ipocrizia este la cote maxime. Dăm cu fix un an înapoi, aprilie 2019, pe când PSD se afla la guvernare. Sorina Pintea, Ministrul Sănătății la acel moment, organiza vizite inopinate la braț cu Țuțuianu la Spitalul Județean Constanța pentru a deturna atenția de la decizia de a anula construcția unui spital regional de la Constanța, dublată de o gogonată – va fi totuși construit, dar din bugetul Apărării (în câteva zile, însuși ministrul de finanțe pesedist de atunci, Orlando Teodorovici, expunea enormitatea ideii).
Când are un scop politic, cum e acum locul de deputat până în 2024, scăpare nu au nici jurnaliștii. Anul trecut, când presa locală a vrut să demaște frauda electorală pe sectorul lui Țuțuianu, în contextul alegerilor europarlamentare, IPJ Constanța deschidea un dosar penal. Nu pentru a investiga turismul electoral, ci ca să afle cum a ajuns lista cu cei care au votat de mai multe ori la jurnaliști. Dacă nu-și divulgau sursa, li s-a transmis că sunt pasibili de închisoare de la 3 luni la un an sau amendă penală. “Pentru Țuțuianu, miza era să scoată un scor mare în sectorul pe care-l coordona pentru a-l putea înlocui pe Felix Stroe la președinția organizației județene a PSD”, explica presa locală. În apărarea sa, Țuțuianu a susținut că poliția s-a autosesizat și că personal “nu a intervenit niciodată în desfășurarea unui proces electoral sau a unei anchete jurnalistice.”
Greu de crezut, când pui față în față declarația din august 2019, când Țuțuianu anunța în raportul de activitate că județul Constanța este în topul județelor care au reușit să atragă fonduri europene consistente, iar apoi citești următoarele – “conducerea Consiliului Judeţean Constanţa a solicitat mai multe acorduri şi avize, care ar putea duce la o nouă întârziere şi chiar la pierderea fondurilor europene.”
Este vorba doar de aproape un miliard de euro. “Cum să blochezi un proiect cu fonduri europene de un miliard de euro? Simplu - soliciţi acorduri şi avize, de la persoane neavizate, care nu sunt prevăzute în nicio lege din România”, explică directorul ABADL, Bogdan Bola. “În calitate de preşedinte al CJC Constanţa, refuză să emită autorizaţia de Construire pentru proiectul CL2, în zona Mamaia, iar adresa a fost trimisă cu doar două zile înainte de alegerile locale din 27 septembrie. Solicitarea este foarte tardivă, având în vedere că proiectul a fost supus dezbaterii publice, pe etape, în anul 2016, şi a fost prezentat, în repetate rânduri, în ultimii patru ani, în presa locală şi naţională”, a mai spus Bola.
Probabil că Țuțuianu speră ca din septembrie până în decembrie, inclusiv electoratul său să uite că a boicat un proiect de 1 miliard de euro pentru județ și să-l voteze pentru o nouă poziție – de unde să “facă opoziție”, compromițând și alte proiecte.
Vom continua cu episodul 2 cu scurta poveste de succes a Cristinei Dumitrache, și ea aflată pe un loc eligibil pentru Camera Deputaților pe listele PSD Constanța, supranumită “fata lui tata”, al cărui tata este nimeni altul decât Ion Dumitrache, partenerul de afaceri de trei decenii al lui Felix Stroe.
VA URMA!