Urmează creșteri salariale pentru unii bugetari. Anunțul făcut de ministrul Muncii, cine va primi bani

Urmează creșteri salariale pentru unii bugetari. Anunțul făcut de ministrul Muncii, cine va primi bani Bugetari. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă că începând din luna august vor fi majorări salarilae pentru sectorul bugetar, precizând că de creşteri vor beneficia şi angajaţii ministerelor Culturii, Transporturilor şi cei ai Institutului Naţional de Statistică.

Marius Budăi a precizat că majorarea salarială va fi reprezentată de o pătrime din diferența de salariu acordat în anul 2022 și luna decembrie 2021.

„Începând cu luna august o să se acorde o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de legea cadru nr 153/2017 pentru anul 2022 şi luna decembrie 2021”, a declarat Budăi la Antena 3.

El a fost întrebat şi despre o majorare salarială pentru funcţionari din cadrul ministerelor Culturii, Transporturilor şi INS.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Este un memorandum care a fost aprobat în Guvern pentru salariile din INS şi o echilibrare a ceea ce înseamnă salariile din ministerul Culturii ş Ministerul Transporturilor”, a explicat ministrul Muncii.

Întrebat care este impactul bugetar al acestor măsuri, Marius Budăi a răspuns că s-a făcut o analiză a tuturor bugetelor, s-a discutat cu aproape toţi ordonatorii de credite, în special cu ministerele.

Prin urmare, majorările salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin legea bugetului pe fiecare ordonator principal de credite și nu se vor acorda la rectificarea bugetară sume suplimentare, potrivit știripesurse.ro.

Majorări salariale în contextul suspendării angajărilor la stat

Guvernul a aprobat printr-o ordonanță de urgență, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie și până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu excepția posturilor unice.

Motivul: reducerea cheltuielilor pe care statul le are.

Odată cu luarea acestei decizii, Executivul a amintit că în condițiile depășirii, în 2019, a pragului de 3% al deficitului bugetar ESA, România se află în procedura aplicabilă deficitelor excesive (PDE) începând cu data de 3 aprilie 2020, când Consiliul UE a adoptat o Recomandare pentru corectarea deficitului bugetar excesiv, care prevede atingerea unor ținte de deficit public de 3,6% din PIB în 2020, 3,4% în 2021 și 2,8% în 2022.

În acest context, pentru ajustarea deficitului bugetar excesiv și respectarea angajamentelor asumate în ce privește încadrarea în ținta de deficit, este necesară diminuarea unor cheltuieli de funcționare ale instituțiilor și autorităților publice, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Muncii.