Amintiri din prima zi de școală. Conduc sute de sportivi, dar recunosc : „Am și chiulit cu clasa!”

Amintiri din prima zi de școală. Conduc sute de sportivi, dar recunosc : „Am și chiulit cu clasa!”

„Aveam emoții mari la careu”, „Am fost spărgătoare de gașcă”, „Am chiulit cu clasa”, „Am fost premiant din clasa întâi până într-a opta’ . Sunt doar câteva dintre mărturisirile a doi oameni puternici, care conduc federații sportive ce aduc României medalii peste medalii.

Președintele Federației Române de Kempo, Amatto Zaharia, a declarat că încă de mic a fost un elev rebel, dar în limitele decenței și cu bun simți.

„Am fost foarte bun, comandant de grupă, de detașament, de unitate, care era unul singur pe școală și acela eram eu. Școala 195 este specială pentru mine, soția mea a învățat aci, toți cei 3 copii aici, eu predau din 1990 kempo la această școală. Istoria și matematica mi-au plăcut mult, am fost și la liceu de Matematică Fizică, la Liceul Matei Basarab” – Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.

„La liceu, au apărut tentațiile” Pentru ambii șefi de federații sportive, trecerea de la școala generală, la liceu, a fost un pas important. „Au venit alte tentații. Fetele erau noi, nu mai erau cele pe care le știam de 8 ani din generală, erau drăguțe și au bulversat un pic procesul meu de a merge la școală permanent, se mai și chiulea atunci”, a declarat Amatto Zaharia.

Am făcut liceul Coșbuc, Fântâna Miorița și străzile din jur îmi aduc aminte mult de aceea perioadă” - Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică. „Orice faceți, nu renunțați la școală!” Președintele Federației de Kempo are un mesaj puternic pentru toți copiii și subliniază importanța educației, mai ales în cazul sportivilor. „La un moment dat, în mod inevitabil te retragi din activitatea sportivă de performanță și îți trebuie un an în mânecă. Școala îi oferă acest as, în așa fel încât să nu ajungi la mila celorlalți, așa cum s-a întâmplat cu mulți sportivi uriași. Eu le spun copiilor mei să nu renunțe niciodată la școală, pentru că școala le aduce beneficii multiple” , a spus Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.

Carmencinta Constantin: „Am fost foarte devreme președintele grupului pe linie de pionieri”

Totodată, doamna de fier a gimnasticii românești, Carmencita Constantin, a mărturisit că în timpul școlii a fost „spărgătoare de gașcă.”

Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică

„Îmi amintesc cât de mult m-a pregătit mama și de câte ori m-a ascultat la poezia „Două mere”. La școală nu am spus poezia, când mi-a venit rândul, am vrut să fiu altfel, așa că am dansat, am făcut un pod, o lentă înapoi și am terminat cu o sfoară. Pe moment nu s-a reacționat, dar am fost spărgătoare de gașcă, pentru că și alți colegi care făceau sport în loc să-și spună poeziile au decis să facă altceva, în legătură cu sportul pe care-l practicau.

Poezia nu o mai știu exact, dar am învățat-o și pe fiica mea și ea a spus-o la școală. Făceam de toate, am fost foarte devreme președintele grupului pe linie de pionieri, șefa clasei înainte să fiu pionier, în clasa a cincea am fost comandat pe școală a unității de pionieri” a mai spus Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică.

Ne puteți urmări și pe Google News