Bilanț coronavirus, 6 august. 6.441 de cazuri noi, în scădere față de ziua precedentă
- Iulia Moraru
- 6 august 2022, 14:45
Ministerul Sănătății a anunțat sâmbătă, 6 august, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.441 de cazuri noi de COVID, la 21.010 de teste. Totodată, au fost raportate și 28 de decese, iar la ATI sunt internate 259 de persoane.
Sâmbătă au fost înregistrate așadar, 6.441 de cazuri noi de COVID-19, cu 1.324 mai puţine decât în ziua precedentă. De asemenea, sunt înregistrate cu aproaspe 300 mai puţine persoane internate.
1.221 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 297 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.122 teste RT-PCR și 16.888 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.340.970 teste RT-PCR și 10.866.420 teste rapide antigenice.
Decese din cauza COVID-19
În intervalul 05.08.2022 (10:00) – 06.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 28 decese (21 bărbaţi şi 7 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 28 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, unul la categoria de vârstă 50-59 de ani, cinci la categoria de vârstă 60-69 de ani, nouă la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 12 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Dintre pacienţii decedaţi, 27 prezentau comorbidităţi şi opt erau vaccinaţi.
Până astăzi, 66.171 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
Situația în secțiile ATI
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.810 cu 293 mai puţine faţă de ziua anterioară.
De asemenea, la ATI sunt internate 259 persoane, cu 1 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 259 pacienţi internaţi la ATI, 225 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 532 sunt minori, 529 fiind internaţi în secţii, cu 34 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 3 la ATI, cu 1 mai puţin faţă de ziua anterioară.
Masca de protecție, neobligatorie
Întrebat despre obligativitatea purtării măștii în contextul creșterii cazurilor de coronavirus, Aleandru Rafila a rămas la recomandarea purtării, menționând totodată că: „Nu avem în momentul de față niciun fel de instrument care să facă posibilă utilizarea măștii. Noi am recomandat-o, este important ca lumea să conștientizeze necesitatea utilizării măștii atunci când există multe persoane”.