Marcel Ciolacu vrea remanierea guvernamentală. Miniștrii trebuie să își facă propria analiză

Marcel Ciolacu vrea remanierea guvernamentală. Miniștrii trebuie să își facă propria analiză Sursa foto: Razvan Valcaneantu\EEC

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a susținut marți, nouă august, că fiecare ministru este pasibil de remaniere. Acest lucru se va întâmpla dacă miniștrii și-au asumat anumite investiții și nu și-a respectat angajamentele.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a vorbit marți, nouă august, despre remanierea miniștrilor. Astfel, el le-a cerut oamenilor politici să își facă propria analiză asupra mandatului de până în acest moment. "Eu nu vreau să discut materiale apărute în presă. După o discuție pe care o să o am cu ministrul de Finanțe. În cazul în care un ministru și-a asumat anumite investiții și nu poate să le facă, atunci va fi evaluată inclusiv capacitatea lui de a mai fi ministru (...) Trebuie o analiză foarte clară!”, a spus Ciolacu.

De asemenea, el a precizat că trebuie făcută o evaluare a fiecărui ministru în interiorul Guvernului. Înainte de toate, fiecare ministru are datoria să își facă o analiză. Ciolacu a atins și subiectul fondurilor europene despre care a precizat că în perioade de criză trebuie să fi pregătit pentru orice situație.

În aceeași conferință de presă, Marcel Ciolacu a zis că nu vrea să discute în mod public problemele din coaliție. Astfel, el va vorbi prima dată cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și după cu colegii de partid și Guvern. La ultima evaluare a miniștrilor care a fost la începutul lunii iulie, Ciucă a explicat că nu va face remanieri pentru că stabilitatea echipei de guvernare oferă garanția că vor acționa responsabil.

Ne puteți urmări și pe Google News

Semne bune din partea rectificării bugetare

Ciolacu a vorbit și despre rectificarea bugetară. El a precizat că se află pe un plan ascendent. ”Presupun că Primul-ministru are o grilă de evaluare. Rectificarea bugetară este pozitivă și este îmbucurător, ceea ce înseamnă că ne-am încadrat în niște parametri buni." În acest context, Ciolacu a explicat că se așteaptă rezolvarea problemelor în zona energetică, pentru că nu se poate realiza rectificarea înainte de a avea legislația. "Avem voie la două rectificări pe an, doar domnul Cîțu și domnul Orban, care se împrumutau cu miliarde și miliarde au făcut trei rectificări pe an”, a ținut să precizeze Ciolacu.